Contestaţie la executare. Sentința nr. 2666/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2666/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 2666/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2666
Ședința publică din 2 aprilie 2013
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația la executare formulată de contestatoarele ., F. I. și O. V. împotriva intimații R. B. SA și B. executor J. F. V. F., pentru anularea formelor de executare emise în dosarul execuțional nr. 699/2012 al B. F. V. F..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedură fără citarea părților.
Contestația este timbrată cu 204 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, văzând că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.03.2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și că s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A., la data de 28.12.2012, contestatoarele ., F. I. și O. V. au solicitat, în contradictoriu cu intimații R. B. SA și B. Executor J. F. V. F.:
- anularea somației execuționale emise, precum și a tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 699/2012 al B. F. V. F. din Timișoara, pentru suma de 36.562,41 lei, din care suma de 33.133,74 lei reprezentând credit restant și 3.428,67 lei cheltuieli de executare silită, respectiv anularea executării silite înseși, în baza dispozițiilor art. 404 al. 1 Cod procedură civilă;
- suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, în baza art. 403 al. 1 Cod procedură civilă,
- cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorii au arătat că în cursul anului 2009 au încheiat cu pârâta R. B. SA, două contracte de credit nr. 25/2009 – în descoperit de cont (overdraft) și nr. 26/2009- Flexi IMM, modificate ulterior. Primul contract, nr. 25/2009, a fost modificat prin actul adițional nr. 1/18.05.2010, textul contractului nr. 25/2009 fiind rescris cu această ocazie. Ulterior, după 10 zile, s-a mai încheiat un act adițional, nr. 2/28.05.2010, prin care s-a modificat art. 4, privitor la comisioane.
Tot la acea dată, 28.05.2010, au mai semnat un alt al 3-lea act adițional, tot nr. 1/2010, însă, de data aceasta, la al doilea contract de credit, nr. 26/2009. Modificarea a constat în faptul că s-au constituit mai multe garanții pentru suma împrumutată, printre care și imobilul situat în Nădlac, .. 83, jud. A., înscris în CF_ Nădlac.
Urmare a neplății ultimelor rate din cauza problemelor economice ale contestatoarei ., intimata R. B. SA a inițiat procedura executării silite, fiindu-le comunicată somația execuțională din dosar execuțional nr. 699/2012 emisă de B. F. V. F. la data de 05.12.2012.
După numai câteva zile au aflat că executorul judecătoresc ar fi poprit contul . la o altă bancă, fără însă să fie înștiințați oficial despre acest lucru.
Prin somațiile execuționale, li se pune în vedere să achite suma de 33.133,74 lei, ceea ce înseamnă probabil întreaga sumă care ar fi de achitat pentru ambele credite și nu li se cere să achite doar ratele scadente cu comisioanele aferente.
Potrivit dispozițiilor art. 379 Cod procedură civilă, nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Prin urmare, pentru a porni executarea silită, nu este suficientă existența unui titlu executoriu, ci creditorul trebuie să-și justifice urmărirea silită prin existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, fiind necesar să se stabilească existența cumulativă a celor trei cerințe, în momentul punerii în executare.
Suma de 33.133,74 lei pretinsă de bancă ca urmare a declarării scadenței anticipate a creditului, nu constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă și nu poate fi executată silit fără ca o atare obligație să fie stabilită de o instanță de judecată.
Arată că la momentul semnării contractului, banca nu a menționat că există prevăzută o clauză privind scadența anticipată. Nu li s-a spus despre ea nici cu ocazia încheierii actelor adiționale, mai ales că primul contract de credit, nr. 25/2009, a fost rescris prin actul adițional nr. 1/18.05.2010. Din interpretarea acestui act adițional rezultă că o asemenea clauză a fost inserată în cuprinsul Condițiilor Generale. Numai că aceste Condiții Generale, nu numai că nu le-au fost comunicate, odată cu rescrierea contractului nr. 25/2009 prin actul adițional nr. 1/18.05.2010, ci au fost semnate doar de unul din reprezentanții contestatoarei, la data de 14.12.2012, după primirea somației execuționale și la cererea expresă a acesteia adresată băncii, ceea ce înseamnă că prevederea privind scadența anticipată nu a fost semnată de contestatoarele F. I. și O. V., garante ale împrumuturilor și nu a fost asumată de ., la data perfectării contractelor. Așadar scadența anticipată este inoperantă față de contestatoare.
