Pretenţii. Sentința nr. 2518/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2518/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 2518/2013
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2518
Ședința publica din 27.03.2013
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare, în rejudecare, acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâtul M. D. G. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. D. G. în contradictoriu cu chemata în garanție O. V. I. G.- S. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reclamanta a fost scutită de taxa judiciară de timbru în sumă de 2139 lei și 5 lei timbru judiciar, în temeiul art. 6 lit. d) din O.U.G 518/2008, iar în recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 798 lei, în temeiul art.8, alin.3 din O.U.G nr.51/2008.
În rejudecare, reclamantei i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar în temeiul art.6 și 7 din O.U.G 51/2008, în sensul numirii unui avocat din oficiu.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că părțile au pus concluzii în ședința publică din data de 20.03.2013, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel că instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Constată că prin cererea înregistrată la aceasta instanță la data de 01.08.2011 reclamanta S. M. a chemat în judecată pe pârâții M. D. G. și S.C. I. F. Servicdes S.RL, solicitând obligarea pârâtului M. G. la plata sumei precizate de 10.000 lei daune morale și 4500 lei daune materiale; obligarea pârâtei S.C. I. F. S. S.R.L., la plata sumei de 5000 lei, cu motivarea că în data de 16.03.2010, a fost accidentată la trecerea de pietoni pe Calea Romanilor din Municipiul A. de către pârâtul M. D. G. care conducerea autoutilitara cu număr de înmatriculare_, reclamantei fiindu-i cauzate leziuni. În mod nelegal i s-a desfăcut contractul de muncă în timpul concediului medical și fiind și însărcinată la data producerii accidentului, leziunile i s-au agravat.
Ulterior, reclamanta prin precizare de acțiune, a solicitat obligarea pârâtului M. D. G. la plata sumei totale de 38.200 lei, compusă din_ lei daune morale, daune materiale, cheltuieli de spitalizare, tratament, incapacitatea de muncă aferentă din 16.03.2010 la zi, pierderi salariale, 3000 lei taxa de timbru și suma de 19.200 lei aferentă perioadei de 2 ani a incapacității de muncă.
Prin întâmpinare pârâtul M. D. G. solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că, în urma accidentului reclamanta a suferit leziuni ușoare care au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale, fără consecințe deosebite asupra stării de sănătate, fiind vorba de escoriațiuni la mână și pe scalp, care au fost constatate prin raportul de constatare medico legală și prin expertiza medico legală, efectuată la cererea reclamantei în dosarul penal nr.1744/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A., soluționat prin rezoluția din 15.07.2010, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art.228 alin 6 raportat la art.10 lit. b Cod procedură penală.
Pârâtul a mai arătat că imediat după accident reclamanta a fost dusă la spital unde i s-au făcut investigații ample, rezultatul acestor investigații nu au condus la constatarea unei vătămări de natură a impune intervenții deosebite și cu acea ocazie, controlul medical a reliefat prezenta unei sarcini de circa 8 săptămâni, despre care se face mențiune că este în evoluție normală, iar în speță nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat și accidentul în care a fost implicată reclamanta în data de 16.03.2010, astfel că, nu se poate reține antrenarea răspunderii delictuale pentru despăgubirea reclamantei, iar posibilele dificultăți financiare nu sunt consecința accidentului.
În ședința publică din 17.10.2011, reclamanta a declarat că renunță la judecata cererii de chemare în judecată a pârâtei S.C. I. F. S. S.R.L.
