Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4508/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4508/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 4508/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4508
Ședința publică din data de 17.09 2015
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare, acțiunea civilă formulată de reclamanții R. D. și R. I. în contradictoriu cu pârâta . ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții asistați de av. N. O., lipsă fiind reprezentanta pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 29 lit. f) din OUG. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, prin registratura instanței, cerere de apelare a cauzei la ora 11:00, din partea reprezentantei reclamanților.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei, cele declarate de acestea fiind consemnate într-un proces verbal atașat la dosar și revine asupra probei cu interogatoriul reclamantului considerându-se lămurită asupra stării de fapt raportat la interogatoriul luat reclamantei.
Reprezentanta reclamanților depune la dosar chitanța . nr. 27/14.09.2015 și arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art.244 alin.1 Noul Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și conform prevederilor art.244 alin.3 și art.392 Noul Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată, cu cheltuieli de judecată, în sensul de a se constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare și să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare în valoare de 2026 CHF.
JUDECATA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la această instanță la data de 24.02.2015 sub nr._, reclamanții R. D. și R. I. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta B. SA – S. A. să se constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare prevăzut de art. 4.11 lit. b din convenția de credit ipotecar nr. HL16272/02.10.2007, stabilit ca un procent de 0,10% lunar aplicat la valoarea soldului creditului pe toată durata de derulare a contractului de credit, dispunând nulitatea absolută a clauzei și eliminarea acesteia, având în vedere dispozițiile Legii nr. 193/2000, a Directivei 13/1993 a CEE și a celorlalte reglementări privind protecția consumatorului.
De asemenea, reclamanții au solicitat să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite până în acest moment cu titlu de comision de administrare în valoare de 2026 CHF. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta la data de 02.10.2007 convenția de credit nr. HL16272, prin care pârâta le-a acordat un credit în valoare de 27.700 CHF pentru nevoi nenominalizate. Valoarea împrumutată este de 37.600 CHF, pe termen de 420 de luni.
Reclamanții au invocat dispozițiile secțiunii IV pct. 4.11 lit. b) din convenția de credit, precizând că pârâta a perceput comisionul de administrare a fost perceput până în luna noiembrie 2011 inclusiv, conform graficelor de rambursare anexate acțiunii.
Se mai arată că, acest comision a fost aplicat fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, motivul care a impus aplicarea lui, cum a fost el negociat, respectiv care este înțelesul lui. În aprecierea reclamanților, această clauză, datorită modului în care este formulată și percepută, fără nicio posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, dat fiind știut faptul că persoanele care au dorit să li se acorde împrumuturi de către bănci nu au avut altă posibilitate, în măsura în care doreau să beneficieze de serviciile băncii, decât să accepte în . bancă. Astfel de clauze nu se negociază direct cu consumatorul, fiind impuse prin contracte standard, preformulate de instituția financiară și exclusiv în interesul ei.
Reclamanții mai susțin că acest contract li s-a pus la dispoziție de către bancă doar la momentul semnării și fără ca cineva să le explice conținutul acestuia, fără a avea posibilitatea de a discuta și negocia clauzele contractuale și fără să fie încheiat un proces verbal în acest sens, cum imperativ prevede legea în cazul contractelor de adeziune.
Reclamanții au mai făcut referire la dispozițiile art. 1 al. 1-3 din Legea 193/2000, art. 4 și 5, art. 6 din Legea 193/2000, precizând că aceste convenții încheiate de părți au putere de lege, însă acestea trebuie să fie legale și în nici un caz abuzive. P. directiva 93/2013 a CEE se arată că prin inserarea unor astfel de clauze, sunt puși într-o situație de inferioritate față de comerciantul bancă, atât în ceea ce privește puterea de negociere cât și nivelul de informare, ceea ce determină la adeziunea unui contract redactat în prealabil de bancă, pe care reclamanții, ca parte, nu au avut posibilitatea de al-l studia ci doar de a-l semna în condițiile impuse.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1-4, 5,6 și următoarele din Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE, iar în probațiune au depus la dosar, în copie, contractul de credit, anexe privind graficul de rambursare credit, dovada convocării la conciliere, alte înscrisuri.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, apreciind ca acțiunea supusă judecații este prescriptibilă în termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul ni 167/1958, iar potrivit art. 9 din același decret, acest termen începe sa curgă de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anularii. Întrucât cauza anularii invocată de reclamanți decurge din însăși formularea clauzelor a căror nulitate a fost invocată, momentul la care a cunoscut cauza anularii clauzelor invocate este chiar momentul încheierii Contractului de credit și având în vedere data încheierii Contractul de credit și data înregistrării cererii de chemare in judecata, după expirarea termenului de 3 ani, apreciază ca se impune constatarea de către instanță a faptului ca prezenta acțiune este prescrisă.
