Pretenţii. Sentința nr. 9718/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9718/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-10-2012 în dosarul nr. 9718/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9718
Ședința publică din 29 octombrie 2012
Președinte: R. A. C.
Grefier: S. Barbara C.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții I. I. și N. L., în contradictoriu cu pârâtul M. A. reprezentat prin Primar având ca obiect pretenții.
La apelul se prezintă reclamanții asistați de avocat O. G., reprezentanta pârâtului, consilier juridic T. A..
Acțiunea este timbrată cu suma de 2092 lei și 0,3 lei timbre judiciare
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamanților depune la dosar răspuns la întâmpinare, un exemplar îl comunică cu partea adversă, copie certificat de moștenitor nr. 266/20.08.2001.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, acțiunea a fost introdusă la data de 31 iulie 2012 după împlinirea termenului de prescripție în care puteau fi cerute despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului a cărui restituire în natură era imposibilă. Nu s-a făcut dovada comunicării Hotărârii 53.
Reclamantele personal învederează că nu au ridicat despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr.53.
Instanța solicită reprezentantului reclamantelor să precizeze dacă înțelege să formuleze contestație împotriva Hotărârii nr.53/2000
Reprezentantul reclamantelor învederează că nu înțelege să formuleze contestație împotriva hotărârii nr.53/2000.
Nefiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii, inadmisibilitatea capătului de cerere privind restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul situat în A., P-ța A. I. nr. 12 înscris în CF nr._ A., având în vedere împrejurarea că Hotărârea nr. 53/12.09.2000 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a dispus acordarea de despăgubiri în limita plafonului maxim prevăzut de lege.
Reprezentantul reclamantelor solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.
Instanța reține cauza pentru soluționarea excepției .
JUDECĂTORIA
Prin acțiunea civilă având ca obiect pretenții înregistrată la Judecătoria A. la data de 31.07.2012, reclamantele I. I. și N. L., în contradictoriu cu pârâtul M. A. reprezentat prin Primar având ca obiect pretenții, au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună restituirea in natura a cotei de 1/2 din imobilul situat in municipiul A. P-ta I. nr. 12, inscris in CF_ A., solicitând in același timp să se constate că, ambele reclamante sunt moștenitoarele defunctei I. Marja S. decedată la data de 10.12.2000, cu ultimul domiciliu in Timișoara, si a defunctului I. V., decedat la 18.02.2008 cu ultimul domiciliu in Timișoara .
În cu totul subsidiar, au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 900.000 Euro, reprezentând contravalorea cotei de 1/2 din imobilul mai sus menționat, cat si obligarea pârâtei la plata dobânzi legale, conform prevederilor legale, până la data efectivă a plății, cu cheltuieli de judecată ce vor fi ocazionate de acest proces
În motivare reclamantele arată că, P. Ș. si P. M. (foștii noștri bunici ) au dobândit imobilul descris in petitul prezentei acțiuni in anul 1938, cu titlu de cumpărare, imobil care ulterior a fost confiscat in baza Decretului nr. 92/1950 de către comuniști.
In baza Hotărârii nr. 53 din data de 12.09.2000 Consiliul Județean A., prin comisia județeană pentru aplicarea legii nr. 112 /1995, a admis cererea de acordare de despăgubiri formulată de mama reclamantelor, I. M. S., hotărâre in baza căreia s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru cota de 1/2 din imobilul situat in municipiul A. P-ta I. nr. 12, înscris in CF_ A., in valoare de_ lei (25.243,728 Ron), pentru apartamentele: 1 ;ia; lai ;2 ; 3a ; 5 ; 7; 8 ; 11; 14 ; 16 si 18, iar suma acordată a fost mult prea mica in raport cu prețurile practicate in acea perioada pe piața imobiliara.
Astfel consideră reclamantele că prețul acordat ca măsura reparatorie, a fost un preț neserios și mult prea mic, in condițiile in care, doar un sigur apartament in zona respectivă, se vindea la acea vreme cu suma de bani, care a fost acordata ca despăgubire pentru cota de 1/2 din imobil, in care de fapt se aflau un număr de 25 apartamente, din care cota de 1/2 care revenea defuncților noștri părinți, reprezenta un număr de 12 apartamente cu una, doua s-au trei camere.