În probațiune au fost depuse la dosar un set de înscrisuri, respectiv: fișa pacientului, scrisoare medicală, chitanță, bon fiscal, Bilet de externare, rețetă, Bilet externate Spital Obstetrică, bilet trimitere 1853/10.04.2010, bilet externate Spital Obstetrică, Certificat medical, Certificat concediu medical 5 mai 2010, rețetă, contract împrumut, Bilet ieșire spital din 19.03.2010, rezultatul trimiterii, bilet externare 25.09.2010, copie cerere, certificat concediu medical, 03.03.2010, bilet ieșire din spital, certificat concediu medical (2), bilet externare, adeverință medicală, adresă ITM Cluj, rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria A. pronunțată în dosarul nr.1744/P/2010, Raportul de constatare medico-legal cu examinarea persoanei nr. 270/A/08.04.2010 si nr. 353/A/10.05.2010
Prin sentința civilă nr.2475, pronunțată la data de 12.03.2012 de către Judecătoria A., s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâtul M. D., s-a luat act de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată față de pârâta S.C. I. F. S. SRL., pârâtul M. D. G. a fost obligat să plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale și 449,70 lei cu titlu de daune materiale și s-a respins cererea reclamantei pentru diferența sumei de_,30 lei. Pârâtul M. D. G. a fost obligat să plătească statului suma de 586,38 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, iar cheltuielile parțiale de judecată în suma de 1577,62 lei, pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Împotriva aceste hotărâri, ambele părți au formulat recurs, iar prin Decizia civilă nr.952 R, pronunțată la data de 19 iunie 2012 de către Tribunalul A., hotărârea primei instanțe a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei A..
În rejudecare, pârâtul M. D. G. a formulat cerere de chemare în garanție a asigurătorului O. V. I. G. - S. A..
Prin întâmpinare pârâtul M. D. G. a arătat că, în urma accidentului din data de 16.03.2010, reclamanta a suferit leziuni ușoare, care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. În fapt, a fost vorba de ușoare escoriațiuni la mână și scalp, fără consecințe deosebite asupra stării sale de sănătate
În ceea ce privește pretențiile reclamantei la plata de către acesta a unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a concedierii sale și a faptului că nu a beneficiat de indemnizația de creștere a copilului consideră că acestea sunt nefondate. În cazul în care reclamanta a fost concediată în timpul concediului medical, așa cum susține, sau dacă nu i s-au acordat toate drepturile salariale, răspunderea acestuia pentru aceste fapte o poartă angajatorul și nicidecum el. Solicită a se observa că, prin adresa nr._/20.05.2010 a ITM Cluj, (fila 40), i se aduce la cunoștință reclamantei că aspectele sesizate de ea, cu privire la drepturile salariale și concediere, constituie conflict de drepturi conform art.67 lit. b din Lg.168/1999 și astfel este îndrumată să se adreseze instanței de judecată pentru soluționarea lui. Trebuie reținut faptul că reclamanta a fost angajată în 16.02.2010, în baza unui contract individual de muncă, deci, la data producerii accidentului, lucrase doar o lună. Faptul că reclamanta a rămas în pasivitate consideră că nu conduce la antrenarea răspunderii acestuia pentru eventualele prejudicii provenite din neplata drepturilor sau concediere.
Daunele morale solicitate de reclamantă sunt nerezonabile și disproporționate în raport de suferințele fizice și psihice suferite întrucât acestea sunt în contradicție cu concluziile Raportului de constatare medico-legală cu examinare persoanei nr.270AZ08.04.2010, prin care s-a stabilit diagnosticul de sarcină 10-11 săptămâni în evoluție normală; nodul fibromatos, amenințare de avort. Pornind de la aceste constatări Raportul stabilește că amenințarea de avort este datorată fibromului uterin, care pe parcursul sarcinii poate crește în dimensiuni și poate genera complicații, motiv pentru care se recomandă monitorizarea atentă de către medicul specialist. Raportul stabilește că riscul de avort are natură patologică și nu traumatică, astfel încât concluzionează că leziunile produse în urma accidentului sunt doar câteva escoriațiuni care necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale. Mai mult aceste concluzii sunt menținute și în Raportul de primă expertiză cu examinarea persoanei nr.353/A/10.05.2010 și în consecință consideră că nu se poate reține legătura de cauzalitate între acest risc și traumatismele produse prin accident.
