Obligaţie de a face. Sentința nr. 6472/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6472/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 6472/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6472
Ședința publică din 21 octombrie 2013
Președinte: R. A. C.
Grefier: P. S.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A. reprezentant prin P., în contradictoriu cu pârâta Asociația S.C. G. P. S.R.L., având ca obiect obligația de a face.
La a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâtei, avocat U. V. I. D. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul reclamantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu 20 taxă timbru conform art. 27 din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se obiectul cauzei, stadiul procesual, precum și faptul că, în cadrul procedurii prealabile, s-a depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare.
Instanța constată propria sa competență generală, materială și teritorială, conform art. 94 și art. 107 Cod procedură civilă.
Instanța pune în discuție excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Reprezentantul pârâtei susține excepțiile invocate, arătând referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune că data săvârșirii contravenției este și data întocmirii procesului verbal, care dealtfel nu a fost contestat, de la acea dată curgând termenul de 2 ani prevăzut de Legea specială 50/1991, precum și termenul general de 3 ani; referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, reprezentantul pârâtei a arătat că acesta nu are drept de autorizare; referitor la ultima excepție invocată, a arătat că pentru săvârșirea faptei trebuie să răspundă cel care a făcut-o, respectiv partea care a realizat construcțiile trebuia identificată și sancționată.
Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului având în vedere faptul că potrivit art.32 din Legea nr.50/1991 organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal. Cum sancțiunea a fost aplicată de Primăria Municipiului A., instanța reține că reclamantul are calitate procesuală activă .
Instanța respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că în cauză este aplicabil termenul de 3 ani, termen care curge de la data expirării termenului în care trebuia obținută autorizația, respectiv 31.12.2010.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, instanța arată că o va uni cu fondul.
La interpelarea instanței, reprezentantul pârâtei arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii astfel cum a fost formulată; învederează că proprietarul este Direcția pentru Tineret și Sport a județului A. și acesta trebuia sancționat. Deasemenea susține că dacă s-ar fi contestat procesul verbal la data încheierii acestuia, poate s-ar fi stabilit cine a efectuat lucrările. Fără cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /31.07.2013, reclamantul M. A. reprezentant prin P., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. P. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia să desființeze terasa acoperită, cu dimensiunile de aprox. 11,5 m x 16 m, a grătarului și a pultului pe care aceasta le-a construit ilegal (fără autorizație de construire) la adresa din M. A., .. A., respectiv în albia majoră a râului M., în zona din partea laterală dreapta a patinoarului Municipiului A. și a restaurantului Riviera, între terenurile de sport și râul M., într-un termen limită, pe care instanța să îl stabilească în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. 2 din Lege iar în caz de refuz să autorizeze reclamanta pentru a desființa aceste construcții pe cheltuiala pârâtei.
În motivare, s-a arătat că în urma verificărilor efectuate de către organele de control ale administrației publice locale, în ziua de 27 iulie 2010, la adresa menționată mai sus s-a constatat „construirea unei terase acoperite, cu dimensiunile de 11,5 m x 16 m, având platformă din beton, stâlpi din lemn stratificat, fixați de platformă cu tălpi (bride n.n.) metalice, dibluri și șuruburi autofiletante, șarpantă din lemn în două ape, acoperită cu învelitoare din șindrilă bituminoasă, precum și construirea unui grătar și a unui pult, ambele realizate din zidărie de piatră de codru”.
P. procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/27.07.2010, încheiat de Primăria Municipiului A., pârâta, în calitate de investitor al lucrărilor, a fost sancționată, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 1 lit. A și alin. 2 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu amendă contravențională.
Pârâta nu a înțeles să formuleze plângere împotriva acestui proces verbal, motiv pentru care acesta a rămas definitiv.
P. procesul verbal s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 50/1991 oprirea lucrărilor și „înaintarea documentației tehnice la Primăria Municipiului A., în vederea obținerii autorizației de construire, în condițiile legii, pentru lucrările care îndeplinesc condițiile de a fi autorizate și, după caz, desființarea lucrărilor care nu îndeplinesc condițiile de a fi autorizate”, stabilind în acest scop termenul de 31.12.2010. De la acest termen a început să curgă termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 și art. 6 din Decretul nr. 167/1958.