Pe fond, intimata solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata arătând că anterior semnării contractului de credit reclamantul a avut posibilitatea de a consulta clauzele acestuia, de a analiza și studia cu atenție pe fiecare dintre acestea, pentru a aprecia dacă corespund sau nu intereselor personale sau dimpotrivă, încalcă aceste interese. De asemenea, a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât să își poată exprima consimțământul in deplina cunoștință de cauză. Aceasta este practica bancara obișnuită și a fost respectată și de către B. la încheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia și indiferent de client. Reclamanții au avut posibilitatea reală, concretă, de a lua cunoștință despre fiecare dintre clauzele și costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri. Se arată că niciuna dintre clauzele contractuale nu îl obligă pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
Referitor la art. 4 din Legea 193/2000 intimata susține că la momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând clientului, în funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de dobândă și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată;prin completarea cererii de credit a optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii; condițiile generale aplicabile contractelor de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele tipului de dobândă și comisioane și totodată modul în care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat.
P. semnarea contractului de credit, împrumuții au confirmat că au citit, înțeles, și acceptat termenii și toate condițiile prevăzute în clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului.
Se mai arată că, în anul 2010 B. SA a trimis tuturor clienților la adresa de corespondență pentru creditele în derulare o notificare cu privire la . Ordonanței de Urgenta 50/2010 care conținea principalele modificări contractuale determinate de actul normativ și îi informa pe clienți cu privire la posibilitatea semnării unui Act Adițional la contractul de credit în unitatea B. care a acordat creditul.
Referitor la legalitatea clauzelor contractuale pretinse de reclamanți a fi nule, pârâta apreciază că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 4 din Legea 193/2000, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text, precizând că Legea nr. 193/2000, în vigoare la data încheierii contractului, admitea posibilitatea încheierii unor asemenea contracte care să cuprindă și comisionul de administrare.
În ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale referitoare la comisionul de administrare, pârâta a arătat că, clauza privind dobânda variabilă nu este o clauză impusă consumatorilor, reclamanții optând pentru încheierea unui contract de credit cu dobândă variabilă, astfel că nu se poate considera că ar fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 din Legea nr. 193/2000 în sensul că acest comision de administrare ar fi fost impus clienților băncii.
De asemenea, pârâta apreciază că nu se poate reține nici faptul că, în materie de creditare, clauza privind comisionul de administrare ar fi o clauză abuzivă, în sensul că ar crea un dezechilibru semnificativ între părțile contractate. Acest comision este recunoscut în cuprinsul dispozițiilor art. 93 lit. d) teza I din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, precum și de OUG. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, în cuprinsul art. 36 alin. 3, astfel că nici nu este necesară definirea acestuia în cuprinsul contractului de credit așa cum susțin reclamanții.
În concluzie, pârâta a arătat că, clauza care stabilește obligația de plată a unui comision de administrare nu este abuzivă, neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, pârâta apreciază că nu se poate susține faptul că reclamanții nu au știut sau nu au înțeles ce servicii acoperă aceste comisiona,e când acestea reflectă chiar operațiunile în care ei însuți au fost implicați în cadrul procedurilor de acordare și derulare a creditului.
Cu privire la capătul de cerere privind restituirea/rambursarea sumelor plătite abuziv de către reclamanți, cu titlu de comision de administrare, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, în cuantum de 2026 CHF cu privire la care a fost solicitată constatare nulității, pârâta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere motivat de faptul că toate dobânzile și comisioanele percepute de bancă se întemeiază pe aplicarea prevederilor contractuale agreate de părți.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 93 lit. c) teza I, g) pct. 2 din OG. 21/1992, art. 36 alin. 3 din OUG. 50/2010, art. 1578 cod civil din 1864, art. 244 C.pr. civ.
