Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 8238/2012. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 8238/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-09-2012 în dosarul nr. 8238/2012

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator de date cu caracter personal nr. 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 8238 / 2012

Ședința publică din data de 24.09.2012

Instanța constituită din:

Președinte: B. I. E.

Grefier: R. I. I.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA A. A., pentru modificare acte constitutive.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu 19 lei taxă judiciară de timbru conform art. 4 lit. b din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, conform art. 3 alin. 1 din O.G. 32/1995.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cele de mai sus, după care:

Instanța, din oficiu, conform prev. art. 1591 al. 4 cod procedură civilă, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art.33 alin. 1 din O.G. nr. 26/2000 raportat la art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus în cauză sau excepții de invocat, în baza art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 21.09.2012, sub nr._, petenta ASOCIAȚIA A. A. a solicitat înscrierea modificărilor aduse actelor constitutive, conform Hotărârii Adunării Generale nr. 1/2012 și a procesului verbal al Adunării Generale din data de 09.04.2012.

În probațiune, s-au depus următoarele înscrisuri: Hotărârea nr. 1/09.04.2012, Procesul verbal al Adunării Generale din data de 09.04.2012, Act Constitutiv al Asociației A. A., atestat sub nr. 50/20.09.2012 de C.. Av. L. G., Statutul Asociației A. A. atestat sub nr. 51/20.09.2012 de C.. Av. L. G., certificate de caziere fiscale ale noilor membrii, copii CI membri cooptați, încheierea de dobândire a personalității juridice a asociației A. A..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că adunarea generală a membrilor asociației A. A., organ care, potrivit art. 21 alin. 2 lit. f) din O.G. nr. 26/2000 este competent a modifica actele constitutive ale asociației, a hotărât potrivit Hotărârii Adunării Generale nr. 1/2012 și Procesului verbal al Adunării Generale din data de 09.04.2012 retragerea din calitatea de membrii fondatori și din funcțiile de conducere a numiților M. R. – Președinte, C. L. – T. – Vicepreședinte Financiar, I. Armina – E. – Vicepreședinte Relații Externe, Țisca D. – Vicepreședinte Resurse Umane, și cooptarea următorilor membrii și numira lor în Consiliul Director: O. A. în funcția de Președinte, Palamariu A. – Vicepreședinte Financiar, Zombori N.-G. – Vicepreședinte Resurse Umane, P. M. M. – Vicepreședinte Relații Internaționale, H. A. – Vicepreședinte Marketing și Comunicare, Ț. O. D. – Vicepreședinte Internshipuri Internationale, Blemovici M. A. – Vicepreședinte Relații Externe.

Constatând că au fost respectate dispozițiile art. 33 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 26/2000, instanța va admite cererea petentei și va dispune înscrierea modificărilor aduse actelor constitutive ale asociației adoptate prin Hotărârea nr. 1 din 09.04.2012 al Adunării Generale a Asociaților, cu privire la retragerea membrilor fondatori, cooptarea noilor membrii, noul Consiliu Director.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA A. A., având ca obiect modificare acte constitutive, și pe cale de consecință:

Dispune înregistrarea în registrul asociațiilor și fundațiilor, aflat la grefa Judecătoriei A., după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, a modificărilor aduse actelor constitutive al petentei prin Hotărârea nr. 1 din 09.04.2012 al Adunării Generale a Asociaților, cu privire la retragerea membrilor fondatori, cooptarea noilor membrii, noul Consiliu Director.

Definitivă.

Cu drept de recurs in 5 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședința publică din 24.09.2012.

Președinte, Grefier,

B. I. E. R. I. I.

Red./tehn. /BIE/ I.I.R/ 24.09.2012 / 6 ex. din care 2 ex. se .> - petenta ASOCIAȚIA A. A., cu sediul în A., .. 359, ., jud. A.

- P. de pe lângă J. A.

După rămânerea irevocabilă se comunică 2 ex. cu:

- Administrația Finanțelor Publice A.

- Ministerul Justiției

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 8238/2012. Judecătoria ARAD