Reclamantul menționează că pârâta a solicitat și obținut Certificatul de urbanism nr. 1164/27.07.2010, emis de Primarul Municipiului A., pentru „amenajare prin extindere a unei terase acoperite”, al cărui termen de valabilitate s-a împlinit la 27.07.2011. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 „certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții”. Pârâta nu a mai continuat demersurile pentru obținerea autorizației de construire, în termenul dispus în procesul verbal.
Mai arată reclamantul că pentru a obține o autorizație de construire, pârâta trebuia să prezinte inclusiv avizul Administrației Naționale „Apele Române” – Administrația Bazinală de A. M., aviz pe care reclamantul consideră că nu l-a obținut, întrucât art. 49 alin. 1 din Legea nr. 107/1996 – Legea apelor, interzice amplasarea unor astfel de construcții în albiile majore ale râurilor.
Reclamantul învederează că riscul desființării construcțiilor aparține pârâtei, din moment ce și l-a asumat prin realizarea lor cu încălcarea dispozițiilor legale în materie (fără autorizație de construire valabilă).
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 și 2, art. 6 alin. 5, art. 26 alin. 1 lit. a și alin. 2, art. 28, art. 32 alin. 1 lit. b și alin. 2 și art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, art. 59 alin. 1 și 2 din Anexa 1 a Ordinului ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009 pt. aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991; art. 3 alin. 1 și art. 6 din Decretul nr. 167/1958, art. 2517 din Legea 287/2009, art. 49 alin 1 din Legea 107/1996, art. 30 alin. 1, art. 32, art. 33, art. 36, art. 56 alin. 1, art. 57 alin. 1, art. 80 alin. 1, art. 94 pct. 4, art. 107 alin. 1, art. 148 alin. 1 și 2, art. 149 alin. 1, art. 150, art. 223 alin. 3, art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a, art. 451 alin. 1, art. 452 și art. 453 alin. 1 din Legea nr. 134/2010.
În probațiune s-au depus înscrisuri, respectiv: proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/27.07.2010, confirmare de primire, certificat de urbanism nr. 1164/27.07.2010, extras CF nr._, contract de închiriere, act adițional nr. 262/15.07.2008.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant.
În opinia pârâtei, acțiunea reclamantului se întemeiază pe un proces verbal de contravenție definitiv, prin care s-a stabilit o sancțiune complementară de desființare a lucrărilor executate fără autorizație la data constatării, în luna iulie 2010.
Reclamantul nu invocă pe fond încălcarea de către pârâtă a altor drepturi, susținând că aceasta nu a realizat măsurile dispuse dintr-un proces verbal de contravenție rămas definitiv până la termenul stabilit de 31.12.2010 și în consecință, pârâta trebuie să fie obligată să desființeze edificatele construite ilegal, adică terasa, grătarul și pultul sau să fie autorizat reclamantul să le desființeze pe cheltuiala pârâtei.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat, față de data formulării cererii reclamantului 31.07.2013 împrejurarea că din 27.07.2010 au trecut mai mult de 3 ani de zile și astfel prescripția în forma ei specială reglementată de art. 31 din Legea 50/1991 este împlinită, respectiv și în forma generală, reglementată de art. 3 alin. 1 și art. 6 din Decretul 167/1958.
În consecință, sub aspectul prescripției, pârâta solicită respingerea opiniei reclamantului că termenul curge de la 31.12.2010, pentru că nu are nicio semnificație juridică asupra răspunderii contravenționale, nerespectarea unei obligații dispusă ca sancțiune contravențională complementară a unui termen extinctiv în raport de data constatării contravenției, adică 27.07.2010 și lipsa datei certe când lucrările au fost executate.
Chiar și așa, din 31.12.2012, termenul de 2 ani s-a împlinit la 31.12.2012, pentru că potrivit Legii speciale 50/1991 ce se aplică în speță, potrivit art. 31, dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute de art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de zile de la data săvârșirii faptei.
Ca atare, în temeiul art. 205 alin. 2 lit. b Cod procedură civilă, pârâta solicită a se constata că dreptul material la acțiune pentru aducerea la îndeplinire a sancțiunii contravenționale complementară reglementată de art. 5 alin. 3 lit. g din OG 2/2001 combinat cu art. 28 alin. 1 și 2 din Legea 50/1991, s-a stins prin prescripția legal reglementată, deoarece nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, conform art. 2500, art. 2512 și art. 2513 cod civil combinat cu art. 2515 Cod civil.
Pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a arătat că acesta nu are niciun drept de autorizare, așa cum este acesta reglementat în Legea 50/1991, întrucât locul descris în cererea de chemare în judecată ca fiind în A., . află în albia majoră a râului M., albie majoră ce intră sub jurisdicția autorităților prevăzute în Legea 107/1996 – Legea Apelor, numai acestea având competența de a aviza și autoriza lucrări în zona inundabilă, delimitată astfel de la un nivel al oglinzii apei corespunzător anumitor debite în situații de ape mari.
Titular dreptului real de proprietate este Statul Român prin Direcția Județeană pentru Tineret și Sport a Județului A., ce a încheiat cu pârâta contractul de închiriere, astfel că toate acțiunile petitorii și posesorii de drept civil împotriva pârâtei nu le poate exercita reclamantul, pentru că potrivit art. 555 Cod civil, nu este proprietar.
Deasemenea, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei; s-a arătat că aceasta a realizat construcțiile în litigiu, terasă, grătar și pult asupra unui imobil proprietatea unei alte persoane juridice, căreia i se cuvine prin accesiune, conform. art. 567 Cod civil, proprietatea asupra lor și astfel, operează prezumția reglementată de art. 579 Cod civil în sensul că orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului (teren) cu cheltuiala sa și că este a lui, până la proba contrarie.
În consecință, pârâta consideră că alături de aceasta, în mod obligatoriu ar fi trebui să fie chemat în judecată și Statul Român prin autoritatea competentă, pentru lămurirea împrejurării arătată în contractul de închiriere nr. 314/12.05.2003, în care se arată că pârâta a închiriat un teren acoperit cu terasă în Complexul de tenis Subcetate, situat în Subcetatea din A. și că obiectul închirierii reglementat la cap. II art. 1 și 2 i-a fost predate de către Direcția pentru Tineret și Sport a Județului A., unde evident că au existat construcțiile menționate, la care pârâta a alipit în mod artificial, prin faptele sale materiale și alte bunuri ce nu au născut alt obiect decât cel al contractului.
Pe fond, în situația în care reclamantul își va menține obiectul cererii de chemare în judecată, constând în obligația pârâtei de desființare a terasei, a grătarului și a pultului și în caz de refuz să fie autorizat reclamantul să le desființeze pe cheltuiala pârâtei, aceasta invocă lipsa oricărui raport juridic dintre părți în sens contractual ori delictual.
Pârâta arată că este evident că reclamantul nu este proprietarul râului M., nici a albiei majore a acestui râu, acesta neputând acționa în numele Statului Român nici în ceea ce privește aplicarea Legii 50/1991 privind executarea lucrărilor de construcții.
Întrucât potrivit contractului de închiriere, bunurile principale au fost primite de pârâtă de la Direcția pentru Tineret și Sport a județului A., pârâta arată că este evident că nu a făcut decât să adauge alte bunuri cum sunt terasa de 11,5 m x 16 m, grătarul și pultul ce evident nu sunt supuse autorizării, întrucât sunt construcții provizorii și nu cu caracter definitiv, ce încalcă un regim de ridicare a lor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care, referitor la pretinsa împlinire a termenului de prescripție, a solicitat să se constate că termenul special de prescripție de 2 ani, prevăzut la art. 31 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu are nicio legătură cu obiectul prezentei acțiuni, întrucât acest termen de prescripție se referă, exclusiv, la “dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26”, nicidecum la obligația de a desființa construcțiile ce fac obiectul procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/27.07.2010, încheiat de Primăria Municipiului A., pe care pârâta le-a executat ilegal (fără autorizație de construire).
Pârâta a avut obligația de a executa, în mod voluntar (de bunăvoie), măsurile dispuse în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în termenul dispus, respective până la data de 31 decembrie 2010.
Începând de la această dată, începe să curgă termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut la art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat (în prezent abrogat). Același termen de prescripție a fost preluat și de art. 2517 din Legea 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare (“Termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”).
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, reclamantul solicită să se constate că se află în prezența unei veritabile acțiuni pentru „obligația de a face”. Competența materială pentru soluționarea unor astfel de acțiuni revine instanței de drept civil (de drept comun).
Printre condițiile de exercitare a acțiunii civile se află inclusiv capacitatea procesuală (capacitatea civilă) a părților litigante. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 lit. a din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare “orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitatea procesuală în condițiile legii … “.