Referitor la daunele materiale solicitate, pârâtul solicită a se observa că și acestea nu sunt dovedite deoarece la fila 7 apare un bon fiscal în valoare de 200 lei din data de 28.05.2011, adică la mai bine de un an de la accident, și se referă la medicamentele prescrise prin rețeta aflată la aceeași filă, pentru diagnosticul de lombosciatică. Cum din rapoartele medicale întocmite cu examinarea reclamantei după accident nu rezultă traumatisme de genul acestui diagnostic și nici pericolul apariției în viitor, obligarea acestuia la plata costului acestor medicamente este nefondat.
Pârâtul invocă dispozițiile art.998-999 Cod civil, potrivit cărora condițiile angajării răspunderii civile delictuale a unei persoane sunt: existenta unei fapte ilicite, a unei persoane prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legaturi de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovăția autorului faptei ilicite.
Astfel, pentru angajarea răspunderii sale delictuale trebuie ca reclamanta să facă dovada îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor acestei forme de răspundere, inclusiv a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Ori, din nici o probă administrată până acum în cauză nu rezultă că starea de sănătate a copilului, la naștere, s-a datorat accidentului rutier soldat cu vătămări ușoare, care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, petrecut în săptămâna a 8-a de sarcină. Consideră că simpla supoziție a reclamantei nu este suficientă pentru a face întemeiate pretențiile sale, cu atât mai mult cu cât cele două probe științifice concluzionează contrariul.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse integrității fizice și onoarei unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea instanței care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecații, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite și să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Ca atare, pârâtul solicită să se constate că, cel puțin condiția raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu nu este îndeplinită în cauză, astfel încât solicită respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, obligarea în solidar a acestuia și a asigurătorului O. V. I. G. la suportarea daunelor pe care instanța le va aprecia ca fiind dovedite.
Chemata în garanție O. V. I. G.- S. A., prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată în principal, iar în subsidiar, în situația în care acțiunea va fi admisă, solicită diminuarea sumelor pretinse cu titlu de reparare a prejudiciului fără caracter patrimonial.
În motivarea întâmpinării, chemata în garanție O. V. I. G.- S. A. a arătat că în soluționarea prezentei cauze, cu privire la pretențiile civile formulate de către partea civilă S. M., aprecierile acestea fiind de admitere a acestora în măsura în care sunt dovedite. Astfel, în ceea ce privește daunele materiale solicitate, consideră că trebuie acordate în măsura în care partea civilă le probează, precum și în măsura în care prejudiciul solicitat este strâns legat de vătămarea fizică efectivă produsă și reprezintă o consecință directă a acesteia.
În urma evenimentului, partea vătămată, constituită parte civilă a suferit leziuni ușoare care au necesitat 7-8 de zile îngrijiri medicale.
În ceea ce privește daunele morale, apreciază cuantumul solicitat de către partea civilă S. M. ca fiind nejustificat de mare, raportat la criterii obiective precum: statutul social și profesional al părții civile, nivelul venitului mediu din România, etc.
Jurisprudența și doctrina cu incidența în domeniu au fost constante în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor nepatrimoniale în raport cu consecințele negative suferite de victima pe plan psihic și fizic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-au fost afectate situația familială, profesională și socială; în cuantificarea prejudiciului moral aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimei.
Accidentul rutier căreia i-a căzut victimă partea civilă S. M. a produs acesteia o vătămare psihică și fizică, fără a-i pune viata în pericol și fără urmări ireparabile; față de aceste consecințe, evaluarea daunelor morale trebuie să se circumscrie unei aprecieri rezonabile, echitabile, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără o justă cauză a celui care pretinde daune morale.
În mod constant, instanța supremă a statuat, cu valoare de principiu că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, însă criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective și trebuie avute în vedere în stabilirea sumei acordate cu titlu de daune morale.
