Contestaţie la executare. Sentința nr. 9860/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 9860/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 31-10-2012 în dosarul nr. 9860/2012

ROMANIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.9860

Ședința publică din 31.10.2012

Președinte: C. H.

Grefier: A. P.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul C. T.-M. în contradictoriu cu intimații M. A. – Direcția V., M. (fostă C.) L.-O. și terțul poprit C. Județeană de P. A..

La apelul nominal se reprezentanta contestatorului, avocat Dragoiescu C. din Baroul A., absente fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația la executare este legal timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată depus la dosar prin serviciul registratură de către C. Națională de P. Publice, C. Județeană de P. A., Serviciul Plăți Prestații răspuns la adresa emisă de către instanță.

Se mai constată depus la dosar prin serviciul registratură de către M. A., Direcția V., Serviciul urmărire venituri adresa nr._/20.08.2012, adresa de înființare a popririi și adresa nr._/19.10.2010.

Nemaifiind probe de administrat, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației, anularea formelor de executare; anularea parțială a titlului executoriu, desființare popririi și restituirea sumei cu care figurează în plus. Solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Depune la dosar chitanța reprezentând onorariu de avocat.

INSTANȚA

Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. la data de 13 iulie 2012, contestatorul C. T. M. a solicitat în contradictoriu cu intimații M. A. – Direcția V., M. (fostă C.) L.-O. și terțul poprit C. Județeană de P. A. să se dispună anularea tuturor formelor de executare silită din dosarul execuțional nr.6924/23.04.2010 al Municipiului A. și anularea parțială a titlului executoriu nr.6924/23.04.2010 cu privire la calitatea de debitor al acestuia; să se dispună desființarea popririi dispuse de intimatul M. A. - Direcția venituri prin adresa de înființare a popririi nr._/23.04.2012, asupra veniturilor lunare pe care realizează din pensie, pe care i le datorează terțul poprit C. Județeană de P. A.; să se dispună restabilirea situației anterioare și obligarea intimatului M. A. să-i restituie suma de 582 lei care i-a fost poprită nelegal până în prezent de către terțul poprit și să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.

În motivarea contestației, s-a arătat de către contestator că, în fapt, prin titlul executoriu nr.6924/23.04.2010, s-au stabilit obligații de plată bugetare în valoare de 4.590,41 lei, reprezentând 4363,28 lei impozit clădiri, din care debit restant la data de 23.04.2010; 121,05 lei, rămășiță ani anteriori 1657,55 lei și majorări calculate până la 23.04.2010: 2467,52 lei; 220,94 lei, taxă salubrizare din care rămășiță ani anteriori 56,38 lei și majorări de întârziere 150,14 lei iar cheltuieli de executare silită 6,19 lei în sarcina contestatorului și a intimatei C. L. O., în calitate de debitori.

Contestatorul a arătat că impozitul pe clădiri se referă la imobilul situat în A., ..148, .. Contestatorul și intimata M. (fostă C.) L. O. au fost căsătoriți, dar au divorțat în anul 1986, conform sentinței civile nr.7047/12.11.1986 pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr.8595/1985. După desfacerea căsătoriei au procedat și la partajul bunurilor comune, apartamentul fiindu-i atribuit în proprietate intimatei M. L. O., conform sentinței civile nr.493/1998. Pentru cota sa de 1/2 din acest apartament, intimata i-a achitat suma de 77.169 lei. Nemaifiind proprietarul acestui imobil din anul 1988, astfel că în mod nelegal intimatul M. A. a stabilit că îi revine obligația de a achita impozitul aferent, singura proprietară a acestui apartament este intimata M. L. O., care are calitatea de debitoare. Susține că nu mai locuiește în A. de 20 de ani, s-a recăsătorit și locuiește în localitatea H., nr.95, ..

