Pensie întreţinere. Sentința nr. 758/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 758/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 758/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Sentința civilă nr. 758
Ședința publică din data 8 februarie 2016
Președinte: R. F. B.
Grefier: R. F.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta A. A. în contradictoriu cu pârâtul A. C. I. având ca obiect stabilire pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța procedează la judecată, potrivit art. 411 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 29 alin. 1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată depus la dosar, prin registratura instanței, adresa nr. 3848/27.01.2016 emisă de Casa Națională de Pensii Publice – Casa Județeană de Pensii A. prin care se arată că A. A. nu figurează ca fiind salariată sau pensionară.
Având în vedere că, deși legal citat pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu, văzând și adresa emisă de Casa Națională de Pensii Publice – Casa Județeană de Pensii A., instanța, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea judecătorească și, întrucât pricina se află în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță în data de 06.11.2015, sub nr._, reclamanta A. A. a solicitat obligarea pârâtului A. C. I. la plata pensiei de întreținere pentru minorii A. C., A. I. C., A. F. E., A. R. F. și A. A. C., fără cheltuieli de judecată.
În esență, în motivarea cererii, reclamanta a arătat că din relația de concubinaj și, ulterior, de căsătorie cu pârâtul, s-au născut minorii A. C., A. I. C., A. F. E., A. R. F. și A. A. C..
În prezent, părțile s-au despărțit în fapt iar minorii se află în întreținerea reclamantei, pârâtul necontribuind în nici un fel la creșterea și întreținerea lor.
Cererea nu este întemeiată în drept.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâtul nu a depus întâmpinare, deși i s-a pus în vedere această obligație prin adresa emisă la data de 10.11.2015 și comunicată la data de 13.11.2015.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar constând în actul de identitate al reclamantei (fila 4), certificatele de naștere ale copiilor minori (filele 5-9), adresa nr._/07.01.2016 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă A. (fila 20), adresa nr._/29.12.2015 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate A. (fila 22), adresa nr. 3848/27.01.2016 emisă de Casa Națională de Pensii Publice – Casa Județeană de Pensii A. (fila 29) precum și proba cu interogatoriul părților.
Proba cu interogatoriul reclamantei a fost administrată la termenul din data de 18.01.2016, fiind consemnată la fila 24 din dosar, proba cu interogatoriul pârâtului neputând fi administrată întrucât acesta nu s-a prezentat la termenul din data de 08.02.2016, când a fost legal citat în acest sens.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, din relația de concubinaj, respectiv căsătorie dintre părți, astfel cum rezultă din certificatele de naștere depuse la dosar, s-au născut minorii: A. C., născut în data de 14.11.2000 în municipiul A., județ A. (fila 5), A. I. C., născut în data de 07.07.2006 în municipiul A., județ A. (fila 9), A. F. E., născută în data de 08.12.2009 în municipiul A., județ A. (fila 7), A. R. F., născut în data de 18.07.2011 în municipiul A., județ A. (fila 6), A. A. C., născut în data de 05.09.2012 în municipiul A., județ A. (fila 8).
Potrivit adresei nr._/07.01.2016 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă A. (fila 20) și adresei nr._/29.12.2015 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate A. (fila 22) pârâtul A. C. I. nu figurează ca fiind asigurat ori ca având un contract de muncă activ.
De asemenea, potrivit adresei nr. 3848/27.01.2016 emisă de Casa Națională de Pensii Publice – Casa Județeană de Pensii A. (fila 29) reclamanta nu figurează ca fiind salariată ori pensionară, în același sens fiind și răspunsul la interogatoriu al acesteia (fila 24).
În drept, instanța reține că, potrivit art. 516 Cod civil, obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, iar conform art. 406 alin. (1) rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr-o altă persoană. În speță, astfel cum rezultă din art. 406 alin. (3) lit. a) Cod civil, părțile (părinte și copii potrivit certificatelor de naștere de la filele 5-9) sunt rude în linie dreaptă de gradul întâi, astfel că între acestea există o obligație de întreținere.
Totodată, conform art. 499 alin. (1) cod civil „(1) Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională”, iar potrivit art. 47 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului „(1) Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. (2) Părinților sau, după caz, reprezentanților legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigure copiilor locuință, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură, pregătire profesională, precum și un mediu de viață sănătos”.
Raportat la creditorul întreținerii, în temeiul art. 524 Cod civil „are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sa sau din bunurile sale”.
În ceea ce-l privește pe debitorul întreținerii, potrivit art. 527 alin. (1) Cod civil „poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace”.
Referitor la modalitatea de executare, art. 530 alin. (1) Cod civil prevede că „obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională”.
Potrivit răspunsurilor la interogatoriul luat reclamantei (fila 24), părțile sunt despărțite în fapt de aproximativ un an, pârâtul mutându-se la o altă adresă pe aceeași stradă, mama fiind cea cu care locuiesc cei 5 copii și cea care se ocupă de creșterea și educarea acestora, pârâtul ajutându-i din când în când cu bani.
