Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 28-01-2016, Judecătoria ARAD

Hotărâre pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 565/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARADOperator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ȘENTINȚA CIVILĂ NR. 565

Ședința publică din 28.01.2016

Președinte: N. P.

Grefier: M. A.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de către reclamantul M. M., în contradictoriu cu pârâta S. C. R., având ca obiect partaj.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului avocat M. C. din Baroul A. și reprezentanta pârâtei avocat N. Vucoiev din Baroul A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este timbrată cu 100 lei taxă judiciară.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului arată că martorul indicat în cerere, Bugyi I. I., este plecat din țară, astfel că nu mai solicită audierea acestuia.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte solicitări.

Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, în baza art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită anularea sentinței anterioare, rejudecarea dosarului pe fond, admiterea în parte a cererii reclamantei, respectiv obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei de 500 euro, învederând că în dosarul de partaj reclamantul nu a fost citat la domiciliul faptic, deși pârâta îl cunoștea, fiind numit un curator, astfel că acesta nu a avut cunoștință de procesul de partaj, de asemenea se arată că la dosarul de fond s-a avut în vedere valoarea de circulație, nu cea de vânzare, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, învederând că pârâtul din dosarul de fond a fost citat la domiciliul indicat în adresa emisă de SEIP, nu a declarat un domiciliu faptic, astfel că a fost citat prin afișare la ușa instanței, a fost desemnat un curator pentru a-l reprezenta; arată că nici mama reclamantului nu mai domiciliază la locuința faptică indicată de acesta, iar apărările reclamantului coincid cu cele ale curatorului acestuia.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub dosar nr._, la data de 30.10.2015, reclamantul M. M., în contradictoriu cu pârâta S. C. R. a solicitat anularea sentinței civile nr 3721/29.06.2015 definitivă prin neapelare, și pe cale de consecință rejudecarea cauzei pe fond și admiterea în parte a acțiunii civile formulată de reclamantă în sensul obligării lui, la plata către aceasta a sumei de 500 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. C. R. și a constatat că părțile au dobândit în cote egale de contribuție de câte 50% autoturismul marca BMW an fabricație 1998 cu nr de identificare WBAAL31040JJ19317 în valoare de 3.000 euro. De asemenea a fost sistată comunitatea de bunuri prin atribuirea autoturismului către reclamant, cu obligarea sa la plata către pârâtă a sumei de 1.500 euro cu titlu de sultă și 3.247 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea reclamantul a mai arătat că soluția pronunțată este nelegală, acesta nefiind legal citat, astfel că nu a fost prezent la nici un termen de judecată. Reclamantul a mai arătat că părțile au avut domiciliul comun în localitatea Ș., nr. 71, județul A., iar după separarea în fapt, acesta s-a mutat la domiciliul mamei sale în A. . . data de 07.01.2015 reclamantul locuiește în Germania, pârâta având cunoștință de domiciliul exact al reclamantului.

Astfel fiind, deși fosta soție a avut cunoștință că reclamantul s-a mutat de la domiciliul mamei sale, locuind în Germania, aceasta a indicat ca domiciliu al lui, fostul domiciliu conjugal, în condițiile în care, în dosarul de divorț, pârâta l-a citat de la domiciliul mamei sale, aflând de respectivul proces. Reclamantul a mai învederat că nu a avut cunoștință de procesul de partaj și nu s-a putut apăra, aflând din întâmplare de la un prieten că fosta sa soția a intentat procesul de partaj, astfel că a făcut demersuri pentru a afla care este starea lucrurilor.

Reclamantul a mai arătat că autoturismul în litigiu în dosarul de fond a fost vândut cu suma de 1000 euro la data de 12.09.2013 (contract fila 7 dosar), iar raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul de fond a stabilit o valoare a autoturismului de 3.000 euro, fără a se cunoaște detalii privind autoturismul, valoare cu care reclamantul nu este de acord. Astfel fiind reclamantul arată că este de acord să achite fostei soții suma de 500 euro, respectiv ½ din prețul cu care a fost vândut autoturismul, conform contractului de vânzare-cumpărare.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 503, 453 cod pr civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe. De asemenea pârâta a arătat că reclamantul a fost legal citat în dosarul de fond, acesta fiind citat la domiciliul său legal, ulterior au fost efectuate verificări la SEIP, care au confirmat că este citat la domiciliul legal. Ca urmare a faptului că reclamantul nu domicilia la acel domiciliu, acesta a fost citat prin publicitate, fiind desemnat curator care să-i apere interesele. Pârâta a mai arătat că nu a fost de rea credință astfel cum susține reclamantul, acesta fiind citat la domiciliul legal, întrucât cunoștea că la domiciliul mamei sale nu mai domicilia nimeni, mama pârâtului fiind și ea plecată în străinătate, iar ulterior a fost numit curator al acestuia pentru a-l reprezenta, care a depus întâmpinare prin care a susținut exact poziția pe care o susține și reclamantul prin prezenta cerere.