Astfel, solicită instanței, în soluționarea cauzei, acordarea unor despăgubiri într-un cuantum rezonabil și suficient, proporțional și adecvat scopului de a atenua sau alina suferințele de natură fizică și psihică ale părții civile.
De altfel, prejudiciul moral nu poate fi evaluat în bani, acesta nu are valoare patrimonială. Daunele morale nu înlocuiesc o valoare economică cu o altă valoare economică, ci sunt destinate a atenua sau alina suferințele fizice sau psihice ale victimei.
Printre factorii de acordare a despăgubirilor morale se număra factorii sociali, cei culturali și factorii economici, de aceea cuantumul daunelor morale ce urmează a fi acordate trebuie să se raporteze și la situația economică a celui care le solicită, tocmai pentru că acordarea de daune morale excesiv de mari raportat la veniturile pe care le realizează aceștia ar reprezenta o îmbogățire fără just temei, ceea ce contravine atât legislației, doctrinei și jurisprudenței din România, cât și jurisprudenței Europene.
Având în vedere circumstanțele concrete ale producerii evenimentului precum și situația materiala a părților civile și a inculpatului, consideră că, acordarea unei sume mari de bani cu titlu de daune morale ar avea drept urmare doar creșterea nejustificată a patrimoniului părților civile, respectiv amenzi excesive pentru inculpat.
În cazul accidentelor de circulație, societatea de asigurare apare ca un garant, nicidecum ca un vinovat de producerea accidentului, motiv pentru care, acordarea unor daune morale excesive ar fi nejustificată și în același timp nu si-ar atinge scopul sancționator si educativ preventiv vis-a vis de inculpat.
M. parte din jurisprudența din România confirma că la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial trebuie avute în vedere consecințele negative suferite de cei în cauză. De aceea, indemnizația acordată trebuie să fie justă, rațională, echitabilă, stabilită în așa fel încât să asigure efectiv o compensație suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral suferit, fără a deveni o sursă de venituri nejustificate.
În drept își întemeiază apărarea pe Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor 21/2009; Legea 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România (modificata), iar în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în absență.
Prin răspuns la întâmpinarea depusă de chemata în garanție O. V. I. G.- S. A., reclamanta S. M. a arătat în ceea ce privește cererea de chemare în garanție că, societatea asigurătoare nu solicită respingerea acesteia și nu neagă obligația asumată de a răspunde în solidar cu pârâtul M. D. G.. Astfel, solicită admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârât și obligarea chematului în garanție la plata daunelor materiale și a daunelor morale în solidar cu pârâtul.
In ceea ce privește aplicabilitatea ordinului CSA 21/2009, consideră că acesta are rolul de a reglementa activitatea asigurătorilor pentru răspunderea civilă auto, și nu are putere legislativă. Astfel, modalitățile în care se calculează de către asigurători valoarea despăgubirilor în cazul vătămării corporale nu pot avea efect asupra mijloacelor de probă pe care le are în cadrul procesului civil pentru a demonstra întinderea prejudiciului material și moral pe care l-a suferit în urma evenimentului rutier. Consideră că acest ordin nu poate fi aplicat în cadrul procesului civil, fiind aplicabile doar prevederile legii civile referitoare la răspunderea civilă delictuală.
În ceea ce privește daunele morale, consideră că acestea nu pot fi raportate la altceva decât la prejudiciul moral pe care l-a suferit. Consideră irelevant statutul său social și profesional. Consideră că un astfel de criteriu, ce poate fi încadrat oriunde între scandalos și neconstituțional, nu poate fi luat în calcul la stabilirea întinderii prejudiciului moral pe care l-a suferit.
Astfel, consideră că daunele morale pe care le solicită, în valoare de 16.000 lei nu sunt sub nici o formă exagerate, în raport cu suferința pe care a avut-o și o mai are în continuare, din cauza accidentului suferit. Întinderea prejudiciului moral suferit, format atât din suferința fizică, determinată de trauma suferită, precum și de suferință morală determinată de primejdia în care a fost pusă sarcina, va reieși din ansamblul probator administrat în prezenta cauză.
