Contestaţie la executare. Sentința nr. 1008/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1008/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 1008/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1008
Ședința publică din data de 17.02.2016
Președinte: C. H.
Grefier: B. S.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea H. E. în contradictoriu cu intimatul M. A. – Direcția V..
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Contestația la executare nu este timbrată.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, în baza art. 131 Cod procedură civilă verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94 și art. 713 Cod procedură civilă constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării contestației la executare și, în temeiul art.248 alin.1 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare formulată de către contestatoarea H. E. împotriva titlului executoriu nr._ din 11.08.2015, înregistrată la Judecătoria A. în data de 21 decembrie 2015, contestatoarea a chemat în judecată intimatul M. A. – Direcția V., menționând că, a deținut în proprietate autoturismul Porsche, identificat prin . WP0ZZZ94ZMN106902, . 42K_, autoturism pe care l-a înstrăinat în anul 2008, în județul O., municipiul Caracal. Întrucât persoana căruia i-a înstrăinat autoturismul nu s-a mai prezentat pentru perfectarea contractului de vânzare – cumpărare, acest autoturism a rămas pe numele său, însă a fost radiat din evidența fiscală de pe contribuabilul H. E..
Contestatoarea a arătat că, așa cum rezultă din titlul executoriu, în data de 02.06.2014, s-a aplicat o amendă conform O.G.15/2002, probabil pentru rovinietă, amendă care a fost comunicată proprietarului autoturismului. Întrucât este o femeie în vârstă și bolnavă, nu a avut cunoștință despre acest aspect până la primirea titlului executoriu, însă de mai mult de 7 ani nu mai știe nimic despre acest autoturism, nu mai deține contractul provizoriu de vânzare – cumpărare, nu cunoaște cine deține acum acest autoturism și nu deține permis de conducere, astfel că, nu putea să conducă acest autoturism în anul 2014.
Pentru aceste motive, contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare și să se constate că, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar, nu avea cum să primească o amendă în anul 2014 din moment ce autoturismul a fost radiat din evidențele fiscale de pe numele său.
Prin întâmpinare intimata M. A. - Direcția venituri, pe cale de excepție, a invocat tardivitatea contestației la executare potrivit art.173 alin.1 lit. a) din O.G. nr.92/2003, republicată, cu motivarea că somația și titlul executoriu nr._/11.08.2015 au fost comunicate în data de 02.09.2015, conform confirmării de primire a actelor de executare, astfel că formularea depunerii contestației la data de 21.12.2015, este tardivă.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, cu motivarea că actele de executare au fost emise în temeiul prevederilor art. O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata, a solicitat în temeiul art.583 Cod procedură civilă, judecarea cauzei și în absență.
Instanța, față de excepția invocată și văzând dispozițiile art.248 alin.1 Cod procedură civilă, va constata că în momentul înregistrării contestației la executare, aceasta nu a fost timbrată.
Prin răspuns la întâmpinare, contestatoarea H. E. a arătat că nu a putut contesta procesul verbal de contravenție întrucât nu a avut cunoștință despre acesta, nemailocuind la adresa de pe M. Tabacovici unde i-a fost comunicat, de mai bine de 10 ani, aspect ce poate fi verificat în evidențele Serviciului de evidență a persoanei, unde figurează cu un alt domiciliu de mai mulți ani.
Contestatoarea a arătat că este adevărat că a primit somația dar nu și titlul executoriu, adică copia procesului–verbal de contravenție, iar ulterior a mai primit somații la același titlu executoriu, ultima în luna decembrie 2015, pe care însă nu o mai are.
S-a arătat de către contestatoare că, contestă titlul executoriu, nu somația trimisă de primăria A. și a învederat că acest titlu executoriu, adică procesul–verbal de contravenție nu este semnat de către ea și consideră că din momentul întocmirii este lovit de nulitate întrucât nu poartă semnătura agentului constatator.
Instanța, constată că, potrivit rezoluției din data de 01.02.2016, contestatoarea a fost legal citată cu mențiunea ca, în temeiul art.197 Cod procedură civilă raportat la art.10 alin.2 din OUG 80/2013, să achite taxa de timbru în cuantum de 20 lei, sub sancțiunea anulării contestației la executare ca netimbrată. De asemenea, i s-a pus în vedere contestatoarei că în termen de 3 zile de la primirea comunicării, poate solicita reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. 1 din OUG 80/2013, iar în termen de 5 zile de la primirea comunicării, poate formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei de timbru, conform OUG 51/2008 și art. 42 alin. 2 din OUG 80/2013.
Având în vedere că aceasta nu s-a conformat dispozițiilor cu privire la timbrare, în temeiul art.197 Cod procedură civilă, potrivit cărora ,, În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii’’, instanța va anula contestația la executare formulată de contestatoarea H. E. în contradictoriu cu intimatul M. A. – Direcția V., ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatoarea H. E., domiciliată în A., ..332, ., județ A., C.N.P._, în contradictoriu cu intimatul M. A. – Direcția V., cu sediul în A., ., județ A..
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2016.
Președinte, Grefier,
C. H. B. S.
Red./Tehn/CH/.="Style1"> 4 ex./2 .
Se comunică:
- Contestatoarei H. E., domiciliată în A., ..332, ., județ A.,
- Intimatei, M. A. – Direcția V., cu sediul în A., ., județ A..
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1003/2016.... | Pretenţii. Sentința nr. 4568/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|








