Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 1706/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1706/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 1706/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 1706
Ședința Camerei de Consiliu din 23.03.2015
Președinte: N. R.
Grefier: R. L. B.
S-a luat în examinare cererea formulată de creditoarea S.C. K. România S.R.L în calitate de reprezentant al S. S.a.R.L, pentru învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/05.04.2007.
Procedură fără citarea părților.
Cererea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, potrivit prevederilor art. 131 Cod procedură civilă, verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94, art. 6401 și art.650 Cod procedură civilă constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Constatând cererea în stare de soluționare,
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 12.03.2015 creditoarea S.C. K. România S.R.L în calitate de reprezentant al S. S.a.R.L a solicitat investirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/05.04.2007, încheiat între BRD- Groupe Societe Generale SA și debitorul Z. V.-D..
La cerere au fost anexate, în copie, cererea de învestire cu formulă executorie, titlul executoriu, notificare, împuternicire, contractul de cesiune de creanțe, grafic de rambursare și dovada taxei judiciare de timbru.
Procedând la verificarea înscrisurilor de la dosar, instanța reține că cererea a fost introdusă de o societate comercială (S.C. K. România S.R.L) în numele altei societăți comerciale (S. S.a.R.L).
La dosar există o împuternicire a reprezentaților S. S.a.R.L, prin care aceștia au împuternicit societatea K. Internațional S.R.L să o reprezinte în fața instanțelor judecătorești în vederea recuperării creanțelor cesionate (pct. 4).
Conform primei împuterniciri, dar și contractului de cesiune de creanțe, calitatea de reprezentant legal al S. S.a.R.L aparține dl. Rafal Janiak și dl. Luc Hansen. Astfel, . are calitatea de mandatar, deci reprezentant convențional al S. S.a.R.L.
Potrivit însă art. 84 al. 1 Cod procedură civilă, persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanței numai prin consilier juridic sau avocat. P. urmare, S.C. K. România S.R.L nu poate să reprezinte interesele S. S.a.R.L în fața instanțelor, calitatea de reprezentant convențional al creditoarei putând să o aibă doar un consilier juridic – adică persoană angajată în cadrul societății creditoare – sau un avocat, or S.C. K. România S.R.L nu este nici una, nici alta.
P. urmare, văzând că societatea S.C. K. România S.R.L nu este reprezentant legal al creditoarei S. S.a.R.L și nu poate fi nici reprezentant convențional, în temeiul art. 151 C.pr.civ. raportat la art. 82 și 84 C.pr.civ., instanța va anula cererea.
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează cererea formulată de S.C K. România S.R.L, în calitate de reprezentant al S.C. S. S.a.R.L, identificată prin CUI_, cu sediul în București, ., ., pentru învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._/05.04.2007, încheiat între BRD- Groupe Societe Generale SA și debitorul Z. V.-D..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 22.01.2015.
Președinte, Grefier,
N. R. R. L. B.
Red./dact.NR/RLB
3 ex./1 .
Se comunică:
- S.C K. România S.R.L, în calitate de reprezentant al S.C. S. S.a.R.L - București, ., . +1 ex.din încheiere și originalul titlului executoriu
| ← Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1570/2015.... → |
|---|








