Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 979/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 979/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 31-01-2012 în dosarul nr. 979/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARADOperator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. 19._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 979

Ședința publică din 31.01.2012

Președinte: C. G.

Grefier: D. B.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamanta S. de asigurare reasigurare G. România SA în contradictoriu cu pârâții F. P. și F. D. pentru transformarea dreptului de proprietate în devălmășie în drept de proprietate pe cote părți.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, av. H. O. R. din Baroul A., absenți fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea civilă este legal timbrată cu 63 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantei depune la dosar taxa de timbru și timbrul judiciar și împuternicire avocațială.

Nemaifiind alte probe de administrat instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

JUDECATA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță în data de 12.12.2011 reclamanta S. de asigurare reasigurare G. România SA a chemat în judecată pârâții F. P. și F. D. solicitând transformarea dreptului de proprietate în devălmășie a pârâților asupra imobilului situat în ., județul A. înscris în CF nr._ Semlac, cu număr cadastral C1, cu număr topografic 454, compus din intravilan cu casă în suprafață de 1919 mp în drept de proprietate pe cote părți.

În motivarea acțiunii civile, reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii imobilului din litigiu. Pârâtul F. P. datorează societății reclamante suma de 2.072,67 lei reprezentând rest creanță, dobândă legală, cheltuieli de judecată și de executare silită conform Dosarului execuțional nr. 48/2011.

Împotriva pârâtului a fost pronunțată de către Judecătoria A. Sentința civilă nr. 8.736 din data de 13.10.2010 în Dosar nr. 12._, sentință prin care pârâtul a fost obligat la restituirea către reclamantă a sumei de 4.800 lei la care s-au adăugat dobânda și cheltuielile de judecată.

Acest debit provine în urma faptului că pârâtului i s-a făcut de către societatea de asigurare o plată dublă, despăgubirea care i s-a cuvenit în urma unui accident rutier fiind plătită de două ori, atât de către sucursala A. cât și de către centrala societății din București.

Pârâtul a fost somat să restituie plata nedatorată însă acesta nu a dat curs încercărilor de soluționare amiabilă a litigiului, suma de 4.800 fiind însușită și cheltuită cu rea credință de către pârât.

În baza titlului executoriu, reclamanta a demarat procedura executării silite împotriva pârâtului care, după nenumărate insistențe, a achitat în tranșe o parte din debit.

După deschiderea executării silite și identificarea bunurilor debitorului, executorul judecătoresc a notificat reclamantei faptul că imobilul din litigiu este proprietatea comună a soților pârâți.

În prezent pârâtul datorează reclamantei suma de 2.072,67 lei.

Solicită ca instanța de judecată să transforme dreptul de proprietate în devălmășie asupra imobilului în drept de proprietate pe cote – părți astfel încât fiecare din pârâți să devină proprietar pe o cotă concretă din imobil.

În drept, reclamanta a întemeiat acțiunea civilă pe dispozițiile art. 493 Cod proc. civilă.

Pârâta F. D., legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus la dosar întâmpinare.

Pârâtul F. P., legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței dar a depus la dosar întâmpinare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a arătat că a avut un debit în sumă de 4.800 lei și 398 lei cheltuieli de judecată plus dobânda legală calculată în sumă de 40,64 lei.

Arată că a achitat reclamantei suma de 4.800 lei plus 398 lei reprezentând debitul și cheltuieli de judecată. Mai are de achitat suma de 40,64 lei reprezentând dobânda comercială.

Arată că în acțiunea civilă formulată se indică în mod greșit că pârâtul ar mai datora reclamantei suma de 2.072,67 lei rest de creanță, dobândă legală, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită.

Instanța, din examinarea materialului probator administrat în dosarul cauzei, respectiv extras CF, notificarea emisă de B. H. V. către reclamantă, Proces verbal de situație întocmit de B. H. V., Sentința civilă nr. 8.736 din data de 13.10.2010 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 12._, instanța a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 8.736 din data de 13.10.2010 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 12._, pârâtul de ordinul 1, F. P. a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 4.800 lei cu titlu de pretenții, cu dobândă legală calculată de la data de 07.04.2010 până la achitarea efectivă a debitului și a sumei de 398 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâtul a achitat o parte din debit, în prezent datorând suma de 2.072,67 lei.

Având în vedere că pârâtul nu a executat de bunăvoie, în totalitate, obligațiile ce rezultă din hotărârea judecătorească, reclamanta a formulat o cerere de executare silită ce formează obiectul Dosarului execuțional nr. 48/2011 a Biroului executorului judecătoresc H. V..

