Contestaţie la executare. Sentința nr. 2629/2016. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2629/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-05-2016 în dosarul nr. 2629/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDARD:2016:001._

Dosar nr._

R.

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2629

Ședința publică din 12 mai 2016

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea A. I., în contradictoriu cu intimata . SRL.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatoarei, mandatar B. C. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus răspuns la întâmpinare și dovada achitării taxei de timbru în sumă de 205 lei, iar din partea B. G. Magnolia M., copia dosarului execuțional.

Mandatarul contestatoarei arată că deja s-a efectuat poprirea împotriva contestatoarei.

Instanța pune în discuție excepția tardivității, invocată de intimată.

Mandatarul contestatoarei solicită respingerea excepției, contestatoarea nu mai locuia la adresa la care i-a fost comunicată somația, nefiind astfel culpa acesteia.

Instanța respinge excepția tardivității contestației, având în vedere că somația a fost comunicată contestatoarei la o adresă la care aceasta nu mai locuia, așa cum de altfel a reținut și executorul judecătoresc prin procesul-verbal încheiat la data de 16.12.2015, ca atare, întrucât somația nu a fost legal comunicată, contestația nu poate fi apreciată ca tardivă.

Mandatarul contestatoarei arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Mandatarul contestatoarei solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, solicită să se constate că s-a prescris dreptul de a se cere executarea silită în baza titlului executoriu în cauză, cel mai târziu, aceasta ar fi fost posibilă în anul 2011; solicită să se dispună întoarcerea executării silite și restituirea taxei judiciare de timbru.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin contestația la executareînregistrată la această instanță la 23.03.2016, contestatoarea A. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata . SRL, să se constate prescripția dreptului de a se cerere executarea silită în baza art. 705 și 706 C.pr.civ. a contractului de credit nr. R_/23.06.2004; anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 1308/2015 al B. G. Magnolia M.; întoarcerea executării silite; admiterea contestației ca fiind introdusă în termen; desființarea hotărârii nr._/2015 pronunțată în camera de consiliu prin care a fost investit cu formulă executorie titlul executoriu constând în contractul de credit nr. R_/23.06.2004 în dosarul nr._/325/2015 al Judecătoriei Timișoara; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că la data de 23.06.2004 a încheiat cu Raiffeisen Bank A. contractul de credit pentru bunuri de consum, fiindu-i împrumutată suma de 1149,99 lei pentru o perioadă de 48 de luni cu rate lunare egale, începând cu data de 23.06.2004 și până în data de 23.06.2008. Contractul nu s-a derulat pe întreaga perioadă de 4 ani, neefectuând plata integrală a ratelor, parte din ele rămânând neachitate, ca urmare, banca declarând creditul scadent anticipat în baza condițiilor de creditare din contract și a cesionat creanța neperformantă către intimata de față. Contestatoarea a invocat faptul că, indiferent la care dintre date s-ar raporta, cea a declarării scadenței anticipate cât și cea la care sa-a efectuat cesiunea contractului, dreptul de a se cere executarea silită, punerea în executare a contractului de credit în cauză, este prescrisă, titlul executoriu pierzându-și puterea executorie prin stingerea acestui drept.

Privitor la data la care a luat la cunoștință despre executare, 11.03.2016, contestatoarea a arătat că data menționată este data la care Casa de Pensii a înființat poprirea asupra pensiei sale, până la această dată nefiindu-i comunicat niciun act de executare. Privitor la această situație, contestatoarea a învederat faptul că are reședința în loc. Pecica, iar toate actele de executare, potrivit adresei de înființare a popririi emisă Casei de Pensii A., nu i-au fost comunicate reținându-se mențiunea pe acestea „lipsă domiciliu real”. Prin urmare, despre executarea silită a luat la cunoștință începând cu data de 11.03.2016, prezenta contestație fiind formulată în termen.

Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea contestației la executare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 705 -706; 711-719; 711-723 și 453 din C.pr.civ.; art. 6 din Decretul nr. 167/1957.

În probațiune, a depus înscrisuri.

Contestația a fost timbrată cu 205 lei taxă judiciară de timbru.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și ca tardiv formulată.

Privitor la excepția tardivității contestației la executare, a arătat că debitoarea-contestatoare a formulat contestația la data de 23.03.2016, iar somația i s-a comunicat contestatoarei la data de 27.11.2015 la domiciliul cu care figura în baza de date a evidenței persoanelor, respectiv A., ., ., jud. A..

Pe fond, a arătat că în data de 23.06.2004 a fost încheiat contractul nr. R_/23.06.2004 între Raiffaisen Bank A., în calitate de împrumutător și contestatoare în calitate de împrumutat. Întrucât debitoarea –contestatoare nu a achitat în termenul stabilit în contract creditul ce i-a fost acordat, Raiffaisen Bank A. a declarat scadentă anticipat creanța și a cesionat-o, către . GmbH, aceasta din urmă împuternicind pe E. K. R. SRL să recupereze creanța, care îndeplinește condițiile de a fi certă, lichidă și exigibilă.