Contestatorul a arătat că intimatul M. A. a emis o adresă de înființare a popririi asupra veniturilor din pensie pe care i le datorează terțul poprit C. Județeană de P. A.. A aflat despre acest dosar de executare silită și despre titlul executoriu în data de 11.07.2012, când i s-a comunicat de către terțul poprit care este motivul reținerii din pensia pe luna iunie a sumei de 291 lei. Acesta nu a fost înștiințat despre înființarea popririi, conform prevederilor art.149 alin.5 din Codul de procedură fiscală. Presupune că toată corespondența a fost expediată pe adresa fostei sale soții, în A., ..148, .. Intimatul avea posibilitatea să afle adresa actuală, având în vedere că pe titlul executoriu apare codul numeric personal. În această situație, în mod nelegal s-a stabilit și obligarea sa la plata taxei de salubritate, un serviciu de care el nu a beneficiat. Obligația de plată a impozitului pe clădiri îi revine proprietarului or, unicul proprietar al apartamentului nr.6 de pe .. 148 este intimata M. L. O.. Este culpa intimatei M. L. O. că nu a declarat organelor fiscale dobândirea cotei de 1/2 din apartament, pentru a fi luată în evidență ca unic proprietar. Aceasta nu și-a intabulat acest drept nici în cartea funciară în cei peste 20 de ani de când apartamentul i-a fost atribuit în urma partajului judiciar.

Contestatorul susține că nu are calitatea de debitor al intimatului M. A., astfel că în mod nelegal s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor pe care el le realizează.

Contestatorul a arătat că pensia este singura sa sursă de venit, astfel că solicită ca până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare să se dispună suspendarea executării silite prin poprire.

Față de toate aspectele invocate solicită anularea tuturor formelor de executare silită din dosarul execuțional 6924/23.04.2010 al Municipiului A. și anularea parțială a titlului executoriu nr.6924/23.04.2010 cu privire la calitatea de debitor al acestuia, desființarea popririi, restabilirea situației anterioare și restituirea tuturor sumelor reținute în baza popririi nelegale.

În drept au fost invocate dispozițiile art.172, art.173, art.174 alin.1, 3, 4 Cod procedură fiscală, art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, terțul poprit C. Județeană de P. A. a arătat că din evidențele Casei Județene de P. A. la data prezentei contestatorul C. T. M. figurează în evidențele acestora, cu o pensie în cuantum de 881 lei, reținerea operată începând cu luna iunie 2012 fiind de 291 lei (din care 283 lei reținere, iar 8 lei comision).

M. A. - Direcția V., prin întâmpinare a arătat că, conform evidențelor fiscale ale Direcției V., precum și a documentelor existente în arhivă la dosarul fiscal al imobilului, d-nii C. T.-M. și L. sunt proprietari ai imobilului situat în A., .. 148, . nu au fost achitate sumele datorate cu titlu de impozit pe clădire, precum și taxa specială de salubritate.

Astfel, în temeiul art. 136 alin. (1), teza I din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, actualizată, organul fiscal a procedat la executarea silită.

Executarea silită a fost începută prin emiterea somației nr.6924/23.04.2010, însoțită de titlul executoriu, pentru suma de 4.590.41 lei, reprezentând impozit pe clădire, taxa specială de salubritate, accesorii aferente și cheltuieli de executare.

Întrucât debitorii nu și-au achitat sumele datorate, organul fiscal a continuat executarea silită prin instituirea ipotecii asupra imobilului situat în A., .. 148, .> După cum rezultă și din Extrasul CF nr._- CI- U7 A., și în prezent proprietari ai imobilului sunt C. T. - M. și C. L. - O., astfel că în cartea funciară a fost notată sarcina asupra imobilului în favoarea Primăriei Municipiului A..

Prin contestația la executare, d-1 C. T. - M. arată că prin Sentința civilă nr.493/1998 s-a procedat la partajarea bunurilor comune foștilor soți, fără a depune însă la organul fiscal documentul justificativ. Nici d-1 C. T. - M. și nici d-na M. L. - O. (fostă C.) nu au declarat, până în prezent, tranzacția efectuată, deși aveau această obligație, potrivit art.46 alin.1 din Legea nr.27/1994 privind impozitele și taxele locale (act normativ în vigoare Ia data partajului) și, actual prin dispozițiile art.254 alin.5 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, organul fiscal a procedat corect la efectuarea măsurilor de executare silită, în raport de datele, informațiile și documentele existente în evidențele fiscale și ale Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A..