Chiar dacă, prin contract, contestatoarele ar fi recunoscut dreptul băncii de a declara creditul scadent în anumite condiții descrise în contract, pretențiile emise de bancă tot nu devin implicit obligații ale acestora în calitate de cliente. Obligația nu se prezumă; o parte dintr-un contract nu are calitatea de a stabili unilateral o obligație a celeilalte părți. Acest lucru se poate realiza doar ca urmare a exprimării explicite în acest sens a persoanei care se obligă sau ca urmare a deciziei unei instanțe de judecată.
Mai mult, suma de 33.133,74 lei, pretinsă de intimată, ca urmare a declarării scadenței anticipate, nu este înscrisă în titlul executoriu (contractul de credit) și nu reiese explicit din contractul de credit. De asemenea, nici din somație nu se înțelege care este suma reprezentând credit restant și care sunt dobânzile aferente restante la care doar se face referire.
Presupunerea unei creanțe rezultate din declararea scadenței anticipate a unui credit ca fiind certă, lichidă și exigibilă din oficiu și recurgerea la urmărirea silită a întregii averi a debitorului ca urmare a acestei prezumții, doar pentru că ea izvorăște dintr-un titlu executoriu (contractul de credit) este eronată și de natură să le prejudicieze grav pe toate contestatoarele.
Dacă suma pretinsă de bancă ar fi considerată din oficiu obligație și tot din oficiu ca fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă, acest lucru ar echivala cu admiterea faptului că banca nu poate să greșească, iar contestatoarele, ca și debitoare ar fi prezumate de rea credință și implicit nu s-ar mai putea apăra.
Așadar, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 379 Cod de procedură civilă, suma de 33.133,74 lei neîndeplinind condițiile cumulative de creanță certă, lichidă și exigibilă, contestatoarele solicită admiterea contestației și anularea tuturor formelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 699/2012 al B. F. V. F. din Timișoara.
În ce privește suspendarea executării silite, arată că suma pentru care a fost începută executarea silită este într-un cuantum foarte mare pentru potențialul financiar al contestatoarei .. În prezent orice sumă de bani încasată de aceasta este vitală pentru funcționarea societății, astfel încât măsura popririi conturilor bancare este de natură a prejudicia grav activitatea societății care are de onorat comenzi ale partenerilor de afaceri, de achitat salarii și de făcut multe alte plăți, către creditori privați dar și către stat. Plata instantanee a acestei sume, în această perioadă de criză economică, ar conduce la falimentul societății.
Contestatoarele F. I. și O. V., arată că, în calitate de garante ale creditului cu imobilul proprietate personală, pot fi grav prejudiciate de o continuare a executării silite. Odată pornită executarea silită, poate avea loc, oricând, vânzarea la licitație a imobilului înscris în CF_ Nădlac. Prin vânzarea acestui imobil, li s-ar produce o pagubă care, în mod normal, nu se poate repara, deoarece cumpărătorul, fiind de bună credință, ar face imposibilă urmărirea și recuperarea bunului de la acesta.
Pentru toate cele arătate contestatoarele solicită ca până la soluționarea contestației la executare, instanța să dispună suspendarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 699/2012 al B. F. V. F. din Timișoara.
În drept se invocă dispozițiile art. 399 și urm. Cod procedură civilă.
Prin completarea la contestație, contestatoarele F. I. și O. V. au solicitat să se constate ca fiind abuzive clauzele cuprinse în art. 7.5.1. lit. c), din Condițiile Generale la contractul de credit, nr. 25/2009 - în descoperit de cont (overdraft) și nr. 26/2009 - Flexi IMM, și art. 7.2. din actul adițional nr. 1/18.05.2010 la contractul de credit nr. 25/2009 (rescris prin act adițional) și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a acestor clauze.
Arată că sunt proprietare ale imobilului situat în Nădlac, .. 83, jud. A., înscris în CF_ Nădlac. În această calitate, în cursul anului 2009 și mai apoi, în anul 2010, au semnat contractele de credit nr. 25/2009 - în descoperit de cont (overdraft) și nr. 26/2009 - Flexi IMM și actele adiționale la acestea, nr. 1/18.05.2010, nr. 2/28.05.2010 și nr. 1/28.05.2010, în calitate de garante ipotecare ale ..
De fiecare dată când au participat la semnarea contractelor, nu li s-a dat posibilitatea nici măcar să citească conținutul contractelor. Mai mult, nu s-a menționat deloc ceva despre scadența anticipată a creditelor. Mai exact, nimeni nu le-a explicat că în caz de neplată a vreunei rate de către ., există riscul să piardă imobilul prin vânzare la licitație.
Așadar, prin contractele de credit mai sus amintite, intimata a inserat o clauză care este abuzivă și introdusă cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv a Legii nr. 193/2000 și de Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive.