Din cuprinsul art. 4 alin. 1 lit. b al Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, rezultă fără putință de tăgadă, că autorizațiile de construire se emit „de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în terenul administrativ al acestora” (indiferent de forma de proprietare a terenului și de titularul dreptului de proprietate asupra terenului), cu excepția celor care se execută „pe terenuri care depășesc limita unei unități administrativ teritoriale” (autorizațiile de construire pentru acestea din urmă se emit de către președinții consiliilor județene).
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, reclamantul învederează că pârâta S.C. G. P. S.R.L. a fost sancționată, prin procesul verbal nr._/27.07.2010 încheiat de Primăria Municipiului A. în calitate de investitor, precum și de executant al construcțiilor pe care reclamantul solicită să fie demolate.
Se mai învederează că inclusiv pârâta arată în întâmpinare că, în mod unilateral, „a realizat construcțiile în litigiu, terasă, grătar și pult asupra unui imobil proprietatea unei alte persoane juridice”, justificându-și astfel calitatea procesuală pasivă în această acțiune.
Reclamantul consideră că pârâta justificând calitatea de subiect activ al contravenției, justifică și calitatea procesuală pasivă în această acțiune, având ca și obiect „obligația de a face”, respectiv de a desființa construcțiile pe care le-a edificat ilegal și de a aduce terenul la starea inițială. Această obligație derivă atât din dispozițiile nr. 28 alin. 1 și alin. 3 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, cât și din principiul accesorium sequitur principale (accesoriul urmează principalul).
Reclamantul arată că pârâta are calitatea de locatar în Contractul de închiriere nr. 314/12.05.2003, încheiat cu Direcția pentru Tineret și Sport a Județului A., deci exercită posesia și folosința asupra terenului ce face obiectul acestui contract.
Se mai învederează că însăși pârâta arată, la ultimul alineat al întâmpinării, că „este evident că nu am făcut decât să adăugăm alte bunuri cum sunt terasa de 11,5 m x 16 m, grătarul și pultul, ce evident nu sunt supuse autorizării, întrucât sunt construcții provizorii și nu cu caracter definitiv, ce încalcă un regim de ridicare a lor”.
Mai mult, pârâta a solicitat și obținut Certificatul de urbanism 1164/27.07.2010 emis de Primarul Municipiului A., tocmai în scopul intrării în legalitate, respectiv pentru „amenajare prin extindere a unei terase acoperite”. Certificatul de urbanism face dovada că pârâta a înțeles că are calitate necesară pentru obținerea autorizației de construire.
Referitor la alegațiile invocate de către pârâtă, pe așa numitul fond al cauzei, reclamantul învederează că în Legea 50/1991, nu există cerința existenței vreunui raport juridic civil între autoritatea publică competentă și contravenient.
Faptul dacă construcțiile edificate sunt sau nu supuse autorizării nu face obiectul prezentei acțiuni. Pârâta a avut la îndemână formularea unei plângeri contravenționale în această privință.
Reclamantul menționează însă că, potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 lit. h din Legea 50/1991, inclusiv lucrările cu caracter provizoriu trebuie autorizate.
Lucrările cu caracter provizoriu sunt definite, în anexa II a Legii 50/1991 ca fiind „construcțiile autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existență limitată, precizată și prin autorizație de construire.
De regulă, construcțiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale și alcătuiri care permit demontarea rapidă în vedere aducerii terenului la starea inițială ( confecții metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori alte asemenea) și sunt de dimensiuni reduse. Din categoria construcțiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioșcuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile și în spațiile publice, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. În sensul prezentei legi realizarea construcțiilor provizorii se autorizează în aceleași condiții în care se autorizează construcțiile definitive”.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive, conform art.248 NCPC, instanța o va respinge având în vedere faptul că prin procesul verbal nr._/27 iulie 2010 sancțiunea a fost aplicată pârâtei S.C. G. P. S.R.L stabilindu-se totodată în sarcina acesteia obligația de a obține autorizația de construire. De altfel, însăși pârâta arată prin întâmpinare că „ a adăugat alte bunuri, respectiv terasa, grătarul și pultul”, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă.
Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
P. procesul verbal constatare și sancționare a contravențiilor nr._/27 iulie 2010 întocmit de Primaria Municipiului A. a fost sancționată contravențional pârâta S.C. G. P. S.R.L. pentru executarea de lucrări de construcție fără autorizație, dispunându-se totodată prin procesul-verbal ca pârâta sa obțină autorizație de construire până la 31 decembrie 2010.