Pe cale de consecință, susține în continuare cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și precizată ulterior.
La dosar au fost depuse: bon fiscal și adeverință medicală (f.25); copie bilet de ieșire din spital (f.58); declarația martorei R. T. E. (f.65).
În rejudecare, instanța constată următoarele:
În data de 16.03.2010, în jurul orelor 1230, pârâtul M. D. G. se afla la volanul autoutilitarei marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe care o conducea pe Calea Romanilor din municipiul A., dinspre Calea Timișorii spre Piața Arenei. Ajungând la trecerea pentru pietoni amplasată la intersecția Căii Romanilor cu .-o și accidentat-o pe partea vătămată S. M. care, în calitate de pieton, se angajase regulamentar în traversarea carosabilului, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, dinspre stânga spre dreapta făptuitorului.
În urma accidentului, reclamanta S. M. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale conform raportului de constatare medico-legală cu examinarea persoanei nr.270/A 1 din 08.01.2010. La data de 21.04.2010, aducându-i-se la cunoștință concluziile raportului de constatare medico-legală, reclamanta l-a contestat în fața organelor de cercetare penală, motiv pentru care în cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală. Astfel, prin raportul de expertiză medico-legală cu examinare persoanei nr.353/A 1 din 10.05.2010, s-au menținut concluziile actului medico-legal anterior, în sensul că leziunile suferite de către persoana vătămată în urma accidentului rutier din data de 16.03.2010 au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluția din 15.07.2010, dată în dosar nr.1744/P/2010, P. de pe lângă Judecătoria A. a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâtul M. D. G., reținând că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.
Prin acțiunea civilă ce formează obiectul prezentului dosar, întemeiată pe dispozițiile art.998 - 999 cod civil din 1864, reclamanta a solicitat atât daune morale, cât și daunele materiale care i-au fost provocate prin fapta pârâtului.
În drept, la soluționarea cauzei instanța va avea în vedere textele legale în forma în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți, în considerarea dispozițiilor art.6 alin.2 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil.
Potrivit art.998 Cod civil 1864, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara’’, iar potrivit art.999 Cod civil 1864 ,,Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa’’
În ce privește fapta, făptuitorul și culpa acestuia, rezultă existența lor din probele administrate în cauză, înscrisuri și expertize, nefiind niciodată de nimeni contrazise sau contestate, nici măcar de pârât. Rezoluția procurorului, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, nu neagă fapta pârâtului, ci doar calificarea sa ca faptă prevăzută de legea penală.
Pentru a se constata dacă sunt întrunite cerințele angajării răspunderii delictuale a pârâtului, trebuie analizate celelalte condiții de admisibilitate, respectiv prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului și prejudiciul cauzat reclamantei.
Atât în constatarea medico-legală și, ulterior, în expertiza medico-legală, s-a concluzionat că, în urma accidentului rutier din data de 16.03.2010, reclamanta a suferit leziuni, a necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale, rezultând că evidență prejudiciul cauzat reclamantei, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului și acest prejudiciu.
Cu referire la întinderea prejudiciului se va constata că reclamanta a solicitat atât repararea prejudiciului material ce i-a fost ocazionat de numeroasele consultații medicale și tratamentul ce i-a fost recomandat cu aceste ocazii, cât și daunele morale suferite, constând în șocul ce i-a fost provocat, iminența și pericolul pierderii sarcinii, pierderea locului de muncă, pierdere ce a avut drept consecință imposibilitatea de a beneficia de indemnizația de maternitate, numeroasele deplasări pe care a fost nevoit soțul reclamantei să le facă, punându-și la rându-i în pericol locul de muncă, intervenția chirurgicală la care a fost supusă un an mai târziu.