Învederează totodată, că unele din apartamentele din imobilul ce face obiectul prezentei cauze, nu au fost locuite in momentul in care părinții reclamantelor au solicitat restituirea acestora in natura si de fapt nu sunt locuite nici in prezent. Va rugam sa observați de asemenea ca imobilul se afla . a orașului, iar noi consideram ca toate operațiunile si înscrierile ulterioare din CF au fost făcute in mod fraudulos cu sprijinul autorităților din cadrul Primăriei A..
De asemenea solicită repunerea in termen, întrucât hotărârea nr. 53 din data de 12.09.2000, nu a fost comunicată nici părinților reclamantelor și nici reclamantelor până in prezent.
Va rugam sa observați ca la momentul acordării acelor despăgubiri derizorii, li s-a pus in vedere părinților noștri, că de fapt suma acordata este doar o mica parte din suma pe care urmează să o încaseze si ca suma acordata va fi recalculata si indexata, ceea ce de fapt s-a dovedit a fi o mare păcăleala din partea paratei.
Ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtei de a-și respecta obligațiile cu privire la reactualizare si indexarea sumei acordate, după toate încercările noastre nereușite de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, ne vedem nevoite a formula prezenta acțiune în sensul de a obliga pârâta la restituirea in natura a imobilului, s-au de a-ne achita suma de 1.000.000 euro, reprezentând contravaloarea cotei de 1/2 din imobilul mai sus menționat.
Arătă reclamantele ca nu au nici o vină pentru actele si abuzurile Statului Român din perioada dinainte de Revoluție, si nu putem înțelege cum adevărații moștenitori respectiv defuncții noștri părinți nu au putut obține restituirea imobilelor in natura, in condițiile in care, o mare parte din imobilul revendicat de către aceștia, era liber la momentul revendicării. Imobilul a fost supus confiscării, după ce bunicii si străbunicii acestora au muncit si agonisit poate generații întregi, pentru a cumpăra acel imobil, ca ulterior printr-o decizie comunista, sa le fie confiscat totul, iar autoritățile actuale sa-si bata joc in continuare, prin preturile derizorii oferite.
Potrivit art. 13 din HG nr. 20/1996, privind aplicarea Legii nr. 112/1995, legea condiționează vânzarea apartamentelor către chiriași, de verificarea situației juridice a imobilului si soluția de restituire in natura a apartamentelor revendicate de către foștii proprietari. Aceasta condiție presupune ca, la încheierea contractului de vânzare cumpărare, vânzătorul si cumpărătorul sa verifice daca exista o cerere de retrocedare in natura formulata de către persoanele indreptatite, verificare care trebuie făcuta de către Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, singura abilitata sa primească cereri potrivit art. 14 din lege.
Vânzarea realizata de stat către chiriași reprezintă o privare de bun, constituind o ingerința in dreptul de proprietate al subsemnaților. Urmare a acestei vânzări, adevărații proprietari nu au mai avut posibilitatea de a intra in posesia bunului s-au de a dispune de acesta. In consecința, aceasta situație are ca efect privarea acestora de proprietate asupra imobilului, in sensul celei de a doua fraze a primului alineat al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana privind apărarea drepturoilor omului si a libertăților fundamentale.
O astfel de interpretare a fost data si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in numeroase cauze pronunțate impotriva României (S. P., Poricanu etc.)
O privare de proprietate rezultând din aceasta norma, nu poate sa se justifice decât daca se demonstrează ca a intervenit in condițiile prevăzute de lege, pentru cauza de utilitate publica si cu respectarea principiului proporționalității.
Criteriile stabilite prin jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru analizarea justificării ingerinței au caracter cumulativ si constau in condiția ca ingerința sa fie prevăzuta de lege, ingerința sa vizeze un scop legitim si sa fie respectata proportionalitatea ingerinței.
In ipoteza vânzării bunului altuia, cand ambele parti sunt de rea credința, contractul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absoluta, asa cum statuează expres si prevederile art. 45 alin. 2 din Legea 10/2001, republicata.
