Legea 10/2001. Sentința nr. 4729/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4729/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 4729/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂĂ NR. 4729
Ședința publică din 24.09.2015
Președinte: A.-M. A.
Grefier: S. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantele D. A. L., V. B. B. și C. Miriam A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantelor C. R. în substituirea av. Hay M., lipsind reclamantele și reprezentanta pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantelor face dovada achitării diferenței onorariului pentru expert în sumă de 300 lei și arată că alte cereri nu mai are.
În baza art. 244 C., instanța declară cercetarea judecătorească încheiată iar în temeiul art. 394 C.pr.civ. închide dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Reprezentanta reclamantelor solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv restituirea prețului actualizat cu rata inflației. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată la această instanță la data de 29.01.2015, reclamantele D. A. L., V. B. B. și C. Miriam A. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 104.358,1 lei reprezentând preț actualizat. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantele au arătat că în cursul anului 1997 au cumpărat de la pârât apartamentul nr. 4 situat în A., ., conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2596/1997.
Imobilul cumpărat de reclamante a fost inițial proprietatea defuncților Boțioc A. și Boțioc L. I. și a fost preluat de Stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Ca urmare a demersurilor efectuate de moștenitorii defuncților, instanțele de judecată au stabilit că statul a preluat imobilul fără temei și a anulat toate convențiile translative de proprietate încheiate în privința acestuia, inclusiv contractul de vânzare cumpărare nr. 2596/1997.
În consecință, reclamantele au apreciat că în temeiul Legii nr.10/2001 sunt îndreptățite la restituirea sumei de 3372,98 lei reprezentând prețul pe care l-au achitat pentru apartament, iar această sumă, actualizată în funcție da rata inflației, la nivelul anului 2014, se ridică la 104.358,1 lei.
În drept s-au invocat Legea 10/2001 și art. 194 Cod procedură civilă.
În probațiune, reclamantele au depus la dosar în copii: contract de vânzare cumpărare, hotărâri judecătorești, adrese I.N.S.,
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a invocat excepția calității procesuale active a reclamantelor, iar cu privire la fondul cauzei, pârâtul a apreciat că acțiunea reclamantelor este inadmisibilă, având în vedere prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora, legiuitorul a prevăzut expres procedura pe care trebuia să le urmeze reclamantele în situații ca cele din speță.
Având în vedere că reclamantele nu au îndeplinit cerința legală, respectiv de a arăta perioada pentru care se solicită restituirea sumei, dovezile pe care se sprijină acțiunea, nu au depus acte în susținerea cererii și nu urmat nici calea amiabilă, se impune respingerea acțiunii ca nedovedită.
În subsidiar, în cazul în care reclamantele înțeleg să solicite restituirea comisionului plătit către . data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 2596/1997, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P. în nume propriu și în calitate de reprezentant pentru S. R., conform art. 9 alin. 5 din legea nr. 112/1995.
În drept pârâtul a invocat prevederile Legii nr. 10/2001, Legea 112/1995, art. 205-208 cod procedură civilă.
Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției calității procesuale active a reclamantelor, motivat de faptul că reclamanta D. A. L. este soția supraviețuitoare după defunctul D. G., iar pârâtele V. B. B. și C. Miriam A. sunt fiicele acestuia, făcând această dovadă.
Cu privire la excepția inadmisibilității, reclamantele au arătat că nu sunt îndeplinite prevederile legale ale art. 50 alin. 3 din legea nr. 10/2001 și nici art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, invocate de pârât.
În ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, reclamantele au solicitat respingerea acesteia motivat de faptul că solicitarea lor de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor la care sunt îndreptățite ca urmare a faptului că apartamentul pe care l-au cumpărat de la S. R. prin RECONS SA, a fost restituit foștilor proprietari, iar faptul că, comisionul achitat la Recons SA nu a ajuns în conturile MFP, nu are nici o relevanță în cauză.