Deși a susținut că a suferit numeroase internări, consultații și a suportat costuri ridicate, toate cauzate de accident, reclamanta a depus la dosar numai trei înscrisuri din care reiese prejudiciul material pe care l-a suferit (f.12,13,18), deși sarcina probei îi incumbă în acest sens, potrivit art.1169 Cod civil din 1864 și instanța i-a pus în vedere în mod expres acest fapt la fiecare termen. Ca urmare, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei 129,70 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
Cu privire la daunele morale, acestea au fost precizate la suma de 16.000 lei, pentru suferințele provocate în urma vătămărilor corporale cauzate în urma accidentului.
Deși suferințele fizice și psihice nu pot fi cuantificate, acordarea daunelor morale se impune ca și o compensare a lor. Instituția daunelor morale constituie și o reprobare morală a faptei ilicite, prin aceea că cel care a săvârșit-o trebuie să răspundă prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul victimei și în domeniul vieții sufletești.
La cuantificarea daunelor morale se vor avea în vedere și următoarele aspecte:
La data producerii accidentului reclamanta era însărcinată, aspect necunoscut însă la acel moment și descoperit cu ocazia investigațiilor medicale efectuate în împrejurarea dată. Sarcina a fost una cu probleme, reclamanta fiind supusă, pe lângă controalele medicale uzuale în astfel de situații, și unor analize impuse de existența fibromului uterin pe care îl prezenta. Potrivit constatării medico-legale nr.270/A 1/08.04.2010, contestată de reclamantă, și expertizei medico-legale nr.353/ A1/10.05.2010, impusă ca urmare a acestei contestații, ambele efectuate în faza de urmărire penală, „femeile însărcinate cu fibrom uterin prezintă un risc ușor crescut de avort spontan, naștere prematură, prezențe fetale anormale, separare prematură a placentei de peretele uterin, complicații care sunt de natură patologică și nu traumatică, care în fapt s-au constatat din examinarea de specialitate solicitată și efectuată (f.86).
În ciuda acestui fapt nu se poate face abstracție de șocul suferit de reclamantă și iminența pierderii sarcinii ca urmare a leziunilor suferite.
Deși reclamanta a susținut în continuare existența unei legături de cauzalitate între vătămarea corporală și sarcina dificilă, urmată de naștere, de asemenea, dificilă și confirmată prin depoziția martorei R. T.- E., din punct de vedere medical această legătură nu a fost validată. În cursul procesului, în temeiulart.129 Cod procedură civilă, instanța a pus în discuție efectuarea unei noi expertize medicale, cu acest obiect, însă reclamanta nu a înțeles să se supună unor noi investigații.
Această probă ar fi avut menirea să stabilească și dacă a existat o legătură de cauzalitate între accidentul de circulație produs și intervenția chirurgicală la care a fost supusă un an mai târziu, în luna mai 2011. Cu privire la aceasta, cu excepția dovezii că intervenția a avut loc, la dosar nu au fost depuse alte înscrisuri medicale de natură a conduce la concluzia că între cele două evenimente se poate stabili o legătură gen cauză efect.
În ce privește prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantei prin pierderea locului de muncă și, drept consecință, a indemnizației de creștere a copilului se va constata că, inițial, acțiunea reclamantei a fost formulată și în contradictoriu cu S.C. I. F. S. S.R.L, societate cu care avea încheiat un contract de muncă. Reclamanta a renunțat la judecată în contradictoriu cu aceasta.
Condițiile în care contractul de muncă al reclamantei a fost desfăcut, precum și cele în care reclamanta ar fi beneficiat de indemnizația de creștere a copilului, pot fi stabilite numai în contradictoriu cu societatea angajatoare și numai după procedura stabilită de legislația muncii, aspecte ce nu pot constitui atributul prezentei instanțe.
