Contestaţie la executare. Sentința nr. 3082/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3082/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 28-03-2012 în dosarul nr. 3082/2012

ROMANIA

JUDECĂTORIA ARADOPERATOR 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3082

Ședința publică din 28 martie 2012

Președinte: R. A.

Grefier: M. B.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea P. F.-R. împotriva intimatei C. de A. de S. A..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația a fost timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 27.03.2012, intimata a depus note de ședință cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, pe baza actelor de la dosar, trece la soluționarea ei.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 14.02.2012, contestatoarea P. F.-R. a chemat în judecată intimata C. de A. de S. A., contestând actele de executare efectuate de intimată pentru suma de_ lei, reprezentând contribuție asigurări.

În motivare, contestatoarea arată că din activitatea de intermedieri asigurări pe care o deține la P.F. F., în ultima perioadă nu a realizat venituri, datorită situației economice generale și nu a obținut profit, astfel că sumele estimate și impuse prin Declarațiile de impunere în mod unilateral, la care sau adăugat majorări și penalități nu au fost realizate.

Prin precizarea depusă pentru termenul din 07.03.2012, contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în temeiul disp. art. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958.

A solicitat anularea titlului executoriu nr.n 1136 și a măsurilor prevăzute în acesta și a dobânzilor, majorărilor și accesoriilor ce rezultă din calculele întocmite de intimată. A mai solicitat sistarea popririi urmare a adresei nr. 1763 din 16.02.2012 emisă de intimată, cuprinsă în titlul executoriu nr. 1136 din 29.12.2011, până la soluționarea prezentei contestații.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, invocând excepția inadmisibilității acesteia.

Arată că, obiectul contestației îl constituie un titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, fiind incidente dispozițiile art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă.

În speță, titlul de creanță îl constituie Decizia de impunere nr._/31.10.2011 emisă de CAS A. și comunicată contestatoarei, care potrivit dispozițiilor art. 141 alin. 2 din OG 92/2003 ind. 5 a devenit titlu executoriu începând cu data expirării termenului de plată (data de 5 a lunii decembrie 2011), calculat corespunzător datei de comunicare a titlului de creanță, care a avut loc în intervalul 01-15 din lună (în data de 7 noiembrie 2011).

Pe fond, intimata arată că prin titlul de creanță prinm care s-au stabilit obligațiile contestatoarei la plata F.N.U.A.S.S. este Decizia de impunere nr._/31.10.2011, emisă de CAS A., emisă după ce în prealabil contestatoarea a fost notificată prin adresa nr. 6281/27.05.2011, în vederea depunerii declarațiilor privind modul de constituire și plată a contribuțiilor datorate în baza dispozițiilor art. 257 alin. 1 și alin. 2 lit. b din Legea 95/2006 ind. 6.

Întrucât contestatoarea nu a efectuat niciun demers pentru lămurirea aspectelor ce i-au fost aduse la cunoștință prin notificare, Decizia de impunere nr._/31.10.2011 s-a emis pe baza datelor comunicate prin protocolul de colaborare încheiat cu A.N.A.F., luându-se drept reper veniturile nete realizate de aceasta în perioada 2006-2010, astfel cum au fost acestea înregistrate în evidențele Administrației Finanțelor Publice A..

Pentru aceste motive, solicită admiterea excepției invocate, iar pe fond respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Prin notele de ședință depuse de intimată, aceasta a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că nu sunt incidente în cauză prevederile Decretului Lege nr. 167/1958, raportat la dispozițiile art. 257 alin. 8 din Legea nr. 95/2006.

Susține că, în materia obligațiilor de plată a xontribuției la asigurările de sănătate datorate în baza Legii 95/2006, se aplică prevederile speciale privind prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale, respectiv dispozițiile art. 91 Cod procedură civilă, potrivit cărora termenul de prescripție este de 5 ani și începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere creanța fiscală.

Mai arată că, nu au fost respectate dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. b din Legea 95/2006 de către contestatoare, în vederea stabilirii și plății contribuției datorate, conform art. 215 din acest act normativ.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin somația nr. nr._/29.12.2011 intimata a pornit executarea silită împotriva contestatoarei pentru recuperarea unei creanțe de_ reprezentând cotă de contribuție la asigurările de sănătate, majorări și penalități de întârziere. Executarea silită se face în temeiul titlului executoriu constituit prin decizia de impunere din oficiu nr._/31.10.2011.

Prin prezenta, reclamanta contestă în principal obligarea sa la plata sumei susmenționate susținând că nu avea obligația de a plăti contribuția la nivelul stabilit prin titlul executoriu.

Potrivit art. 172 alin. 3 din OG nr. 92/2003 republicată, contestația la executare poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.” În speță, fiind vorba despre un titlu de creanță, contestatoarea are la dispoziție atât procedura administrativă prevăzută de art. 205 din OG nr. 92/2003 republicată cât și calea contenciosului administrativ, pentru constatarea eventualei nulități a titlului de care se prevalează intimata.

Ca motiv de contestație, reclamanta a mai invocat și prescrierea dreptului intimatei de a mai cere executarea silită a creanței fiscale, în raport cu vechimea datoriei. Apărarea nu este însă întemeiată. În cauză nu sunt aplicabile termenele de prescripție prevăzute de Decretul 167/1958, invocat de contestatoare ci, potrivit art. 257 alin. 8 din Legea nr. 85/2006, termenul special prevăzut de art. 91 din OG nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală. Astfel, termenul este de 5 ani și începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța. În cauză, din examinarea titlului executoriu rezultă că cea mai veche datorie este contribuția aferentă anului 2006 astfel că termenul de prescripție a început sa curgă la 01.01.2007 și, la 31.10.2011, data emiterii titlului executoriu, nu era împlinit.

Ca urmare, apreciind pe de o parte, că apărările de fond împotriva titlului executoriu nu pot fi primite în cadrul contestației la executare și, pe de altă parte, că motivul de contestație propriu-zisă nu este întemeiat, prescripția neoperând în cauză, instanța va respinge cererea.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de P. F.-R., domiciliată în Mândruloc, nr. 37, jud. A. împotriva intimatei C. de A. de S. A., cu sediul în A., ..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 martie 2012.

Președinte Grefier

R. A. M. B.

Red/dact/RA/MB

4 ex/2com./27.04.2012

Se comunică:

-P. F.-R., domiciliată în Mândruloc, nr. 37, jud. A.

-C. de A. de S. A., cu sediul în A., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3082/2012. Judecătoria ARAD