P. încheierea de ședință din data de 16.04.2015, pentru motivele arătate, instanța a luat act de renunțarea pârâtului la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor și a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. în ce privește comisionul încasat de Recons S.A., excepții invocate de pârât prin întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse în probațiune de ambele părți și raportul de expertiză contabilă efectuat de dl. Ciuce A. R. (f. 92-104).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta D. A. L. și soțul său D. G. au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2596/1997 încheiat cu Recons S.A. A., în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, apartamentul nr. 4 și o boxă din imobilul situat în A., . (f. 5) în schimbul unui preț de 33.729.888 lei ROL (3.372,9 lei RON) din care s-a achitat suma de 12.623.923 lei ROL (1.262 lei RON) la data încheierii contractului, restul de 20.768.666 lei ROL (2.076 lei RON) urmând să fie achitat în rate, în baza unui contract de credit acordat de Recons S.A. (f. 73). Prețul a fost achitat în întregime la data de 11.11.2003 (f. 78), suma totală plătită (inclusiv dobânda) fiind de 4.461,83 lei după cum rezultă din adresa depusă la fila 77 și din fișa personală de credit atașată acesteia.
Ulterior, contractul de vânzare a fost anulat prin decizia civilă nr. 663/R/23.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. (f. 6) în dosarul nr._, reținându-se nulitatea absolută a contractului motivat de faptul că a fost încheiat cu nesocotirea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv.
În drept, instanța reține că potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 chiriașii care au cumpărat imobilele cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și a cărora contracte au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului achitat, actualizat.
Conform expertizei efectuate în cauză (f. 94), valoarea actualizată a prețului plătit de reclamanta D. A. L. și soțul acesteia – decedat la data de 08.02.2009 – este de 25.834,34 lei.
Ca atare, în baza art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, instanța va obliga pe pârât să plătească reclamantelor – V. B. B. și C. Miriam A. în calitate de succesoare ale defunctului D. G. – suma de mai sus. Întrucât reclamantele au solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului la plata sumei de 104.358,10 lei, instanța va admite în parte acțiunea formulată de acestea și va obliga pârâtul doar la plata sumei de 25.834,34 lei, conform expertizei.
În ce privește susținerea pârâtului potrivit căruia acesta nu poate fi obligat la restituirea valorii comisionului achitat la data încheierii contractului, instanța reține că aceasta este neîntemeiată. Astfel, chiar dacă potrivit art. 41 din H.G. nr. 20/1996, comisionul de 1% încasat de Recons S.A. a fost reținut de acesta, intrând în Fondul extrabugetar prevăzut de art. 13 din Legea nr. 112/1995, instanța reține că obligația de restituire a întregului preț – inclusiv comisionul – este prevăzută în sarcina Statului R. prin Ministerului Finanțelor P.: Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și Finanțelor*) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. (art. 50 alin. 3 Legea 10/2001).
Ca atare, nu interesează cine a încasat acest comision atât timp cât se prevede expres în textul de lege mai sus citat obligația de plată în sarcina Ministerului Finanțelor P..
Pentru toate considerentele expuse anterior, va admite în parte acțiunea formulată de reclamante.
În temeiul art. 453 C.pr.civ. va obliga pârâtul la plata către reclamante a sumei de 2.736 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat (1.736 lei – chitanța nr. 1552/10.06.2015) și contravaloare expertiză contabilă (1.000 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele D. A. L., V. B. B. și C. MIRIAM, toate cu domiciliu ales în A., .. 23, . cu pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5.
Obligă pârâtul să plătească reclamantelor suma de 25.834,34 lei reprezentând preț actualizat.
Obligă pârâtul la plata către reclamante a sumei de 2.736 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.
Președinte Grefier
A.-M. A. S. B.
Red/dact
AMA/SB – 19.10.2015
6 ex/4 comunicări
- D. A. L. – A., .. 23, . ales
- V. B. B. – idem
- C. Miriam A. – idem
- S. R. prin M. Finanțelor P. – București, ., sector 5
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4508/2015.... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 4925/2015.... → |
|---|