Reclamanții au depus la dosar note de ședință prin care au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, respectiv a dreptului de a solicita restituirea sumelor reprezentând comisiona de risc-administrare motivat de faptul că atâta vreme cât nulitatea actului abuziv nu a fost încă constatată, termenul de prescripție invocat de pârâtă nu putea curge.
În ceea ce privește fondul cauzei reclamanții au arătat că pârâta nu a făcut dovada negocierii directe a clauzei privind comisionul de administrare, cu consumatorii, fiind astfel încălcate prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000. În acest sens reclamanții au făcut trimitere la Directiva nr. 93/CEE, și deciziile pronunțate de ICCJ, Legea nr. 193/2000, apreciind că în condițiile în care creditul era garantat ipotecar și inclusiv prin veniturile viitoare, cu atât mai mult, perceperea unor alte sume prin intermediul unor comisioane, altele decât ratele și dobânzile aferente la rate, reprezintă clauze abuzive, lucru statuat și de practica judiciară.
Lipsa caracterului negociat este de natură a crea, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze și lipsa bunei-credințe a băncii trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision, justețe care lipsește cu desăvârșire.
De asemenea, reclamanții apreciază că clauzele abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist nu sunt obligatorii pentru consumator. Aceasta este o dispoziție imperativă care, având în vedere poziția de inferioritate a unei părți a contractului, este menită să înlocuiască echilibrul formal pe care contractul îl stabilește între drepturile și obligațiile părților contractante și are ca efect impunerea unui echilibru real, care restabilește egalitatea între părți.
Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale, a susținerilor reclamantei, instanța reține următoarele:
Reclamanții solicită a se constata caracterul abuziv al clauzei din convenția de credit ipotecar nr. HL_ din 02.10.2007 privind comisionul lunar de administrare de 0,10% din sold, motivat de faptul că pârâta nu a negociat cu ei această clauză, cuprinsă în contractul standard impus, că reprezintă o dobândă mascată.
Este adevărat că potrivit art. 4 al. 1 și 2 din L 193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”, iar pârâta nu a dovedit că a negociat direct cu reclamanta clauza referitoare la comisionul de administrare, însă nici reclamanta nu a dovedit că a încercat o negociere, anterior semnării contractului, însușindu-și-l în forma prezentată de pârâtă, după cum recunoaște la interogatoriu.
Ulterior, pe parcursul derulării acestuia, a sesizat în scris banca cu privire la acest comision, cererea i-a fost primită, banca înlăturând comisionul de administrare, așa cum rezultă din scadențarul din 10.10.2014, fără ca această măsură să poată fi înțeleasă ca o recunoaștere a caracterului abuziv al clauzei cu privire la acesta.
Că nu este abuziv acest comision, rezultă și din prevederile OUG nr. 50/2010, care îl reglementează la art. 36: „(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
(2) Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit.
(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”
P. urmare, instanța apreciază neîntemeiată cererea privind constatarea caracterului abuziv a comisionului de administrare urmând a o respinge și, pe cale de consecință, și cererea subsecventă, privind restituirea sumelor de bani percepute cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanții R. D., CNP._ și R. I., CNP._, ambii cu domiciliul în A., ., .. A, ., jud. A. și cu domiciliul procesual ales în A., ., . – la Cabinet de avocat N. Osinceanu, în contradictoriu cu pârâta . sediul în București, .. 6A, sector 2 (CUI_/1992 și J_ ) .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 17.09.2015.
Președinte Grefier
E. D. B. G. M. P.
Red./tehn.EDB/GMP/19.10.2015
5 ex./3 ex. se comunică cu:
R. D. și R. I., ambii cu domiciliul procesual ales în A., ., . – la Cabinet de avocat N. Osinceanu,
. cu sediul în București, .. 6A, sector 2
Exp. 3 .>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4568/2015. Judecătoria ARAD | Legea 10/2001. Sentința nr. 4729/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