Cauza de nulitate absoluta ce dublează nulitatea absoluta pentru incalcarea prevederilor imperative ale art. 1 din legea nr. 112/1995, este cauza ilicita, in temeiul art. 968 Cod Civil, ambele parti angajandu-se ., cat timp avea cunoștința, ori un dubiu asupra valabilități preluării.
Decizia nr. 53 din 12.09.2000 este din punctul nostru de vedere lovită de nulitate absolută și România, în actualul context, ca stat de drept și democratic, trebuie să asigure măsurile reparatorii ale tenebrelor trecutului, dar același stat român democratic nu poate încălca în același timp drepturile fundamentale ale altor cetățeni români care nu au nici o vină pentru abuzurile ce au fost comise de către vechiul regim totalitar. In acest sens, s-au promulgat acte normative care să îndrepte acest gen de situații.
Potrivit dispozițiilor capitolului I paragraful 14 lit. B pct. 1 ale acelor Norme metodologice, de aplicare a legi 10/2001, in privința imobilelor aflate in proprietatea statului, se prevedea restituirea in natura persoanelor indreptatite (foști proprietari sau moștenitorii ai acestora), iar in cazul celor instrainate de stat altor persoane, cu respectarea legii in vigoare la data instrainarii, se statua rămânerea acestora in proprietatea noilor dobanditori, restituirea urmând a se face in echivalent, la prețul de piața, si nu la preturi derizorii.
Actualele Norme metodologice indica anumite recomandării in soluționarea cererilor de restituire si anume:in ipoteza in care locuința respectiva nu a fost înstrăinată de stat către o terța persoana, restituirea se va dispune in natura; in cazul in care locuința a fost legal instrainata in favoarea unui tert, persoana indreptatita va beneficia de masuri reparatorii prin echivalent.
Având în vedere toate aceste aspecte solicită admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată, în sensul obligării pârâtei la restituirea in natura a imobilului sau obligarea pârâtei la plata sumei de 900.000 Euro, obligarea pârâtei la plata dobânzi legale, până la data efectivă a plății, cât și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de acest proces
În drept, ne întemeiem prezenta pe dispozițiile art. 112 Cod Procedură Civilă, a art. 969, 970, 994 Cod Civil. Legea 10/2001 si legea 112/1995.
Pârâtul M. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Pe fondul cauzei, solicităm respingerea acțiunii reclamantelor ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente: în fapt, imobilul situat în A., P-ța A. I., nr. 12, înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top 977/a, la data naționalizării imobilului, a fost proprietatea tabulară a numitei P. M., conform înscrierilor de sub B.l 1 din cartea funciară. Prin urmare, imobilul a cărui restituire se solicită prin prezenta acțiune intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din lege:
"(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiUor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi"
Reclamantele nu au respectat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv nu au notificat unitatea deținătoare a imobilului în condițiile și termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din lege.
„Acțiunea în revendicare promovată după . Legii nr. 10/2001, deși admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție, pentru recunoașterea și valorificarea pretinsului drept de proprietate, trebuie analizată pe fond și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ca lege specială derogatorie sub anumite aspecte.
Legea nr.10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără sâ diminueze accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator, subordonându-1, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
A aprecia că există posibilitatea de a opta între aplicarea Legii nr. 10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv, Codul civil, ar însemna încălcarea principiului specialia generalibus derogant și o judecare formală a cauzei, în care instanța să dea preferabilitate titlului mai vechi, făcând totală abstracție de efectele create prin aplicarea legii speciale.
Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează. Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, afară de cazul când acesta a fost cumpărat cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriași."
Chiar dacă am ignora considerentele anterior expuse, acțiunea reclamantelor apare ca neîntemeiată, raportat Ia interpretarea dată Deciziei civile nr. 33/2008 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către Î.C.C.J., în jurisprudența de dată recentă, ulterioară Cauza M. A. si alții împotriva României publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 778, din 22 noiembrie 2010.
Astfel, se reține în practica de dată recentă a instanței supreme că, în esență, revendicările imobiliare pe drept comun sunt admisibile numai în măsura în care reclamantul face dovada existenței unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv dovada existenței bunului în proprietatea reclamantului.