În sensul acestor reglementări, clauzele care nu sunt negociate direct cu consumatorul sunt considerate abuzive dacă prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, provoacă în defavoarea consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De fapt Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii. Potrivit art. 4 al. 1 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
La alin. 2 se arată că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În speță, apreciază că sunt îndeplinite condițiile ca o clauză să fie considerată abuzivă în temeiul Legii 193/2000.
Pe de o parte clauza scadenței anticipate a fost cuprinsă într-un contract preformulat, fără ca o astfel de clauză să fie negociată.
Arată contestatoarele că nu au avut opțiunea să negocieze condițiile contractuale ci a trebuit să accepte în totalitate condițiile prestabilite de intimată, semnând astfel un contract de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză. Legea 193/2000 sancționează tocmai ipoteza în care consumatorul, pentru a beneficia de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, în caz contrar trebuind să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Aceasta „opțiune” nu poate fi considerată în concordanță cu principiul libertății de voință a părților, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-1 pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără să fie nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
Solicită a se observa și modul în care este inserată clauza privind scadența anticipată, modul de exprimare fiind greu de înțeles și de către un cunoscător în domeniu. Și nu numai exprimarea este greoaie, ci și lectura și înțelegerea cuprinsului este mult îngreunată și de trimiterea din cuprinsul contractului la clauzele din Condițiile Generale.
Astfel, art. 7.1. lit. a) din contractul de credit nr. 25/2009 rescris prin act adițional 1/18.05.2010, se referă la cazurile de neîndeplinire sau culpă așa cum sunt definite în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare, fără să le stipuleze clar în acest act adițional, deși alte cazuri decât scadența anticipată sunt menționate expres apoi în conținutul acestui articol 7.
Contractele de mai sus sunt redactate cu caractere excesiv de mici, care nu sunt ușor de descifrat și de citit, iar clauzele sunt redactate într-un stil greoi, folosindu-se un limbaj juridic ce nu este accesibil decât specialiștilor, motiv pentru care s-ar fi impus ca să fie informate oral și în scris cu privire la obligațiile esențiale ce decurg din Condițiile Generale și mai ales sancțiunile contractuale care urmează, prin înmânarea unui material redactat pe înțelesul cetățeanului mediu, care să explice, în sinteză, obligațiile pe care și le-au asumat și riscurile la care s-au expus prin încheierea contractelor de credit.
În concluzie, intimata - creditoare a inserat cu bună știință clauza scadenței anticipate, de o manieră greu de înțeles, într-un contract de credit tipizat și nenegociat, dar și neexplicat unor persoane care garantau un împrumut dat de bancă cu casa în care locuiesc. Obligația ce decurge pentru ele din contractele de credit este excesiv de împovărătoare, iar obligația de loialitate și bună-credință ce guvernează deopotrivă negocierile precontractuale și faza încheierii contractului ar fi impus explicarea pe înțeles a obligațiilor asumate de acestea.
Un alt aspect care trebuie subliniat pentru a putea fi înțeles caracterul abuziv al clauzei scadenței anticipate, este faptul că, contestatoarele nu au fost înștiințate că urmează să fie declarată exigibilitatea creditului, lucru care, potrivit clauzelor contractuale, într-adevăr, nu trebuia adus la cunoștința lor.
Somația execuțională emisă în cadrul executării silite începute în dosarul execuțional nr. 699/2012 al B. F. V. F. din Timișoara, nu a fost precedată de vreo somație sau înștiințare a declarării scadenței, potrivit contractului de credit nr. 25/2009, rescris prin act adițional nr. 1/18.05.2010, la art. 7.2.
Motivele pentru care banca a declarat scadența anticipată ar fi trebuit expuse către client, fie el împrumutat și cu atât mai mult garant, pentru ca acesta să aibă ocazia fie să îndrepte cauzele care au generat această situație, fie să accepte sau să conteste motivele pentru care s-a luat această măsură.
Subliniază contestatoarele că, în calitate de garante ale împrumutului, practic nu aveau un beneficiu direct în urma semnării contractelor de credit, în schimb obligația de a lăsa la dispoziția executorului judecătoresc imobilul proprietate personală pentru scoaterea la vânzare publică a acestuia ca urmare a neachitării unor rate scadente ale împrumutatului, reprezintă o obligație cu un conținut evident mult mai împovărător decât beneficiul relativ obținut în urma acordării împrumutului.
