Fond funciar. Sentința nr. 2332/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2332/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 2332/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2332

Ședința publică din data de 20.03.2013

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta H. V. C. împotriva pârâților H. V.- F., C. L. de F. F. A. și C. Județeană de F. F., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtului H. V.- F., avocat Soriteu A. și reprezentanta pârâtei C. L. de F. F. cj. S. T., lipsă fiind reclamantul și pârâta C. Județeană de F. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 22 februarie 2013, reclamanta, prin avocat, a depus cerere de repunere pe rol, indicând numele corect al reclamantei ca fiind H. V. C. și domiciliul acesteia.

Se constată că la data de 20.03.2013 s-a depus, prin serviciul registratură de către reprezentanta reclamantului cerere de amânare din motive medicale.

Reprezentanta Comisiei Locale de F. F. cj. S. T. depune împuternicire de reprezentare juridică.

Reprezentanta pârâtului H. V.- F. depune chitanța de plată a onorariului avocat.

Instanța admite cererea de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că obligațiile de a indica numele corect al reclamantei și a domiciliului acesteia au fost îndeplinte.

Instanța pune în discuție cererea de amânare.

Reprezentantele prezente ale pârâților nu se opun cererii de amânare.

Instanța respinge cererea de amânare, având în vedere caracterul urgent al cauzei, faptul că acest dosar a fost înregistrat în urmă cu aproape 1 an, împrejurarea că reprezentanta reclamantului a formulat mai multe cereri de amânare în prezenta cauză deși art. 156 Cod procedură civilă îndreptățește partea doar la o amânare. De asemenea, instanța are în vedere și faptul că avocatul avea obligația să-și asigure substituirea.

Instanța recalifică excepția invocată de C. locală A. ca pe o apărare de fond și, constatând că nu s-au formulat alte cereri și că nu mai sunt probe de administrat instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta pârâtului H. V.- F. solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei C. L. de F. Funcia solicită respingerea acțiunii.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 aprilie 2012, sub număr de dosar_, reclamanta H. V. C. a chemat în judecată pârâții H. V. – F., C. L. de fond funciar A. și C. Județeană de F. F. A., solicitând instanței anularea titlurilor de proprietate nr. 2241/15.09.1995 și 160.314/08.07.2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că, așa cum rezulta din adresa nr. 2163/ 05.04.2012 a Comisie Județene de F. F., pârâtului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 2.94 ha teren agricol prin Titlul de proprietate nr. 2251/1995, iar prin Titlul de proprietate nr. 160.314 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren neprecizate.

Din adresa nr. 5951/07.09.2011 a aceleiași instituții rezulta că suprafețele de teren menționate au fost proprietatea antecesorului H. N., tatăl reclamantei și al pârâtului. Reclamanta menționează, având în vedere că reclamanta și pârâtul sunt frați, cu drepturi succesorale egale de pe urma defunctului lor tată H. N., că reconstituirea trebuia făcută prin emiterea titulurilor de proprietate pe numel ambilor frați. În acest sens, invocă dispozițiile art. 13 alin. 3 din Legea 18/1991 care prevăd că reconstituirea se face pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca aceștia să procedeze ulterior potrivit dreptului comun în materie succesorală, în caz de eventuale neînțelegeri. Evidențiază că pârâtul H. V. – F. a indus în eroare cele două comisii cu ocazia depunerii documentației, prin omisiunea de a declara că are o soră cu aceași vocație succesorală.

În drept invocă disp. art. 63 din Legea 18/1991.

Pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., prin întâmpinare, solicită respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

În motivare, invocă, pe cale de excepție lipsa calității reclamantei de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, în condițiile în care reclamanta nu a uzitat de niciuna dintre legile speciale emise în materia retrocedării proprietăților.

În probațiune depune documentația care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate.

Pârâtul H. V. – F., prin întâmpinarea formulată solicită respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, arată că acțiunea de anulare a a titlurilor de proprietate emise pe numele său, conform legii 18/1991 este inadmisibilă. Conform art. 9 alin. 3 „cererea se depune la primăria localității în raza teritorială unde se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate personal sau prin scrisoare cu confirmare de primire până la data de 31 decembrie 1998 sub sancțiunea decăderii din drept”.

