Obligaţie de a face. Sentința nr. 2369/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2369/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 2369/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2369

Ședința publică din 21 martie 2013

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul L. G., în contradictoriu cu pârâta V. M., fără un obiect precizat de către reclamant.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 21.03.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat la data de 11.02.2013 cererea formulată de reclamantul L. G., în contradictoriu cu pârâta V. M..

În cerere, reclamantul a acuzat comportamentul nepăsător al pârâtei pe care aceasta îl manifestă față de bolnavii secției medicale pe care o conduce.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată. A arătat că cererea de chemare în judecată nu are obiect și nu este motivată, susținerile reclamantului fiind fără conținut și neprobate fiind simple aprecieri subiective ale acetuia.

● La termenul de judecată de azi, văzând că reclamantul nu a precizat obiectul cererii sale, nu a arătat ce solicită de la pârâtă, instanța urmează a da efect dispozițiilor sancționatorii prevăzute de art. 133 al. 1 C.pr.civ. („Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”) și, în consecință, va anula cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea formulată de reclamantul L. G., în contradictoriu cu pârâta V. M..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2013.

Președinte Grefier

A. N. C. M.

Red/dact/AN/CM/ 4 ex./2 ex/22.04.2013

Se . – A., . I. nr. 10, .,

- pârâtei V. M. – la locul de muncă (Spitalul Județean A.) - A., Calea V. nr. 1, jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2369/2013. Judecătoria ARAD