Contestaţie la executare. Sentința nr. 4020/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4020/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 4020/2014

R.

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4020

Ședința publică din 23 septembrie 2014

Președinte: A. O.

Grefier: N. B.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul Z. M., în contradictoriu cu intimații . SRL și ..

La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatorului, avocat B. Dochiana, din Baroul Bihor, în substituirea avocatului Z. T. V. din Baroul Bihor, lipsă fiind contestatorul și reprezentanții intimaților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru, în cuantum de 1000 de lei.

S-a făcut referatul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, arătând că executorul judecătoresc nu era competent teritorial, contestatorul nu avea domiciliul pe raza curții de apel din care face parte executorul, întrucât domiciliază în județul Bihor, astfel că executarea silită este nulă; apoi, nu se face dovada calității de creditor al . SRL, la dosar există un contract de cesiune de creanță încheiat între aceasta și BCR SA, dar acesta este nul, nu se prevede obiectul, la valoarea creanței cesionate nu este trecută suma, fiind inserată doar o bară, nici în exemplarul în limba engleză, nici în cel în limba română nu este trecută suma, astfel cesiunea este nulă, executarea fiind nulă și din acest punct de vedere; reprezentanta contestatorului solicită să se constate că executarea silită este prescrisă, în vara anului 2008 s-a efectuat ultima plată, din acel moment contestatorul nu a mai efectuat plăți, iar creditul a devenit scadent în 30 de zile de la data plății ultimei rate, în lipsa unei scadențe anticipate; raportat la această dată, demararea procedurii executării silite în anul 2012 este prescrisă, fiind depășit termenul de prescripție de 3 ani; solicită să se aibă în vedere și faptul că societatea creditoare nu și-a exprimat poziția procesuală față de contestația formulată, precum și restituirea taxei de timbru achitate.

JUDECĂTORIA

În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.

Prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 05.06.2014, sub nr. de dosar_, contestatorul Z. M. a chemat-o în judecată pe intimata . SRL, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să dispună anularea formelor de executare silită inițiate împotriva contestatorului, inclusiv poprirea salariului acestuia la angajatorul . Tileagd în dosarul execuțional nr. 172/Ex/2012 al B.E.J. G. Iutin și a tuturor veniturilor periodice ale contestatorului.

În motivare se arată că, din lecturarea adresei de înființare a popririi din 07.05.2014 transmise angajatorului . Tileagd rezultă că executarea se realizează la stăruința creditorului ., prin . SRL, în timp ce titlul executoriu depus în probațiune este contractul de credit bancar nr. 1610 PF/24.09.2007, încheiat între BCR SA – Sucursala Ștei, jud. Bihor și nu se face nicio referire la vreun contract de cesiune de creanță. Astfel, în condițiile în care creditoarea nu face dovada calității sale de creditor subrogat titularului dreptului de creanță din contractul mai sus menționat, contestatorul solicită anularea formelor de executare silită, pentru lipsa calității de creditor a . SRL.

Apoi, contestatorul relevă că este prescrisă creanța, nemaifăcându-se plăți încă din vara anului 2008, iar în aceste condiții, potrivit normelor BNR și normelor contabile, la cel mult 90 de zile întreg creditul a fost declarat scadent, iar de la data scadenței, care ar fi în septembrie – octombrie 2008, au trecut mai mult de 3 ani.

Totodată, contestatorul învederează că executorul judecătoresc care a inițiat executarea silită nu era competent teritorial să inițieze o procedură execuțională împotriva acestuia, în condițiile în care, cel puțin din anul 2011 contestatorul nu mai avea domiciliul în A., ci pe raza Curții de apel Oradea, în localitatea Sânmartic, jud. Bihor, fiind competent în acest caz un executor judecătoresc de pe raza Curții de apel Oradea.

În drept se invocă art. 399 și urm. vechiul C. pr. civ., art. 6 pct. d) teza e din OG nr. 50/2008.

Intimata, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar întâmpinare.

În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Prezenta contestație la executare a fost îndreptată împotriva „popririi inițiate în dos. ex. nr. 172/ex/2012 al B. G. I.”, contestatorul criticând executare silită pentru lipsa calității de creditor a persoanei care a formulat cererea de executare silită, pentru caracterul prescris al creanței la a cărei satisfacere se tinde și pentru necompetența teritorială a executorului.

Față de acestea se constată că a fost demarată procedura de executare la 2.07.2012, fiind înștiințat contestatorul de înființarea popririi la 7.05.2013; de altfel, pe rolul acestei instanțe s-a mai aflat o contestație la executare, formulată de același contestator, ce a făcut obiectul dos. nr._ .

Conform art. 401 alin. 1 lit. c) C. pr. civ. 1865 (aplicabil în cauză în baza art. 3 alin. 1 din L. nr. 76/2012), debitorul care contestă „executarea însăși” este dator să o formuleze în 15 zile de la data când a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare.

Motive precum cele invocate în prezenta cauză sunt specifice contestării executării înseși, și nu a unui act de executare ca atare, impunându-se a fi formulate de îndată ce a cunoscut debitorul executarea ce se desfășoară, și nu în cadrul unei contestații ulteriore, fie aceasta și în termen exercitată în raport cu unul dintre actele de executare.

Așa fiind, văzându-se că nu se învederează vreo încălcare a dispozițiilor referitoare la procedura popririi, precum și art. 399 C. pr. civ. 1865, va fi respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul Z. M. în contradictoriu cu intimata . SRL.

În baza art. 274 C. pr. civ., se va lua act că numai partea care a căzut în pretenții a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Z. M., cu domiciliul în S., ., ., cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 1, ., cu în contradictoriu cu intimata . SRL și ., cu sediul în Tileagd, nr. 1075, jud. Bihor, împotriva executării silite ce face obiectul dos. ex. nr. 172/ex/2012 al B. G. I., ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la executare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2014.

Președinte, Grefier,

A. O. N. B.

Red./tehn./AO/NB/16.10.2014

5 ex./3 . comunică cu:

- contestatorul Z. M., cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 1, .

- intimata . SRL, cu sediul în București, .. 11, ., București

- ., cu sediul în Tileagd, nr. 1075, jud. Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4020/2014. Judecătoria ARAD