Nu susțin că împrumutatul nu ar putea fi considerat în culpă ca urmare a neachitării ratelor scadente, însă ceea ce este abuziv, e faptul că ele, fără să fie înștiințate de către intimată despre iminența scadenței anticipate pentru neplata datoriilor ., pentru a putea eventual evita o atare situație prin plata acelor rate de către ele, sunt puse în fața faptului împlinit și somate de executorul judecătoresc să achite suma de 33.133,74 lei, în caz contrar casa lor fiind scoasă la licitație.
Apreciază contestatoarele că, deși sunt doar garante în contractul de credit, adică nu sunt beneficiare directe ale împrumutului acordat de intimată, pot solicita constatarea nulității absolute a unor clauze, datorită faptului că sunt părți ale acestor contracte de credit, semnând contractele în calitate de persoane fizice, în calitate de garante ale tuturor obligațiilor asumate de împrumutat.
În drept se invocă dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă, Legea nr. 193/2000 și Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive.
La termenul de judecată din 05.02.2013, contestatoarele F. I. și O. V. au depus la dosar o nouă precizare a contestației, solicitând constatarea ca abuzive a clauzei declarării anticipate cuprinsă în art. 7.2 din contractul de credit nr. 26/2009 – Flexi INM, precum și a clauzei renunțării la beneficiul de discuțiune și diviziune, cuprinsă la punctul 2 din capitolul „Declarația Garantului Fidejusor” din actul adițional nr. 1/18.05.2010 la contractul de credit nr. 25/2009 și din contractul de credit nr. 26/2009 – Flexi INM, și pe cale de consecință constatarea nulității absolute a acestor clauze.
Cu privire la prima clauză, contestatoarele arată că este o completarea cererii anterioare, care s-a referit la contractul nr. 25/2009, iar motivele sunt identice.
Cu privire la clauza renunțării la beneficiul de discuțiune și diviziune, contestatoarele arată că intimata creditoare a început executarea silită concomitent atât a societății împrumutătoare cât și a garantelor, fără ca anterior să fi încercat executarea debitorului principal, și doar în cazul în care acesta ar fi fost insolvabil să treacă la executarea garantelor.
Apreciază contestatoarele că o asemenea abordare a băncii este nelegală, clauza fiind impusă abuziv, fără posibilitatea unei negocieri reale, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Contestatoarele mai arată că sintagmele „beneficiu de discuțiune” și „beneficiu de diviziune” sunt greu de înțeles pentru orice persoană cu pregătire medie, nespecialistă în domeniul juridic, mai ales sub aspectul efectelor pe care le produc cele două „beneficii”.
Consideră contestatoarele că atitudinea băncii de a scoate la licitație imobilul în care ele locuiesc, fără ca în prealabil să le întrebe dacă nu sunt de acord să achite ele cele câteva rate restante, pentru a evita licitația, încalcă orice principiu de echitate și morală.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepțiile tardivității contestației la executare, a inadmisibilității cererii de constatare a caracterului abuziv și a nulității clauzelor, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Referitor la excepția tardivității, intimata invocă dispozițiile art. 401 al. 1 Cod procedură civilă și arată că potrivit dovezii de comunicare si recunoașterii făcută de contestatori, somația execuțională a fost comunicată acestora la data de 05.12.2012, iar contestația apare ca înregistrată, potrivit ștampilei Judecătoriei A., la data de 28.12.2012, cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 401 Cod procedură civilă.
În situația în care data înregistrării la judecătorie nu se datorează depunerii cererii introductive recomandat prin poștă, în baza art. 104 Cod procedură civilă, intimata susține excepția tardivității și solicită admiterea acesteia.
Cu privire la cererea de constatare a caracterului abuziv și a nulității clauzelor contractuale, intimata apreciază că este inadmisibilă sub dublu aspect.
Pe de o parte, arată că această solicitare este inadmisibilă în cadrul contestației la executare, fiind necesară, în raport de prevederile art. 399 al. 3 din Codul de procedură civilă, o acțiune de drept comun pentru analizarea caracterului abuziv al clauzelor, reglementată de art. 14 din Legea nr. 193/2000, aceasta fiind calea prevăzută de lege pentru contestarea titlului executoriu.
Pe de altă parte, intimata arată că contractul de credit este încheiat cu o societate comercială – persoană juridică, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 193/2000, care se referă exclusiv la consumatorii persoane fizice.