Privitor la susținerile contestatoarei potrivit cărora aceasta locuia la adresa de reședință, intimata a arătat că este culpa debitoarei, încălcând prevederile art. 8 pct. 5 din contractul de credit, obligația acesteia fiind aceea de a anunța creditorul în termen de 5 zile despre orice schimbare de domiciliu, în speță, toate lipsurile privitoare la opozabilitatea actelor comunicate au intervenit din vina debitoarei-contestatoare, nefiindu-i imputabile, iar în ce privește opozabilitatea față de terți, a arătat că creanța a fost înscrisă în arhiva electronică de garanții reale imobiliare.

A susținut intimata că, în speță, au existat mai multe cauze de suspendare și întrerupere a prescripției, calculul termenului fiind suspendat pe perioada necesară aflării domiciliului debitoarei, fiind de asemenea întreruptă prin îndeplinirea demersurilor în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă prin vizitele la domiciliul debitoarei, înștiințările de plată la adresa din cartea de identitate a debitoarei, care însă nu mai corespunde cu adresa sa actuală.

A mai invocat reaua-credință a debitoarei contestatoare, starea de pasivitate adoptată de aceasta având ca scop neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor asumate.

Privitor la cheltuielile de judecată a arătat că partea care le pretinde trebuie să facă dovada existenței și întinderii acestora până la închiderea dezbaterilor asupra fondului și, întrucât contestatoarea nu a îndeplinit aceste condiții, a solicitat respingerea acestei pretenții.

Pentru motivele arătate, a solicitat respingerea contestației la executare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 12 alin. 2 și 3; 197; 708 alin. 1 pct. 3; 223 și 453 C.pr.civ.; art. 91, 2532 alin. 1 pct. 5 din Codul civil.

Prin răspunsul la întâmpinare depus, contestatoarea a arătat că în speță termenul de prescripție a dreptului de a formula contestația se calculează de la data la care a luat la cunoștință despre primul act de executare, fiind respectat termenul legal de 15 zile raportat la data primei rețineri prin poprire asupra pensiei, respectiv 11.03.2016. pe fondul cauzei, a reiterat susținerile din cererea introductivă cu privire la prescripția dreptului la executare, menționând că s-a depășit termenul legal de 3 ani pentru executarea creditului în cauză, iar în cauză nu au fost îndeplinite condițiile privind întreruperea sau suspendarea curgerii termenului de prescripție a dreptului de a se solicita executarea silită.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Între Raiffeisen Bank SA și contestatoare s-a încheiat, la 23.06.2004, un contract de credit, prin care Raiffeisen Bank SA a acordat contestatoarei un credit de 1149,9 lei (11.499.000 lei vechi), perioada de rambursare fiind de 48 de luni, ultima rată urmând a fi plătită la data de 23.07.2008.

Raiffeisen Bank SA a cesionat intimatei de față creanța față de contestatoare rezultată din acest contract de credit.

Contestatoarea a invocat prescripția dreptului intimatei de a cere executarea silită.

Instanța reține că potrivit art. 706 C.pr.civ., „(1) Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani.

(2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive”.

Întrucât în speță este vorba despre sume de bani (rate ale creditului) plătibile la scadențe diferite, pentru fiecare dintre aceste sume curge câte un termen de prescripție diferit.

Data scadenței ultimei rate a creditului a fost 23.07.2008, astfel că termenul de prescripție al dreptului intimatei de a obține executarea silită pentru ultima rată a creditului a început să curgă la data de 23.07.2008 și s-a împlinit la data de 23.07.2011.

Intimata a depus cererea de executare silită la executorul judecătoresc la data de 30.10.2015, deci după împlinirea termenului de prescripție al dreptului de a obține executarea silită.

Intimata a invocat dar n-a dovedit (așa cum avea obligația potrivit art. 249 C.pr.civ.) că ar fi incident vreunul din cazurile de suspendare sau întrerupere a prescripției prevăzute de art. 13 și 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă – act normativ aplicabil în cauză potrivit art. 6 din noul C.civ.

Ca atare, constatând că a intervenit prescripția dreptului intimatei de a obține executarea silită, instanța, având în vedere dispozițiile art. 707 alin. 2 teza 1 C.pr.civ. („Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie”), va admite contestația la executare și va anula executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 1308/2015 al B. G. Magnolia M..

În temeiul art. 723 alin. 1 C.pr.civ., se va dispune întoarcerea executării, prin restituirea către contestatoare a sumei executate silit.

În baza art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, se va dispune restituirea de către Orașul Pecica către contestatoare a sumei de 205 lei (ce a fost achitată de contestatoare cu titlu de taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr._/03.05.2016), la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția tardivității.

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea A. I., CNP_, cu domiciliul ales în Pecica, ., jud. A., în contradictoriu cu intimata . SRL, CUI RO_; J40/_/2002, cu sediul ales în Timișoara, ., nr. 81, ..

Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 1308/2015 al B. G. Magnolia M..

Dispune întoarcerea executării, prin restituirea către contestatoare a sumei executate silit.

Dispune restituirea către contestatoare a sumei de 205 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2016.

Președinte Grefier

A. N. C. M.

Red./tehn.AN/CM/13.06.2016; se comunică părților.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2629/2016. Judecătoria ARAD