Pârâta nu a obținut nici până în prezent această autorizație de construcție conform susținerilor făcute de aceasta.
Potrivit art.28 si art.32 din Legea 50/1191 în cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanța pentru desființarea construcțiilor realizate nelegal.
În cadrul acțiunilor promovate în baza art.32 din Legea 50/1991 instanța verifică numai existența sancțiunii contravenționale în baza art.26 alin.1 lit.a si b din aceasta lege și neîndeplinirea de către contravenient a măsurilor dispuse de organul constatator (în prezenta cauza Primăria Municipiului A.) în termenul stabilit prin procesul-verbal de contravenție.
P. apărările sale, pârâta pune în discuție fondul procesului verbal de contravenție nr._/27 iulie 2010 emis de Primăria Municipiului A., deși acesta a rămas definitiv, prin neatacarea lui, devenind titlu executoriu, conform art. 37 din OG nr. 2/2001 modificată.
D. în cadrul plângerii împotriva procesului verbal de contravenție, reglementată de art. 31 din OG nr. 2/2001 modificată privind regimul juridic al contravențiilor, pârâta – contravenientă avea posibilitatea contestării temeiniciei și legalității sancțiunii aplicate.
Conform art. 37 din OG nr. 2/2001 modificată, procesul verbal de contravenție neatacat în termenul prevăzut de art. 31 din același act normativ devine titlu executoriu. Fondul procesului verbal de contravenție, ce este un act administrativ, nu poate fi analizat decât în cadrul procedurii reglementate de ordonanța de guvern de mai sus pentru atacarea lui, iar nu și în cadrul acțiunii civile prevăzute de art. 32 din Legea nr. 50/1991 republicată și modificată, acțiune subsecventă, de altfel, procedurii aplicării sancțiunii contravenționale, dar și a contestării acestora.
Astfel, instanța constată că pârâta nu a obținut nici până în prezent autorizația de construire, iar susținerea acestei potrivit căreia construcțiile edificate au caracter provizoriu astfel încât nu este necesar obținerea autorizației nu pot fi analizate în prezenta acțiune, acestea putând fi analizate doar în procedura prevăzută de OG nr.2/2001.
Față de aceste considerente instanța constată că pârâta S.C.G. P. S.R.L. nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal de contravenție nr._/27 iulie 2010 emis de Primăria Municipiului A. privind obligația de a obține autorizație de construire pentru construcțiile menționate în acest proces verbal până la 31.12.2010, motiv pentru care în raport de dispozițiile art.32 din Legea 50/1991 acțiunea reclamantului Municipiului A. se impune a fi admisă.
Astfel, instanța urmează a admite acțiunea formulata de reclamantul M. A., prin primar împotriva pârâtei S.C.G. P. S.R.L.si va obliga pârâta la desființarea construcției reprezentată de terasă acoperită cu dimensiunile de 11,5 x 16 m, având platformă din beton, stâlpi din lemn stratificat, fixați de platformă cu tălpi metalice, dibluri și șuruburi autofiletante, șarpantă din lemn în două ape, acoperită cu învelitoare din șindrilă bituminoasă, grătar și pult, ambele realizate din zidărie de piatră de codru, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri
În temeiul art.453 NCPC instanța va obliga pârâta la plata sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului A.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a ..R.L., invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Admite acțiunea civilă având ca obiect obligația de a face formulată de reclamantul M. A. cu sediul în A., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâta ..R.L având CUI_, cu sediul în A., . sediul ales la C.. Av. U. V. I. D. din A., ., ., jud. A. și pe cale de consecință:
Obligă pârâta să desființeze construcția reprezentată de terasă acoperită cu dimensiunile de 11,5 x 16 m, având platformă din beton, stâlpi din lemn stratificat, fixați de platformă cu tălpi metalice, dibluri și șuruburi autofiletante, șarpantă din lemn în două ape, acoperită cu învelitoare din șindrilă bituminoasă, grătar și pult, ambele realizate din zidărie de piatră de codru, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri
Obligă pârâta la plata sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică de azi, 21.10.2013.
Președinte,Grefier,
R. A. C. P. S.
R./PS/ 26.11.2013
4 ex. din care 2 ex. se .> - M. A. cu sediul în A., ., jud. A.
- ..R.L sediul ales la C.. Av. U. V. I. D. din A., ., ., jud. A.
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 6754/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 7120/2013. Judecătoria ARAD → |
|---|