Însă noțiunea de „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului a căpătat o interpretare diferită ca urmare a cauzei pilot:
„Se observă, în jurisprudența actuală a Curții, o schimbare în raționamentul construit pe tiparul cauzei P. contra României din 1 decembrie 2005, continuând cu cauzele S. și P., pe care Curtea 1-a aplicat constant, fără nici o abatere, în practica ulterioară, în ceea ce privește conținutul conceptual al noțiunii de „bun".
Astfel, în practica anterior conturată, simpla pronunțare a unei hotărâri judecătorești, chiar dacă aceasta nu are caracter definitiv, prin care s-a constatat nelegalitatea preluării de către stat a unui imobil înainte de anul 1989, reprezenta o privare nejustificată de proprietate, din cauza imposibilității exercitării dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor vândute de stat unor terți care le ocupau în calitate de chiriași, privare care, combinată cu lipsa unei despăgubiri la valoarea de piață a bunului, este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza S., paragraf 39; cauza P., paragraf 35; cauza A. M. și alții - hotărârea din 19 ianuarie 2010, paragraf 20, pentru a da un exemplu recent).
S-a apreciat că reclamanții au chiar un "bun actual" în măsura în care vânzarea către chiriași a unor apartamente din imobile s-a realizat ulterior ori doar un "interes patrimonial" de a obține restituirea în natură, însă cu aceeași valoare ca și un bun actual în ceea ce privește cerința legală a existenței unui "bun", ca "drept efectiv", m sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, în cazurile în care înstrăinarea în baza Legii nr. 112/1995 a avut loc înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești (în cauza Pădurarii, paragrafe 83 - 87, precum și în cauza P., paragraf 33).
Dacă s-ar fi menținut această practică a Curții, ar fi trebuit să se aprecieze în speță că recunoașterea, în cauza de față, a caracterului necontestat abuziv al preluării imobilului de către stat (în baza Decretului nr. 223/1974, constatat neconstituțional de către prima instanță) este suficientă pentru existența unui bun actual în patrimoniul reclamanților,- nefiind necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună restituirea bunului.
În cauza A. și alții contra României (hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010), se arată, însă, că un „bun actual" există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului (paragrafe 140 și 143).
În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului constituit asupra imobilului în litigiu, precum în speță, poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații (paragrafe 141,142 și 143)."
„Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează, ceea ce nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță (art. 26), căreia i se conferă o jurisdicție deplină, după cum au posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării (conform Deciziei XX/ 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de înalta Curte de casație și Justiție în Secții Unite), astfel că este pe deplin asigurat accesul la justiție.
Existența Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectivă."
Prin urmare, câtă vreme reclamantele, pe de o parte, nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru revendicarea imobilului în litigiu, iar pe de altă parte nu au contestat hotărârea Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995(subliniem faptul că despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 53/2000 au fost încasate de reclamante, potrivit adresei nr._/16.10.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice A.), demersurile inițiate în cadrul prezentului litigiu sunt inadmisibile și neîntemeiate.
Pentru motivele expuse mai sus solicităm Onoratei Instanțe ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună respingerea acțiunii reclamantelor. Conform art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă solicităm judecarea cauzei și în lipsă.
În drept, ne întemeiem întâmpinarea pe prevederile: art. 115, art. 137 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 10/2001.
În probațiune depunem dosarul administrativ care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 53/12.09.2000, precum și adresa nr._/16.10.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, instanța o găsește fondată, urmând să o admită pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin Hotărârea nr.53 din 12 septembrie 2000, Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a admis cererea formulată de I. M. Ș. privind acordarea de despăgubiri pentru cota de ½ din imobilul situat în A., și a dispus despăgubiri în limita plafonului maxim prevăzut de lege pentru cota de ½, respectiv suma de 252.437,280 ROL.
La data de 10 decembrie 2000, I. M. Ș. a decedat, lăsând ca moștenitori pe I. V.-soț, și reclamantele I. I. și N. L..
Conform certificatului de moștenitor nr.266/20.08.2001 masa succesorală a defunctei I. M. Ș. s-a compus din suma de_ lei vechi cu titlu de despăgubire pentru cota de 1/2a din imobilul situat în A., în baza Hotărârii nr.53/12.09.2000 emisă de Consiliul Județean A..