Prin întâmpinare, intimata M. L. O. învederează că, după partaj, a fost împiedicată să efectueze formalitățile în cartea funciară, întrucât contestatorul, care deținea 1/2 din apartament, a instituit ipotecă asupra acestuia, prin executor judecătoresc, în dosarul 493/1988 din 26 Martie 1988 odată cu executarea silită imobiliară asupra apartamentului înscris în C.F.nr.4369 Micalaca cu nr. top. 2448/662/b/3/a/_/662/b/l/a/2/_/662/2 pentru restul de creanță de 77.169 lei din suma totală de 97.169 lei. Suma restantă a fost recuperată de contestator la data de 29.03.1988, tot prin executor judecătoresc și avea obligația de a efectua operațiunile necesare ridicării ipotecii instituite asupra apartamentului în valoare de 77.169 lei și de a-și radia dreptul de deținere a 1/2 din apartamentul înscris în C.F. cu nr.4369. Menționeză că dreptul de ipotecă în valoare de 77.169 lei este înscris și acum în caietul de sarcini a apartamentului înscris în C.F. nr. 4369 Micalaca.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv: adresa nr._/11.07.2012 (f.5); adresa de înființare a popririi (f.6); titlu executoriu (f.7); copia sentinței civile nr.7047/12.XI.1986 pronunțată în dosar nr.8595/1985 de către Judecătoria A. (f.8-1); copia cărții de identitate și cupoane de pensie (f.12); copia cărții de identitate privind pe intimata M. L.-O. (f.28); copie certificat de încadrare în grad de handicap (f.29-30); copie titlu de proprietate, copie filă comunicare (f.31,32); încheierea din 18 martie 1988, somație, chitanțe din dosar execuțional nr.493/1988 (f.33-37); copia certificată a dosarului execuțional (f.40-52); copia sentinței civile 3999 pronunțată la data de 26 iunie 1987 în dosar nr.2792/1987 de către Judecătoria A. (f.61-63); copia Deciziei civile nr.1117/09 octombrie 1987 pronunțată în dosar nr.1569/1987 de către tribunalul A. (f.64-66); adresa nr._/20.08.2012, adresa de înființare a popririi și adresa nr._/19.10.2010 (f.72-76), instanța reține în fapt următoarele:

În temeiul titlului executoriu nr.6924/23.04.2010 intimatul-creditor M. A. – Direcția V. a pornit executarea silită împotriva contestatorului-debitor C. T. M. și a intimatei-debitor C. L. O., pentru recuperarea sumei totale de 4590,41 lei, sumă ce reprezintă: 4363,28 lei impozit clădiri; 220,94 lei, taxă salubrizare și 6,19 lei cheltuieli de executare silită. În cadrul executării silite la data de 23.04.2012 a fost emisă adresa de înființare a popririi nr._ asupra sumelor de bani datorate debitorului de către terțul poprit C. Județeană de P. A.. Prima reținere s-a făcut în luna iunie 2012, fiind în sumă de 291 lei.

Contestatorul a solicitat anularea tuturor formelor de executare, motivat de faptul că nu mai este proprietarul imobilului pentru care se datorează taxele și impozitele urmărite prin această executare.

Prin încheierea dată în ședința publică din 07.08.2012 s-a dispus suspendarea executării silite.

Contestatorul C. T. M. și intimata M. (fosta C.) L. O. au fost căsătoriți în perioada 03.07._86, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr.7047/12.11.1986. Ulterior a fost promovată și acțiunea de partaj, aceasta fiind soluționată irevocabil prin decizia civilă nr.1117 pronunțată la data de 09.10.1987 a Tribunalului A..

Prin hotărârea de partaj imobilul situat în A. ., bun comun al soților, a fost inclus în lotul atribuit intimatei M. (fostă C.) L.-O., aceasta fiind obligată la plata unei sulte către contestatorul C. tudor M.. Părțile nu au făcut demersurile necesare efectuării mențiunilor corespunzătoare în cartea funciară, motiv pentru care, potrivit cărții funciare, proprietari tabulari sunt foștii soți C..

Ulterior, aceste demersuri nu au putut fi efectuate nici de intimata M., deoarece pentru recuperarea sultei care i se cuvenea, contestatorul a pornit executarea silită împotriva fostei soții și, pentru garantarea plății sultei, și-a înscris dreptul de ipotecă. După recuperarea sultei, contestatorul nu și-a dat consimțământul la radierea ipotecii.