Din analiza dosarului de fond, înregistrat sub nr. 18._ la Judecătoria A., pârâta din prezenta cauză a solicitat să se constate că autoturismul cu nr. de înregistrare_ este bun comun și a cerut obligarea reclamantului din prezenta cauză să îi achite suma de 2250 euro, reprezentând cota de ½ din contravaloarea de 4500 euro a autoturismului. În motivare s-a arătat că reclamantul din prezenta cauză a vândut autoturismul cu suma de 1000 euro, sumă cu care ea nu este de acord, în acea perioadă părțile fiind despărțite în fapt, (pârâta aflându-se la muncă în Germania) iar ea nu și-a dat acordul la vânzarea autoturismului, prețul de 1000 de euro, fiind derizoriu.

Întrucât, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la domiciliul indicat de pârâta din prezenta cauză, în dosarul de fond s-au făcut verificări în baza de date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, din care a rezultat că reclamantul din prezenta cauză figurează în evidențele acestora, tot la domiciliul la care a fost citat: din ., județul A.. În aceste condiții, s-a dispus citarea reclamantului din prezentul dosar, prin publicitate și i s-a numit un curator în vederea apărării intereselor acestuia.

Prin întâmpinarea epusă de curator, acesta a formulat acceai apărare ca cea a reclamantului din contestația în anulare, respectiv că prețul autoturismului, care apare în contractul de vânzare cumpărare este unul real, astfel că reclamantul din prezenta cauză trebuie să achite suma de 500 de euro pârâtei, ținându-se cont că că autoturismele își perd valoarea odată cu trecerea timpului.

Ca urmare a faptului că poziției contrare a părților din dosarul de fond, cu privire la prețul autourismului, instanța a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a autoturismului, în urma căreia, domnul expert O. I. a stabilit că prețul de circulație a autoturismului este de 3000 euro, expertul ținând cont și de devalorizarea autoturismului. Cu toate că curatorul desemnat de instanță, în vederea apărării intereselor reclamantului din prezenta cauză a formulat obiecțiuni la expertiză, cu privire la valoarea autoturismului, expertul și-a menținut poziția inițială.

Astfel, prin sentința civilă 3721/29.06.2015 a Judecătoriei A., instanța admițând acțiunea pârâtei din prezenta cauză, l-a obligat pe reclamantul din prezenta cauză să-i achite acesteia suma de 1500 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății, cu titlu de sultă, reprezentând jumătate din contravaloarea autoturismului.

Față de cele de mai sus, instanța constată pe de o parte că reclamantul din prezenta cauză a fost citat legal, acesta fiind în culpă că nu a anunțat schimbarea domiciliului său, deși au trecut câțiva ani de la separarea părților, și mai mult de un an de la încheierea divorțului părților.

În ceea ce privește valoarea autoturismului, aceasta a fost stabilită în mod legal prin expertiză, reclamantul fiind în culpă și de această dată, ca urmare a faptului că deși a înstrăinat autoturismul, nu a anunțat-o pe pârâtă, nu s-a pus de acord cu aceasta asupra prețului cu care să fie vândut autoturismului și în plus de 2 ani de când l-a înstrăinat, nu i-a achitat pârâtei din prezenta cauză cota sa de contribuție la dobândirea autoturismului, fiind necesar ca pârâta din prezenta cauză să formuleze o acțiune de partaj, în acest sens, astfel că s-a folosit de suma de bani, ce i se cuvenea acesteia.

Pentru toate considerentele de mai sus, reținând că motivele invocate de reclamant nu pot conduce la anularea sentinței civile nr 3721/29.06.2015 pronunțată de Judecătoria A., instanța instanța apreciază că contestația în anulare formulată de reclamant este neîntemeiată, situație în care în baza art. 503 alin 1 Cod procedură civilă, o va respinge.

În baza art. 451 Cod procedură civilă, va obliga reclamantul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă constând în onorariul de avocat perceput de reprezentanta pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația în anulare formulată de către reclamantul M. M., CNP._, cu domiciliul în A., ., ., județul A., cu reședința în Germania, Schwarzenbruck_, ., Nurnberg, cu domiciliul procesual ales în A., Bld G-ral V. M., nr. 5/7, ., județul A. (la avocat C. M. I.) în contradictoriu cu pârâta S. C. R. domiciliată în ., județul A., CNP._, având ca obiect partaj.

Obligă reclamantul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei pentru celelalte capete de cerere, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 28.01.2016.

Președinte, Grefier,

N. P. M. A.

Red NP/MA, 28.02.2016/ 5 ex. din care 3 ex. se comunică cu:

- reclamantul M. M., cu domiciliul în A., ., ., județul A., cu reședința în Germania, Schwarzenbruck_, ., Nurnberg, cu domiciliul procesual ales în A., Bld G-ral V. M., nr. 5/7, ., județul A. (la avocat C. M. I.)

- pârâta S. C. R. domiciliată în ., județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 28-01-2016, Judecătoria ARAD