Potrivit adresei nr._/11.10.2012 emisă de DCFP A. suma acordată prin Hotărârea nr.53/2000 a fost ridicată de reclamante în data de 27.09.2001, respectiv 09.10.2001 și de tatăl acestora, I. V. la data de 27.09.2001
Astfel, instanța constată că deși s-a susținut de reclamante că nu au avut cunoștință de Hotărârea nr.53, din înscrisurile menționate mai sus rezultă fără putință de tăgadă nu numai că au cunoscut această hotărâre, dar au și încasat despăgubirile acordate prin aceasta.
Potrivit art. 18 din Legea nr.112/1995 “Hotărârile comisiilor județene, ale comisiei municipiului București și ale comisiei sectorului agricol I. sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit legii civile, și pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare.”
Instanța reține că Hotărârea nr.53 nu s-a contestat, nici sub aspectul imposibilității restituirii în natură a imobilului, și nici în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, iar după apariția Legii nr.10/2001 reclamantele nu au uzat de prevederile acestei legi, rămânând într-o totală pasivitate față de posibilitățile pe care le confereau dispozițiile acestei legi.
Prin art. 19 din Legea nr.10/2001, forma inițială, era reglementată situația persoanelor care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995.Astfel, acestea puteau solicita restituirea în natură, cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În cazul în care persoana îndreptățită a optat pentru despăgubiri și imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții.
Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare a imobilului, care se acoperă prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei fizice sau juridice îndreptățite. Dacă persoanei îndreptățite i s-a stabilit despăgubirea potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 și nu a încasat-o, valoarea astfel stabilită i se va acorda în despăgubiri bănești, iar diferența până la valoarea corespunzătoare a imobilului se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea acesteia.
(3) În cazul în care valoarea despăgubirii nu a fost încă stabilită potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, calculul și plata măsurilor reparatorii se vor stabili potrivit alin. (2).
Instanța reține că, prin decizia nr. 33 /2008 pronunțată de ICCJ in recursul in interesul legii, s-a statuat că, atâta timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede in ce condiții aceste imobile se pot restitui in natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține ca legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu acesta.
Așadar, în materia imobilelor preluate abuziv de stat, a fost adoptată legea specială de reparație, anume, Legea nr. 10/2001, act normativ care, din perspectiva art. 2 lit. h) sau lit. i), permitea evaluarea titlului statului pentru cazul în care o atare analiză era utilă pentru soluționarea notificării, dată fiind împrejurarea că în anumite ipoteze, legea specială reglementează soluții diferite după cum imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
Or, reclamantele nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enumerate anterior, întrucât nu sunt excluse de la aplicarea dispozițiilor legii speciale, nici in remnici in personam după cum nu au fost revelate niciun motiv independent de voința lor de a nu putea să fi urmat procedura legii speciale prin formularea notificării.
Totodată, prin decizia 27/2011 ICCJ, soluționând recursul în interesul legii, a stabilit că „ Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului roman, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale si ale art. 13 din aceasta convenție, sunt inadmisibile. “
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția iandmisibilității acțiunii civile având ca obiect revendicare imobil și pretenții formulată de reclamantele I. I. și N. L. în contradictoriu cu pârâtul M. A., prin primar, și pe cale de consecință va respinge acțiunea.
În temeiul art.274 cod pr civ, instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii civile având ca obiect revendicare imobil și pretenții formulată de reclamantele I. I. și N. L. în contradictoriu cu pârâtul M. A., prin primar
Respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă având ca obiect revendicare imobil și pretenții formulată de reclamantele I. I. și N. L. în contradictoriu cu pârâtul M. A., prin primar
Fără cheltuieli de judecată
Cu apel în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2012
Președinte Grefier
R. A. C. S. Barbara C.
Tehnored/R./SBC/03.12.2012
Ex. 5/ 3 . comunică:
reclamanta I. I. domiciliată în Timișoara, ..12, .
reclamanta N. L. domiciliată în Timișoara, ., ., jud.T.
pârâtul M. A., prin primar-.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 9307/2012.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 9135/2012.... → |
|---|
