Validare poprire. Sentința nr. 2889/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2889/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 2889/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2889
Ședința publică din 09 aprilie 2013
Președinte: A. O.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditoarea G. H. L., prin mandatar ., în contradictoriu cu debitoarea M. A. și terțul poprit N. P. „N. R.” Întreprindere Individuală.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 14.02.2013, creditoarea G. H. L., prin mandatar ., în contradictoriu cu debitoarea M. A. și terțul poprit N. P. „N. R.” Întreprindere Individuală, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună validarea popririi instituită de către B.E.J. Palea M. V., în dosarul de executare nr. 254/2012, atât pentru sumele deja scadente (începând cu data instituirii popririi și până la pronunțarea hotărârii judecătorești), cât și pentru sumele ce urmează a deveni scadente în viitor (începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești și până la concurența sumelor datorate de debitor), amendarea terțului poprit, pentru neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației impuse, în temeiul legii, de către B.E.J. Palea M. V., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii formulate se arată că, la data de 30.10.2012, creditoarea a depus la B.E.J. Palea M. V. cererea de începere a executării silite împotriva debitorului M. A., prin care solicita obligarea acestuia la plata sumei de 14.232,8 lei, potrivit contractului de credit nr. RF_/21.07.2008. Ca urmare a încuviințării cererii de începere a executării silite împotriva debitorului, pentru care s-a deschis dosarul de executare nr. 254/2012, B.E.J. Palea M. V. a adus la cunoștință terțul poprit, angajator al debitorului, instituirea popririi asupra veniturilor salariale ale acestuia, precum și interdicția de a plăti debitorului suma ce reprezintă 1/3 din salariu, până la achitarea integrală a sumei datorate și a cheltuielilor de executare silită.
Deși terțului poprit i-a fost comunicată instituirea popririi, acesta nu și-a îndeplinit până în prezent obligația de a reține și a vira în contul de consemnări, pe seama și la dispoziția B.E.J. Palea M. V., pentru dosarul de executare mai sus menționat, sumele datorate de către angajatul său, în valoare de 15.876,6 lei, reprezentând debit restant, onorariul executor judecătoresc, plus cheltuieli de executare, conform titlului executoriu mai sus menționat, potrivit art. 456 lit. a) C. pr. civ..
În drept se invocă dispozițiile art. 460, 453, 456 C. pr. civ..
Debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare deși au fost legal citați cu această mențiune.
În probațiune se depun în copie certificată următoarele înscrisuri: adresa de înființare a popririi în dosarul execuțional nr. 254/2012, dovada de primire, extras eliberat de Oficiul registrului comerțului cu privire la terțul poprit.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Potrivit art. 460 alin. 2 C. pr. civ., dacă „din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului” se va da o hotărâre de validare a popririi.
Așa cum rezultă din înscrisul de care se prevalează creditorul (f. 8) debitorul figurează ca fiind angajat la terțul poprit N. P. „N. R.” Întreprindere Individuală; acesta avea obligația, instituită de art. 456 C. pr. civ., ca în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, să consemneze suma de bani menționată și să trimită dovada de consemnare executorului.
Cum această obligație nu a fost îndeplinită, instanța va admite cererea formulată și văzând și art. 409 alin. 1 C. pr. civ., va valida poprirea înființată de B. Palea M. V. prin adresa emisă la 15.11.2012 în dos. ex. nr. 254/2012, obligând terțul poprit să plătească creditoarei 1/3 din suma netă datorată lunar debitoarei, până la concurența sumei de 15 878, 6 lei.
Se va respinge cererea de amendare a terțului poprit pentru neîndeplinirea obligației prescrise de art. 456 C. pr. civ., văzându-se că în cauză nu s-a dovedit că acesta ar fi acționat cu rea – credință, așa cum pretinde art. 460 alin. 2 C. pr. civ.
În baza art. 274 C. pr. civ. va fi obligat terțul poprit să plătească creditoarei suma de 10, 3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbri și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de creditoarea G. H. L., cu sediul în Cipru, 16 Kyriakos Matsis, Eagle House, ., 1082, Nicosia, cu sediul procesual ales la mandatar ., din București, .. 21, ., în contradictoriu cu debitoarea M. A., cu domiciliul în A., ., . și terțul poprit N. P. „N. R.” Întreprindere Individuală, cu sediul în A., .. 64, jud. A..
Validează poprirea înființată de B. Palea M. V. prin adresa emisă la 15.11.2012 în dos. ex. nr. 254/2012.
Obligă terțul poprit să plătească creditoarei 1/3 din suma netă datorată lunar debitoarei, până la concurența sumei de 15 878, 6 lei.
Respinge cererea pentru rest, ca nefondată.
Obligă terțul poprit să plătească creditoarei suma de 10, 3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2013.
Președinte, Grefier,
A. O. N. B.
Red.Tehn./AO/NB/16.05.2013.
5 ex./3 . comunică cu:
- creditoarea G. H. L., cu sediul procesual ales la mandatar ., din București, .. 21, .
- debitoarea M. A., cu domiciliul în A., ., .
- terțul poprit N. P. „N. R.” Întreprindere Individuală, cu sediul în A., .. 64, jud. A.
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2709/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2369/2013. Judecătoria ARAD → |
|---|








