Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 7718/2014. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 7718/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-07-2014 în dosarul nr. 7718/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 7718

Ședința camerei de consiliu din 30 iulie 2014

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de B. E. J. D. D. M., privind pe creditorul N. C. Solutions L. prin mandatar EOS KSI ROMÂNIA SRL, împotriva debitorilor H. I. și H. V., pentru încuviințarea executării silite în toate modalitățile de executare prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentant de contractul de credit nr._/312/14.04.2006, în dosarul execuțional nr. 863/2014.

Procedură fără citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 665 al. 2 Cod procedură civilă.

Cererea este timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța procedează la verificarea din oficiu a competenței instanței în soluționarea prezentei cauze conform prevederilor art. 529 Cod de procedură civilă.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 25.07.2014 B. E. J. D. D. M., în dosarul execuțional nr. 863/2014, a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor H. I. și H. V., pentru încuviințarea executării silite în toate modalitățile de executare prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentant de contractul de credit nr._/312/14.04.2006.

Analizând înscrisurile aflate la dosar instanța reține următoarele:

P. Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. 1 C.p.c. care instituiau ca instanță de executare judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc.

Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.”

P. urmare, nemaiputându-se face aplicarea dispoziției speciale antemenționate în stabilirea competenței teritoriale, instanța este datoare a-și stabili competența conform normelor generale în materie care asigură, totodată, și respectarea deciziei Curții Constituționale.

Astfel, Curtea Constituțională a arătat explicit că „în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.”

De asemenea, art. 528 alin. 2 C.p.c. face trimitere la normele care reglementează procedura contencioasă, motiv pentru care este aplicabil art. 107 alin. 1 C.p.c.

P. urmare, instanța de față apreciază că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul debitorului.

Văzând că debitorii H. I. și H. V. au domiciliul în loc. Vărădia de M., nr. 294, județul A., localitate care se află în raza de competență a Judecătoriei L. față de prevederile legale antemenționate, instanța va trimite prezenta cerere spre soluționare Judecătoriei L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată necompetența teritorială a Judecătoriei A..

Trimite cererea formulată de B. E. J. D. D. M., cu sediul în A., .. 33-37, ., privind pe creditorul N. C. Solutions L. prin mandatar EOS KSI ROMÂNIA SRL, cu sediul în Timișoara, ., nr. 81, Tresor Business Centre, ., împotriva debitorilor H. I. și H. V., ambii cu domiciliul în Vărădia de M., nr. 294, județul A., pentru încuviințarea executării silite în toate modalitățile de executare prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentant de contractul de credit nr._/312/14.04.2006, în dosarul execuțional nr. 863/2014, spre soluționare Judecătoriei L..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30.07.2014.

Președinte, Grefier,

R. A. L. M.

Red.RA/Dact.RF/3 ex./30.07.2014 din care 1 ex. se .>

B. D. D. M. - A., .. 33-37, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 7718/2014. Judecătoria ARAD