Contestatoarele sunt garante fidejusoare și ipotecare pentru împrumutul contractat de societatea comercială, astfel că nu sunt consumatori în înțelesul Legii nr. 193/2000, deoarece au constituit garanțiile respective pentru societatea comercială în considerarea persoanei acesteia, iar nu ca urmare a unui produs sau serviciu oferit de bancă. Din întregul cuprins al Legii nr. 193/2000 rezultă faptul că prevederile ei sunt aplicabile consumatorilor persoane fizice în contractele încheiate cu profesioniști, având ca obiect furnizarea de servicii sau produse.
Pe fond, intimata arată că, în ceea ce privește susținerea contestatorilor că suma înscrisă în somația de executare nu este înscrisă în contractul de credit și nici nu reiese explicit din acesta, aceasta este contrazisă de clauzele contractelor de credit în baza cărora se efectuează executarea silită. Astfel, fiecare contract de credit prevede în mod explicit suma împrumutată (art. 1 din ambele contracte), rata anuală a dobânzii, rata anuală a dobânzii penalizatoare (art. 3) și totodată comisioanele ce se percep în cazul celor două credite (art. 4); mai mult, cele două contracte prevăd la art. 3 al fiecăruia și modul de calcul al dobânzii curente și al dobânzii penalizatoare, astfel că sumele datorate sunt cel puțin determinabile.
Precizează intimata că suma pusă în executare este certă, lichidă, atât în raport de art. 379 alin. 3 și 4 Cod de procedură civilă, fiind incidente și prevederile art. 3712 alin.2 Cod procedură civilă, care prevede posibilitatea organului de executare să calculeze dobânzile și penalitățile prevăzute în titlul executoriu.
În speță, contractele de credit cuprind cuantumul sumelor împrumutate, accesoriile ce se vor calcula la acestea, inclusiv cele datorate pentru neplata la termen a obligațiilor, precum și modul de calcul al acestora.
În ceea ce privește caracterul exigibil al debitului, arată că asupra acestuia nu există niciun dubiu, câtă vreme societatea debitoare nu și-a mai achitat debitele la termen, fapt, de altfel, recunoscut de către aceasta. Faptul ca debitoarea înregistra întârzieri la plată de 70 de zile rezultă și din notificările privind declararea scadenței anticipate emise de bancă la data de 24.11.2011 și la data de 06.12.2011, comunicate cu debitoarea în decembrie 2012.
Cu privire la faptul că în contractele de credit nu ar fi menționată posibilitatea declarării scadentei anticipate, intimata arată că cele două contracte prevăd posibilitatea declarării scadenței anticipate la art. 7.1 lit. c) în cuprinsul cărora se specifică: în situația apariției unui caz de culpă, deci și a neplății la termen, banca va putea lua oricare dintre masurile prevăzute în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare, iar la punctul 7.2 al fiecărui contract este menționat faptul că în situația declarării exigibile a creditului, banca are dreptul de a iniția procedurile de executare.
Și art. 8 din contracte, definește creditul restant și menționează faptul că de la data scadenței anticipate, sumele neachitate sunt purtătoare de dobânzi penalizatoare, termenul de „scadență anticipată” fiind menționat cel puțin de 3 ori pe o singură pagina a contractului de credit.
Pe de altă parte, la art. 10 al fiecărui contract se menționează că „împrumutatul și garantul fidejusor agreează în mod expres că Declarațiile cuprinse în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare ... reprezintă o condiție esențială și determinantă pentru încheierea Contractului ...”, iar la art. 12 și art. 13 se menționează în mod expres „Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare, vor însemna cu privire la împrumutat și la oricare garant Fidejusor ... cadrul juridic general” dintre aceștia, chiar dacă garantul Fidejusor nu este înrolat în baza de date a Băncii (nu are cont), că „referirile făcute în Condițiile Generale cu privire la împrumutat vor fi considerate ca fiind făcute și cu privire la Garantul Fidejusor, precum și că, contractul de credit se completează cu Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare. Ca atare, garantele fidejusoare nu pot susține că nu au avut cunoștința despre Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare câtă vreme au recunoscut valoarea de contract a acestui înscris.
Cu referire la susținerea că, Condițiile Generale nu au fost semnate de către contestatori decât în luna decembrie 2012 și doar de către unul dintre reprezentanții societății, astfel că acestea nu sunt opozabile, arată că acest fapt nu este adevărat, iar în ceea ce privește semnarea de către un singur reprezentat este perfect valabilă câtă vreme actele statutare permit ca reprezentarea persoanei juridice să fie făcută prin acel reprezentant.