Câtă vreme pârâtul, deși legal citat în acest sens, nu a depus întâmpinare, nu s-a apărat în niciun fel, nu a contestat starea de fapt susținută de reclamantă referitoare la împrejurarea că sunt despărțiți în fapt, iar cea care se ocupă de creșterea și educarea minorilor este mama și, mai mult, văzând că nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi administrată proba cu interogatoriul acestuia, instanța va da eficiență dispozițiilor art. 358 Cod procedură civilă potrivit cărora „Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului”.
Așadar, minorii A. C., A. I. C., A. F. E., A. R. F., A. A. C., neavând capacitate de muncă prin raportare la vârsta acestora, se află în stare de nevoie, conform art. 525 Cod civil, motiv pentru care au dreptul la întreținere din partea pârâtului, tatăl lor, până la împlinirea vârstei de 18 ani, prin asigurarea cheltuielilor necesare pentru trai, educare, învățătură și pregătire profesională, mama fiind cea care prestează întreținerea în natură, câtă vreme minorii locuiesc împreună cu aceasta.
Sub aspectul cuantumului întreținerii, art. 529 Cod civil stipulează că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar, în cazul în care este datorată de un părinte, întreținerea se stabilește până la 1/2 (50%) din venitul lunar net pentru 3 sau mai mulți copii.
În ceea ce privește veniturile cu privire la care se va raporta cota de 1/2 (50%), instanța reține că, deși în prezent pârâtul nu este încadrat în muncă, potrivit înscrisurilor de la filele 20, 22, pentru un nivel minim de trai o persoană trebuie să realizeze minim de venit, astfel cum este prevăzut de H.G. nr. 1091/2014, iar pârâtul, în calitate de tată, are obligația de a asigura în favoarea copiilor săi un minimum de condiții pentru întreținerea si creșterea lor, motiv pentru care cota de 1/2 se va raportat la valoarea salariului minim net pe economie, valabil la data plății efective a pensiei de întreținere. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere împrejurare că, câtă vreme pârâtul nu a făcut dovada incapacității sale de a munci, raportat la vârsta acestuia (35 ani), se poate prezuma în mod rezonabil că acesta ar putea realiza lunar cel puțin venitul minim net pe economie, astfel cum acesta este reglementat la nivel național.
Cu privire la data de la care pârâtul va fi obligat la plata pensiei de întreținere, instanța reține că, potrivit art. 532 alin. (1) Cod civil, „pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată”, care, în speță, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. în data de 06.11.2015.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea civilă formulată de reclamanta A. A. în contradictoriu cu pârâtul A. C. I., având ca obiect stabilire pensie de întreținere, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a cotei de 1/2 (50%) lunar din venitul minim lunar pe economia națională, valabil la data plății efective a pensiei de întreținere, cu titlu de pensie de întreținere pe seama minorilor A. C., născut în data de 14.11.2000 în municipiul A., județ A., A. I. C., născut în data de 07.07.2006 în municipiul A., județ A., A. F. E., născută în data de 08.12.2009 în municipiul A., județ A., A. R. F., născut în data de 18.07.2011 în municipiul A., județ A., A. A. C., născut în data de 05.09.2012 în municipiul A., județ A., începând cu data introducerii acțiunii (06.11.2015) și până la majoratul minorilor ori până la schimbarea împrejurărilor avute în vedere de instanță la pronunțarea prezentei sentințe.
În baza art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța va lua act de faptul că nu au fost solicitate de către părți cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta A. A., CNP_, cu domiciliul în A., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâtul A. C. I., CNP_, cu domiciliul în A., ., jud. A., având ca obiect stabilire pensie de întreținere.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cotei de 1/2 (50%) lunar din venitul minim lunar pe economia națională, valabil la data plății efective a pensiei de întreținere, cu titlu de pensie de întreținere pe seama minorilor A. C., născut în data de 14.11.2000 în municipiul A., județ A., A. I. C., născut în data de 07.07.2006 în municipiul A., județ A., A. F. E., născută în data de 08.12.2009 în municipiul A., județ A., A. R. F., născut în data de 18.07.2011 în municipiul A., județ A., A. A. C., născut în data de 05.09.2012 în municipiul A., județ A., începând cu data introducerii acțiunii (06.11.2015) și până la majoratul minorilor ori până la schimbarea împrejurărilor avute în vedere de instanță la pronunțarea prezentei sentințe.
Ia act de faptul că nu au fost solicitate de către părți cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 08.02.2016.
Președinte, Grefier,
R. F. B. R. F.
Red/Tehnored/RFB/RF/22.02.2016/4 ex. din care 2 ex. se comunică cu:
A. A. - A., ., jud. A.
A. C. I. - A., ., jud. A.,
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 19/2012. Judecătoria ARAD | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... → |
|---|