Executorul judecătoresc a identificat un bun ce poate fi executat silit, respectiv imobilul situat în ., județul A. înscris în CF nr._ Semlac, cu număr cadastral C1, cu număr topografic 454, compus din intravilan cu casă în suprafață de 1919 mp.

Imobilul se află în proprietatea devălmașă a pârâtului F. P. și a soției lui, pârâta de ordinul 2, F. D..

Prin acțiunea civilă ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat sistarea comunității de bunuri a pârâților în timpul căsătoriei, în baza art. 493 Cod procedură civilă pentru a putea urmări partea din imobilul bun comun al părților ce revine pârâtului F. P..

Din probatoriul administrat în prezentul dosar a rezultat că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei cota de 1/1 din imobilul situat în ., județul A. înscris în CF nr._ Semlac, cu număr cadastral C1, cu număr topografic 454, compus din intravilan cu casă în suprafață de 1919 mp. Dreptul de proprietate al pârâților a fost dobândit prin Contractul de vânzare – cumpărare nr. 292/1992 și a fost înscris în CF prin Încheierea de CF nr. 3.175 din data de 05.03.1998.

Pârâții, în cursul procesului civil, nu au făcut dovada unei cote diferențiate de contribuție la dobândirea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/1 din imobilul de mai sus.

Pe cale de consecință, instanța apreciază că acțiunea civilă formulată de reclamanta S. de asigurare reasigurare G. România SA în contradictoriu cu pârâții F. P. și F. D. este întemeiată, o va admite și în consecință:

În baza art. 6734, 6735 Cod proc. civilă, va constata că, în timpul căsătoriei, pârâții au dobândit cota de 1/1 parte din imobilul situat în ., județul A. înscris în CF nr._ Semlac, cu număr cadastral C1, cu număr topografic 454, compus din intravilan cu casă în suprafață de 1919 mp, cu o contribuție egală, de ½ fiecare din partea pârâților.

În baza art. 493 Cod proc. civilă raportat la art. 33, alin. 2 Codul Familiei, va sista dreptul de proprietate în devălmășie al pârâților în ce privește cota de 1/1 din imobilul descris mai sus și va transforma dreptul de proprietate în devălmășie în drept de proprietate pe cote părți egale, asupra cotei de 1/1 din imobilul situat în ., județul A. înscris în CF nr._ Semlac, cu număr cadastral C1, cu număr topografic 454, compus din intravilan cu casă în suprafață de 1919 mp, urmând ca fiecare dintre pârâți să dețină cota de ½ din întregul imobil.

Va dispune Biroului de Carte funciară din cadrul OCPI A. să efectueze cuvenitele modificări în sensul prezentei sentințe.

Cu privire la cheltuielile de judecată:

Având în vedere că pârâții au căzut în pretențiuni, instanța, în baza art. 274 Cod proc. civilă va obliga pârâții, în solidar, la plata sumei de 63,30 lei către reclamantă din care suma de 64 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și suma de 0,30 lei reprezintă timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S. de asigurare reasigurare G. România SA cu sediul procesual ales în municipiul A., ., nr. 6/8, jud. A. în contradictoriu cu pârâții F. P. și F. D. domiciliați în ., județul A. și în consecință:

Constată că, în timpul căsătoriei, pârâții au dobândit cota de 1/1 parte din imobilul situat în ., județul A. înscris în CF nr._ Semlac, cu număr cadastral C1, cu număr topografic 454, compus din intravilan cu casă în suprafață de 1919 mp, cu o contribuție egală, de ½ fiecare din partea pârâților.

Sistează dreptul de proprietate în devălmășie al pârâților în ce privește cota de 1/1 din imobilul descris mai sus și va transforma dreptul de proprietate în devălmășie în drept de proprietate pe cote părți egale, asupra cotei de 1/1 din imobilul situat în ., județul A. înscris în CF nr._ Semlac, cu număr cadastral C1, cu număr topografic 454, compus din intravilan cu casă în suprafață de 1919 mp, urmând ca fiecare dintre pârâți să dețină cota de ½ din întregul imobil.

Dispune Biroului de Carte funciară din cadrul OCPI A. să efectueze cuvenitele modificări în sensul prezentei sentințe.

Obligă pârâții, în solidar, la plata sumei de 63,30 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 31.01.2012.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. C. B. D.

Red: G.C./Tehnoredactare: B.D.

24.02.2012

5 ex./3 .>

Se comunică cu:

Reclamanta:

S. de asigurare reasigurare G. România SA cu sediul procesual ales în municipiul A., ., nr. 6/8, jud. A.

Pârâții:

F. P. și F. D. domiciliați în ., județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 979/2012. Judecătoria ARAD