Astfel, în anul 2003, cu ocazia deschiderii contului potrivit cererii de deschidere cont din data de 10.03.2003, debitoarea . prin asociatul unic (de la acea dată) și administrator O. V., a luat la cunoștință despre conținutul Condițiilor Generale Bancare, după cum rezultă din semnătura de pe acestea. Mai mult, aceste Condiții Generale se actualizează din când în când, astfel cum este menționat și în contractele de credit semnate cu contestatorii și pot fi consultate oricând de către clienți, astfel că reclamanții nu pot susține că nu au luat cunoștință de conținutul acestora.
Prin urmare, posibilitatea de declarare a scadenței anticipate a fost cunoscută și asumată de către toți contestatorii astfel cum rezultă din clauzele contractuale însușite, contrar celor susținute de aceștia.
În ceea ce privește susținerea că executorul judecătoresc nu i-a înștiințat pe contestatori despre înființarea popririi, intimata arată că cele invocate de aceștia sunt neadevărate, acestora fiindu-le adusă la cunoștință împrejurarea că au fost poprite conturile, prin înștiințarea din data de 28.11.2012 comunicată cu aceștia la aceeași dată prin afișare, în condițiile art. 504 alin. 5 coroborat cu art. 92 alin. 4 Cod procedură civilă.
Contestatoarele, având calitatea de garanți fidejusori, mai arată că pretențiile emise de bancă nu devin implicit obligații ale acestora în calitate de cliente întrucât obligația nu se prezumă și o parte semnatară a contractului nu poate stabili în mod unilateral obligația celeilalte părți.
Contestatoarele F. I. si O. V., cu referire la titlurile executorii ce stau la baza executării în speță, au calitatea de garanți fidejusori și, respectiv garanți ipotecari, iar nu de împrumutate, deci nu sunt „cliente”. Astfel, în temeiul titlurilor executorii, respectiv contractele de credit, contestatoarele și-au asumat și calitatea de garant fidejusor obligat în solidar și indivizibil cu debitoarea principală la plata sumelor împrumutate de la intimată, renunțând expres la beneficiul de diviziune și discuțiune, fiind astfel ținute la achitarea întregului debit.
Din analizarea clauzelor contractuale rezultă că garantul fidejuor s-a obligat întocmai la aceleași obligații de plată ca și împrumutata, fără posibilitatea de a opune beneficiul de diviziune și discuțiune; ca atare, obligația solidară nu a fost prezumată, astfel cum afirmă contestatoarele, ci a fost prevăzută în mod expres în contractele de credit, respectându-se astfel prevederile art. 1041 din vechiul Cod civil.
Față de cele menționate, rezultă că motivele invocate nu au suport legal în măsură să atragă anularea actelor de executare, astfel că prin prisma art. 399 Cod procedură civilă coroborat cu art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, solicită respingerea contestației, contestatorii nedovedind nicio vătămare cauzată de executare silită.
Referitor la cererea de suspendare formulată, intimata apreciază că nu rezultă încălcări ale prevederilor legale în materie, actele de executare fiind întocmite cu respectarea acestora.
Față de motivele expuse, intimata a solicitat respingerea atât a contestației la executare cât și a cererii de suspendare.
În drept se invocă dispozițiile art. 115, art. 105, art. 165 3731 alin.4 pct. 5, alin. 6, 387, art.3711 alin. (3), 379 alin. 3 și 4, art. 3712 alin. 2 art. 492 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2013, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite, contestatoarele nedepunând cauțiunea reclamată de prevederile art. 403 al. 1 Cod de procedură civilă.
Din actele dosarului, precum și din înscrisurile dosarului execuțional nr. 699/2012 al B. F. V. F., instanța reține în fapt următoarele:
Dosarul execuțional susmenționat are ca obiect cererea creditoarei R. B. SA de punere în executare silită a titlurilor executorii constând în contractul de credit în descoperit de cont (overdraft) nr. 25/2009, contractul de credit Flexi IMM nr. 26/2009, modificate prin acte adiționale, precum și contractul de ipotecă autentificat cu nr. 1326/09.06.2009, împotriva debitorilor . (debitoare principală), O. V. și F. I. (garante fidejusoare și ipotecare), pentru sumele de 33.133,74 lei reprezentând creanță și de 3.428,67 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria A. prin Încheierea nr. 4255/02.11.2012, pronunțată în dosarul nr._/55/2012, iar în dosarul execuțional executorul a emis la data de 29.11.2012 adrese de înființare a popririi asupra conturilor debitorilor, a încheiat procesul verbal privind cheltuielile de executare și a emis către debitori somațiile la executare în conformitate cu prevederile art. 387 Cod de procedură civilă, comunicate acestora la data de 05.12.2012.