Dacă, în modalitatea arătată, s-ar fi statuat că inconvenientele create de accidentul de circulație au avut drept consecință desfacerea contractului de muncă, s-ar fi putut aprecia prin prezenta dacă era îndreptățită la beneficiul daunelor morale.
Referitor la disconfortul cauzat reclamantei și familiei sale, prin numeroasele deplasări în A. (având în vedere că locuiește într-o localitate nu foarte apropriată din județ, că avea o situație materială modestă și un alt copil minor în întreținere), acesta nu poate fi negat. Mai mult, acesta a fost de natură a amplifica în conștiința reclamantei, urmările pe care le-a avut fapta pârâtului.
Pe lângă cele de mai sus, instanța va avea în vedere că, la trei ani de la producerea accidentului, nu există nicio dovadă că pârâții au încercat o soluționare amiabilă a litigiului și că s-ar fi încercat prin vreo modalitate repararea prejudiciului material și moral provocat reclamantei.
Pentru considerentele expuse și în temeiul textelor legal anterior invocate, acțiunea formulată de reclamantă va fi admisă în parte, iar pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 129,7 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
Pârâtul M. D. G. a formulat o cerere de chemare în garanție. Cu referire la aceasta, vor fi avute în vedere dispozițiile art.49 alin.1 și 50 alin.1 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, în conformitate cu care ,,asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri’’
Întrucât ipotezele dispozițiilor legale anterior menționate sunt îndeplinite în cauză, pârâtul fiind asiguratul chematei în garanție și fiind obligat la plata de despăgubiri pentru daunele materiale și morale cauzate prin fapta sa, în temeiul art.60 Cod procedură civilă, pârâta O. V. I. G.–S. A., va fi obligată să plătească pârâtului suma de_,70 lei, cu titlu de despăgubiri.
Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Se va avea în vedere că, în temeiul art.8 din O.U.G nr.51/2008 a beneficiat de asistență juridică sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru și avocat din oficiu.
Întrucât acțiunea a fost admisă în parte, în condițiile art.38 din O.U.G. nr.51/2008, din fondurile Ministerului Justiției se va vira către Baroul A. suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat, iar în temeiul art.18 din același act normativ, pârâtul M. D. G. va fi obligat să plătească statului cheltuieli de judecată în sumă de 1122 lei, reprezentând parte din taxa judiciară de timbru, de care a beneficiat reclamanta cu titlu de ajutor public judiciar, și onorariu avocat din oficiu, celelalte cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 coroborat cu art.274 Cod procedură civilă, chemata în garanție O. V. I. G.–S. A. va fi obligată să plătească pârâtului M. D. G. suma de 1122 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta S. M. cu domiciliul ales în A. ., ., jud. A. în contradictoriu cu pârâtul M. D. G., domiciliat în A., ., .. B,. și, în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale și 129,70 lei, cu titlu de daune materiale.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. D. G. în contradictoriu cu chemata în garanție O. V. I. G. – S. A., cu sediul procesual ales în D., Aleea Transilvania, .. Hunedoara și în consecință:
Obligă chemata în garanție să plătească pârâtului suma de_,70 lei, cu titlu de despăgubiri.
Ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta . SRL.
Respinge în rest acțiunea.
Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul A. a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Obligă pârâtul M. D. G. să plătească statului cheltuieli de judecată în sumă de 1122 lei.
Restul cheltuielilor de judecată pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar rămân în sarcina statului.
Obligă chemata în garanție să plătească pârâtului suma de 1122 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2012.
Președinte Grefier
C. H. A. P.
Red./Dact./C.H./. ex/4 .
Se comunică: - reclamantei S. M. – la domiciliul ales în A. ., ., jud. A.,
- pârâtului M. D. G. - în A., ., .. B,.,
- pârâtei . SRL.Cluj - afișare la ușa instanței.
- chematei în garanție O. V. I. G. – S. A. - la sediul procesual ales în D., Aleea Transilvania, .. Hunedoara.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 2888/2013. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1979/2013.... → |
|---|
