Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 3185/2012. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 3185/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-04-2012 în dosarul nr. 3185/2012

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 3185

Ședința publica din data de 02 aprilie 2012

Președinte: R. A. C.

Grefier: S. Barbara C.

S-a luat in examinare cererea formulată de petenta Asociația pentru R. Educaționale și Inițiative S.-AREIS”pentru înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de la grefa Judecătoriei A. a modificărilor actului constitutiv și statutului Asociația pentru R. Educaționale și Inițiative S.-AREIS”

La apelul nominal nu se prezintă nimeni .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 19,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, se constată depus prin serviciul registratură în data de 29.03.2012 din partea petentei actul constitutiv si statutul în patru exemplare, atestate de avocat.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța declară dezbaterile închise în temeiul disp. art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare

J.

Constată că prin cererea înregistrată la J. A. la data de 15.03.2012, petenta Asociația pentru R. Educaționale și Inițiative S.-AREIS”a solicitat înscrierea în Registrul Asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei A., a modificărilor actului constitutiv și statutului Asociația pentru R. Educaționale și Inițiative S.-AREIS”potrivit Hotărârii Adunării Generale din 16.02.2012 și a actului constitutiv și statului actualizate.

În dovedire a depus la dosar înscrisuri, procesul verbal al Adunării Generale din 16.02.2012, decizia adunării generale nr.1/16.02.2012, decizia adunării generale nr.2/16.02.2012 încheierea de înscriere a asociației nr. 7626/19.07.2011 taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, actul constitutiv și statul actualizate.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată, că prin Hotărârea Adunării generale din data de 16.02.2012 s-a hotărât numirea unui nou cenzor în persoana d-nei B. A. O., ca urmare a demisiei cenzorului B. D.

Totodată s-a hotărât completarea obiectivelor asociației astfel: gg)partener al instituțiilor guvernamentale în elaborarea politicilor naționale în domeniul formării profesionale a refugiaților;hh)inițiază și sprijină activități de formare și orientare profesională a refugiaților.

Constatând că au fost respectate dispozițiile art. 33 din OG nr. 26/2000 modificată, instanța va admite cererea și va dispune înscrierea în Registrul Asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei A., a modificărilor aduse actului constitutiv și statutului”Asociația pentru R. Educaționale și Inițiative S.-AREIS”conform Hotărârii Adunării generale din data de 16.02. 2012

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta „Asociația pentru R. Educaționale și Inițiative S.-AREIS”cu sediul în A.,., ., .

Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, ținut de grefa Judecătoriei A., a modificărilor intervenite cu privire la actul constituitv și statutul asociației, “Asociația pentru R. Educaționale și Inițiative S.-AREIS”, conform Procesului verbal al Adunării generale din data de 16.02. 2012.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 02.04.2012

Președinte, Grefier,

R. A. C. S. Barbara C.

Tehnored/R./SBC/03.04.2012

Ex.6/2 . . R. Educaționale și Inițiative S.-AREIS” cu sediul în A.,., ., .

- P. de pe lângă J. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 3185/2012. Judecătoria ARAD