Prin prezenta contestație, contestatoarele ., O. V. și F. I. solicită anularea actelor de executare ca urmare a lipsei caracterului cert, lichid și exigibil al creanței rezultată din contractele de credit, iar contestatoarele O. V. și F. I., în calitate de garante fidejusoare și ipotecare ale debitoarei principale ., solicită constatarea caracterului abuziv și, în consecință, constatarea nulității absolute a clauzelor din contractele de credit privind scadența anticipată a creditului, precum și privind renunțarea la beneficiul de discuțiune și de diviziune.
Cu titlu preliminar, conform art. 137 al. 1 din codul de procedură civilă (1865), aplicabil în cauză raportat la data înregistrării contestației, instanța va analiza excepțiile tardivității contestației și a inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității clauzelor abuzive din contractele de credit.
Cu privire la excepția tardivității contestației:
Instanța constată că, față de data comunicării cu contestatoarele a somației la executare – 5.12.2012, contestația expediată cu poșta la data de 21.12.2012 este formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 al 1 Cod de procedură civilă, calculat pe zile libere conform art. 101 al. 1 din același cod, astfel că excepția este nefondată, urmând a fi respinsă.
Cu privire la excepția inadmisibilității:
Intimata R. B. SA a invocat inadmisibilitatea petitelor privind constatarea caracterului abuziv/nulitatea clauzelor din contract atât din perspectiva inadmisibilității contestării pe fond a titlurilor executorii, în raport de prevederile art. 399 al. 3 Cod de proc. civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 193/2000, cât și din perspectiva lipsei calității de consumator a contestatoarelor.
Instanța va analiza excepția inadmisibilității doar sub primul aspect, calificând al doilea motiv ca o apărare de fond.
Conform art. 399 al. 3 din Codul de procedură civilă, În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Intimata a invocat că, potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, conform cărora Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, contestatoarele aveau posibilitatea de a formula o acțiune de drept comun pentru a se constata caracterul abuziv al clauzelor, aceasta fiind calea de atac prevăzută de lege pentru contestarea titlului executoriu.
Instanța nu poate primi această interpretare, întrucât art. 14 susinvocat nu este altceva decât o reluare a prevederilor constituționale privind accesul la justiție, iar faptul că acest acces se face în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă nu exclude posibilitatea contestatoarelor de a se adresa instanței pe calea contestației la executare, conform art. 399 al. 3 Cod de proc. civilă.
Prin urmare, instanța va respinge excepția inadmisibilității.
Cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței:
Instanța constată că în urma neachitării la scadență a ratelor de credit conform graficului de rambursare, banca intimată a declarat scadența anticipată a întregului credit aferent celor două contracte. Referitor la certitudinea și lichiditatea sumei de plată, instanța constată că nu s-a adus nicio critică concretă privitor la modul de calcul, acesta fiind prevăzut în contractele de credit, reprezentând ratele neachitate, dobânzi curente și dobânzi penalizatoare. În condițiile în care ar fi apreciat că suma a fost calculată fără a fi respectate prevederile contractuale, contestatoarele aveau posibilitatea să solicite efectuarea unei verificări de către o persoană autorizată, eventual un expert contabil.
În consecință nu se pune problema certitudinii și lichidității creanței, conform art. 379 al. 3 și 4 Cod de proc. civilă, aceasta rezultând din contracte și fiind determinabilă conform acestor contracte.
În ce privește caracterul exigibil al creanței, contestatoarele au invocat în principal chestiunea declarării scadenței anticipate a întregului credit.
Instanța reține că nu se contestă că debitoarea principală nu a achitat la termen sau nu a achitat deloc ratele de credit, conform graficului de rambursare. Neplata ratelor constituie în mod evident un caz de culpă, conform contractelor de credit, ceea ce îndreptățește banca să declare scadența anticipată. De altfel, banca a și trimis două notificări debitoarei principale, la sediul social al societății, unde este și domiciliul garantelor persoane fizice, la data de 24.11.2011 și la 06.12.2011, prin care a informat-o despre întârzierea la plata ratelor și despre declararea scadenței anticipate a creditelor aflate în derulare în cazul neachitării în termen de 5 zile a restanțelor.
Mai mult, în contractele de credit sau prin trimiterile din contracte la Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare, asumate conform art. 10 din contractele de credit atât de către debitoare cât și de garante, este prevăzut dreptul băncii de a declara scadența anticipată în caz de culpă, iar neplata la scadență a ratelor este cel mai comun caz de culpă.