Situația reală a imobilului nu s-a regăsit nici în evidențele fiscale, deși exista obligația părților de a face o declarație în acest sens.

Ca urmare, la data emiterii titlului executoriu, în mod corect organele de executare au considerat ca fiind debitori foștii soți, aceștia figurând atât în evidențele fiscale, cât și de carte funciară ca proprietari ai imobilului. În această calitate, lor le incumba obligația de a achita impozitul anual pe clădire și taxele speciale (în speță, taxa de salubritate), potrivit art.248 și 249 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Pe parcursul derulării prezentului litigiu, debitorii au clarificat situația lor imobiliară și, pe cale de consecință, prin adresa nr._/19.10.2012 (fila 76), intimatul M. A. – Direcția V. a comunicat că a operat în evidența fiscală modificările intervenite în starea civilă a contestatorului și a patrimoniului său așa încât, la data emiterii adresei, contestatorul C. T. M. figurează cu suma de 845 lei plătită în plus la bugetul local, sumă ce reprezintă impozit pe clădiri, taxă de salubrizare și cheltuieli de executare.

Față de cele de mai sus, se va constata că titlul executoriu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale la data emiterii lui, motiv pentru care anularea acestuia nu se impune.

Ceea ce se impune a fi anulat este executarea silită pornită în baza lui, respectiv măsura popririi dispusă asupra veniturilor contestatorului, întrucât el nu mai are calitatea de debitor în această procedură a executării silite. Pe cale de consecință, în temeiul art.404 Cod procedură civilă, poprirea înființată prin adresa nr._/23.04.2012, asupra veniturilor lunare datorate contestatorului de către terțul poprit C. Județeană de P. A. va fi desființată.

Referitor la capătul de cerere prin care se solicită întoarcerea executării, se va constata că, în prezent, contestatorul figurează cu suma de 845 lei plătită în plus la bugetul local.

În drept, potrivit art.4041 alin.1 Cod procedură civilă ,,În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.’’

Art.4042 alin.1 Cod procedură civilă ,,În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.’’

În cazul de față, fiind anulată executarea silită împotriva contestatorului, aceasta are dreptul la întoarcerea executării în sensul restituirii sumelor de bani reținute prin poprire, precum și a cheltuielilor de executare, adică a sumei de 845 lei.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.4041-3 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea de întoarcere a executării și va obliga intimatul M. A. – Direcția V. să restituie contestatorului C. T.-M. suma de 845 lei.

Contestatorul a solicitat cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, cheltuieli constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Aceste cheltuieli nu vor fi acordate pentru următoarele considerente: în conformitate cu art.274 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată sunt datorate de partea căzută în pretenții, adică de partea din culpa căreia a fost declanșat procesul. În speță însă, nu se poate reține o astfel de culpă, câtă vreme mențiunile eronate din evidențele fiscale la data emiterii titlului executoriu, au fost generate de pasivitatea debitorilor.

Cât privește taxa judiciară de timbru, aceasta nu va fi inclusă în cheltuielile de judecată și nu va fi pusă în sarcina celeilalte părți, contestatorul putând solicita restituirea acestora, în temeiul art.23 lit. e) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul C. T.-M., cu domiciliul în ., . în contradictoriu cu intimații M. A. – Direcția V., cu sediul în A., ., jud. A., M. (fostă C.) L.-O., cu domiciliul în A., ..148, . și terțul poprit C. Județeană de P. A., cu sediul în A., ., jud. A. și, pe cale de consecință:

Desființează poprirea dispusă de intimatul M. A. – Direcția V. prin adresa de înființare a popririi nr._/23.04.2012, asupra veniturilor lunare datorate contestatorului de către terțul poprit C. Județeană de P. A..

Dispune restabilirea situației anterioare și obligă intimatul M. A. – Direcția V. să restituie contestatorului C. T.-M. suma de 845 lei.

Respinge în rest contestația la executare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 31.10.2012.

Președinte, Grefier,

C. H. A. P.

Red. CH/..6/4 .

Se comunică: - contestatorului C. T.-M. - în ., .,

- intimaților ¤ M. A. – Direcția V. - în A., ., jud. A.,

¤ M. (fostă C.) L.-O. - în A., ..148, .,

- terțului poprit C. Județeană de P. A. - în A., ., jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9860/2012. Judecătoria ARAD