Un comoștenitor care a stat în pasivitate și nu a făcut acte de acceptare a succesiunii, în sensul că nu a formulat o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, ar fi putut cere reconstituirea dreptului de proprietate, conform art. IV din Legea 169/1997, numai dacă terenurile respective nu au făcut deja obiectul reconstituirii în baza Legii 18/1991 pentru ceilalți comoștenitori cărora li s-a emis deja titluri pentru că în această situație, potrivit art. II din Legea 169/1997 s-ar aduce atingere drepturilor câștigate de cei cărora li s-a eliberat titlul.

Pârâtul arată că a fost singurul moștenitor care a făcut o cerere de retrocedare a terenurilor conform Legii 18/1991, iar reclamanta timp de 17 ani a stat în pasivitate, fără a solicita reconstituirea dreptului de proprietate, deși încă din anul 1983 în fiecare an venea în concediu în România de cel puțin 3 sau 4 ori pe an. H. N. a fost bunicul și nu tatăl, tatăl a fost H. Pentru, care a decedat anterior bunicului, astfel că nepoții au moștenit drepturile bunicului. Moștenirea după H. N. nu a fost dezbătută.

Pârâtul a invocat dispozițiile art. 13 din Legea 18/1991, republicată coroborate cu dispozițiile art. 11 din aceeași lege, care instituie prin alin. 3 obligativitatea formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate se face de fiecare moștenitor în nume personal, cererea formulată de unul dintre ei neprofitând tuturor moștenitorilor. Prin dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991 se dispune o repunere în termenul de acceptare a succesiunii cu privire la cota ce li se cuvine din terenul autorului pentru moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate conform alin. 1 al textului, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil la momentul deschiderii succesiunii. Legea operează o repunere în termenul de acceptare, dar acceptarea ca manifestare de voință a exercitării dreptului de opțiune succesorală, trebuie exprimată expres prin cererea pe care moștenitorii o fac comisiei. Potrivit art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991 „ Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei”.

În drept invocă dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă, Legii 18/1991, Legii 169/1997 și Legii 247/2005.

Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:

Prin titlurile de proprietate nr. 2241/15.09.1995 și_/08.07.2011, în favoarea intimatului H. V.- F. s-a efectuat reconstituirea dreptului de proprietate, după autor H. N..

Susținând că, la rându-i, este moștenitoare a autorului H. N., reclamanta solicită anularea acestor titluri de proprietate.

Acțiunea este neîntemeiată.

Pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 și 3 din Legea nr.18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere, foștilor proprietari ori moștenitorilor acestora în condițiile legii civile. Or, în cauză, doar pârâtul a formulat cerere de reconstituire și, prin urmare, în mod legal reconstituirea s-a făcut doar în folosul acestuia.

Pe de altă parte, conform art. 13 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii. În cauză, niciuna dintre părți nu a depus acte, dintre cele la care se referă art. 13, din care se rezulte calitatea de moștenitor după H. N.. Însă, pârâtul prin cererea depusă la comisia locală și-a consolidat vocația sa succesorală, devenind astfel moștenitor acceptant, conform art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 spre deosebire de reclamantă care nu a formulat cerere de reconstituire și, în consecință, nu beneficiază de această prezumție de acceptare a succesiuni. Astfel, instanța constată că reclamanta nici nu dovedit calitatea sa de moștenitor după autorul invocat și, prin urmare, nu apare ca îndreptățită la reconstituire.

Ca urmare, în temeiul textelor de lege anterior menționate, constatând că nu există niciunul dintre motivele de nulitate invocate de reclamantă, instanța va respinge plângerea.

Intimatul H. V.- F. a efectuat cheltuieli de judecată de 3000 lei reprezentând onorariul avocatului. În temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere complexitatea redusă a cauzei și munca efectiv depusă de avocat, va limita la 1000 lei onorariul avocatului ce urmează a fi pus în sarcina petentei. Ca urmare, petenta urmează a plăti, cu titlu de cheltuieli de judecată, doar suma de 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea petentei H. V. C., domiciliată în Italia, Sarezzo, Via Patrioti, nr. 33 și cu domiciliul procesual ales în A., .. 18-26, ., . H. V.- F., domiciliat în A., ., C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., cu sediul în A., . și C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., cu sediul în A., ..

Obligă petenta să plătească intimatului H. V.- F. cheltuieli de judecată parțiale de 1000 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2013.

Președinte Grefier

R. A. L. M.

Red/Dact: RA/LM

Ex.6/..2013

Se comunică:

petent – H. V. C. cu domiciliul procesual ales în A., .. 18-26, ., .> intimați - H. V.- F., domiciliat în A., .

C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., cu sediul în A., .

C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., cu sediul în A., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2332/2013. Judecătoria ARAD