De altfel, aceste clauze nu sunt altceva decât o aplicație a prevederilor art. 1025 din Codul civil 1864 (aplicabil în speță în temeiul art. 102 al. 1 din Legea nr. 71/2011 raportat la data contractelor de credit), respectiv a prevederilor art. 263 din Codul de procedură civilă, care prevăd decăderea din termen a debitorului insolvabil sau care micșorează garanțiile date creditorului.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor privind scadența anticipată:
Instanța constată în primul rând că cele două contracte de credit sunt încheiate între creditoare și ., care a beneficiat de creditele puse la dispoziție de bancă. În raportul dintre împrumutătoare și împrumutată nu se poate pune problema clauzelor abuzive conform Legii nr. 193/2000, deoarece această lege se referă la protecția consumatorilor persoane fizice.
Este adevărat că cele două contracte au fost semnate și de contestatoarele persoane fizice, însă nu în calitate de consumatori (beneficiare ale creditelor) ci doar în calitate de garante fidejusoare și ipotecare. Aceste garanții, atât fidejusiunea cât și ipoteca, sunt contracte accesorii obligației principale (de restituire a creditului), prin care garantele s-au obligat ca în cazul în care debitoarea nu își achită debitul să îndeplinească ele obligația garantată.
Dacă nu se pune problema clauzei abuzive în raport cu debitorul principal, nu se poate vorbi de clauze abuzive în contractele de garanție accesorii. În concret, în contractele accesorii nu se poate pune în niciun fel problema unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, din moment ce contractele de garanție creează obligații doar în sarcina garanților.
În consecință, dacă față de debitorul principal clauza scadenței anticipate este valabilă, debitoarele garante pot fi executate în baza contractelor de garanție accesorii, fără a putea pune în discuție clauze ale contractelor principale.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor privind renunțarea la beneficiul de discuțiune și de diviziune:
Aceste clauze vizează contractele de fidejusiune, în care, dacă nu s-ar fi renunțat expres la cele două beneficii, contestatoarele fidejusoare puteau opune creditorului beneficiul de discuțiune - de a cere creditorului să urmărească mai întâi debitorul principal, sau de diviziune - de a cere creditorului să-și dividă urmărirea între cofidejusori.
Instanța constată lipsită de orice interes practic pentru fidejusoare invocarea caracterului abuziv al clauzelor privind renunțarea la cele două beneficii.
Pe de o parte, ca să fi invocat beneficiul de discuțiune, fidejusorul trebuia să indice bunurile debitorului care puteau fi urmărite și să avanseze cheltuielile necesare urmăririi. Or, contestatoarea O. V. are calitatea de asociat și administrator al ., și dacă aceasta ar fi avut bunuri/venituri urmăribile ar fi putut evita neplata ratelor către bancă.
Pe de altă parte, beneficiul de diviziune se referă la relația dintre fidejusoare și nu la raportul acestora cu debitoarea principală, astfel că motivul invocat de contestatoare, că banca ar fi trebuit să urmărească mai întâi debitoarea, nu are legătură cu beneficiul de diviziune.
În fine, faptul că banca a vrut să evite invocarea de către garantele fidejusoare a acestor beneficii, și implicit să evite îngreunarea executării garanțiilor, nu constituie un motiv ca acestea să fie catalogate ca abuzive, nepunându-se problema unei echivalențe sau a unui dezechilibru între drepturile și obligațiile băncii cu drepturile și obligațiile garantelor, în condițiile în care contractele de garanție accesorii nu dau naștere vreunor drepturi în favoarea garanților.
Față de cele de mai sus, instanța constată nefondată contestația la executare formulată, urmând ca, în temeiul art. 399 și 402 Cod de procedură civilă, să o respingă ca atare.
Nefiind solicitate de către intimați cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității contestației la executare și excepția inadmisibilității.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorii ., cu sediul în Nădlac, .. 83, jud. A., F. I. și O. V., ambele domiciliate în Nădlac, .. 83, jud. A., în contradictoriu cu intimații R. B. SA, cu sediul în București, P-ța Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1, și B. F. V. F., cu sediul în Timișoara, .. 10 a, jud. T., având ca obiect anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 699/2012 și constatare clauze abuzive.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 02.04.2013.
Președinte Grefier
H. B. A. Craițar
Red/dact/HB/AC;
7 ex/5 ..
Se comunică cu:
Contestatorii – .- Nădlac, .. 83, jud. A.,
- F. I. – Nădlac, .. 83, jud. A.,
- O. V. – Nădlac, .. 83, jud. A.;
Intimații – R. B. SA – București, P-ța Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1,
- B. F. V. F. – Timișoara, .. 10a, jud. T..
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8838/2012. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 2747/2013. Judecătoria ARAD → |
|---|
