Rectificare carte funciară. Sentința nr. 5954/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5954/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-06-2012 în dosarul nr. 5954/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5954
Ședința publică din 19 iunie 2012
Președinte: A. O.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamanții K. I. și K. O. în contradictoriu cu pârâții M. A. și R. D., având ca obiect rectificare CF.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Acțiunea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 15 lit. r) din L. nr. 146/1997.
Reținând că au fost puse concluzii în ședința publică din 12.06.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța procedează la judecarea în fond a cauzei.
JUDECĂTORIA
În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.
P. cererea înregistrată la această instanță la data de 13.01.2012, sub nr. de dosar_ reclamanții K. I. și K. O., au chemat în judecată pe pârâții M. A. și R. D., solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună rectificarea CF nr._ A., în sensul evidențierii în aceeași carte funciară și a construcției – garaj, care a făcut inițial parte din componența apartamentului nr. 35, din A., ., . CF nr._ A., cu înscrierea corespunzătoare a dreptului de proprietate al Statului Român, asupra acestui garaj, constatarea nevalabilității titlului Statului Român asupra garajului aflat în litigiu, rectificarea CF nr._ A., în ceea ce privește garajul, în sensul restabilirii situației anterioare a dreptului de proprietate asupra acestuia, de la momentul preluării lui de către Stat, respectiv în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra garajului și înscrierii dreptului de proprietate asupra garajului, cu titlu de restituire, în baza L. nr. 10/2001, în favoarea reclamanților (concomitent cu transcrierea acestui garaj într-o carte funciară distinctă de cea a apartamentului), fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii formulate, se arată că reclamanții au fost proprietari extratabulari ai imobilului din A., ., ., înscris în CF nr._ A., top 1.1394/c/1/9, constând în apartament cu 3 camere, dependințe și garaj. Atât apartamentul cât și garajul au fost contractate de reclamanți, pentru a fi construite prin intermediul OJCVL A., conform contractului de construire nr. 4323/1974, reclamanții achitând integral prețul garajului din litigiu.
În anul 1981 reclamanții și-au stabilit domiciliul definitiv în Germania. La acea dată construcția apartamentului și a garajului erau finalizate, însă blocul de care aparțineau acestea nu era încă apartamentat, astfel că nici apartamentul și nici garajul nu erau încă evidențiate în cartea funciară.
Urmare a plecării reclamanților în Germania, atât apartamentul cât și garajul aferent au fost trecute în proprietatea Statului Român, fără plată, în condițiile Decretului nr. 223/1974, în baza Deciziei nr. 1099/18.10.1983 a fostului Consiliu Popular al Județului A. și a procesului verbal de preluare din 25.11.1983.
P. urmare, chiar dacă la momentul preluării imobilului de către stat, dreptul de proprietate al reclamanților nu era înscris în cartea funciară, reclamanții fac dovada dreptului de proprietate asupra acestui garaj, în condițiile prevăzute de art. 24 alin. 1 din L. nr. 10/2001 republicată, reclamantul K. I. figurând ca proprietar al garajului, în ambele acte de preluare a imobilului de către stat.
În anul 1983 autoritățile statului au făcut demersurile necesare pentru apartamentarea blocului din care face parte garajul în litigiu, apartamentul de care aparținea acest garaj fiind evidențiat în schița de apartamentare, care a stat la baza înscrierii imobilului în CF nr._ A., în proprietatea Statului Român.
Cu ocazia deschiderii acestei cărți funciare pentru apartament s-a produs, însă o neconcordanță față de situația de fapt, în sensul că deși în fapt, în componența apartamentului cu nr. 35, înscris în CF nr._ A. intra și garajul, în cartea funciară a fost evidențiată numai componența apartamentului, garajul fiind omis.
Atunci când apartamentul nr. 35 a fost vândut către . baza L. nr. 112/1995, chiriașa – cumpărătoare C. M. (autoarea actualului proprietar R. D.) a cumpărat și și-a înscris în CF dreptul de proprietate numai asupra apartamentului, garajul rămânând în proprietatea Statului Român. În prezent garajul se află în continuare în proprietatea Statului Român și este închiriat în favoarea unor terțe persoane, în baza contractului de închiriere, înregistrat la Primăria A., sub nr. 28/03.07.2007.
Reclamanții au adresat Primăriei Municipiului A., în baza L. nr. 10/2001, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare, solicitând acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. Dosarul privind acordarea de despăgubiri este înregistrat la Primăria A. – Comisia locală de Legea 10/2001, sub nr. 909/2001. Consultând dosarul administrativ de revendicare și văzând că garajul nu a fost vândut în baza L. nr. 112/1995, odată cu apartamentul, reclamanții au apreciat că există posibilitatea reală, ca garajul să le fie restituit în natură, urmând ca pentru apartamentul de care aparținea inițial să primească despăgubiri. Soluționarea dosarului reclamanților trenează însă de peste 10 ani, pentru că, din omisiunea autorităților Statului Român construcția-garaj, ce face obiectul revendicării, nu este evidențiată în Cartea funciară și astfel nu se poate emite o dispoziție de restituire a acestuia.
Pentru toate aceste motive, reclamanții solicită admiterea acțiunii.
În drept se invocă dispozițiile art. 555 N. C. civ., art. 879, art. 907 N. C. civ..
Pârâtul M. A., reprezentat prin P., formulează întâmpinare, prin are arată că nu se opune admiterii acțiunii, cu condiția efectuării unei expertize tehnice de specialitate, prin care să se identifice situația actuală a imobilului.
În drept se invocă disp. L. nr. 7/1996, Ordinul nr. 634/2006, C. pr. civ..
Pârâtul R. D., legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar întâmpinare.
În probațiune s-au depus la dosar, înscrisuri semnate pentru conformitate cu originalul: coala CF nr._ A., adresa nr. 909/2940/02.11.2010, emisă de Primăria Municipiului A., decizia nr. 1099/18.10.1983 emisă de Consiliul popular al județului A. – Comitetul executiv, contract de vânzare-cumpărare nr. 1861/1997, contract de închiriere pentru spații cu altă destinație decât aceea de locuință (garaj) nr. 28/03.07.2007, extras CF nr._-C1-U3 A., fotocopia dosarului administrativ nr. 909/2001, pentru L. nr. 10/2001.
A fost efectuată o expertiză în specialitatea topografie, de către domnul expert C. A., fiind depus la dosar raportul de expertiză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Conform dec. nr. 1099/1983 a Consiliului Popular al Județului A. și procesului verbal din 25.11.1983, apartamentul nr. 35, cota aferentă din părțile comune și garajul situat în A., ., ., ce a format obiectul unui contract de construire intervenit între reclamanți și OJCVL A., a trecut din proprietatea primilor în proprietatea Statului Român, fără plată, în baza D. nr. 223/1974 (f. 9, 10).
În prezent, apartamentul se află în proprietatea pârâtului R. D., fiind cumpărat în baza L. nr. 112/1995 de numita C. M. și transmis acestuia, iar garajul este închiriat unei terțe persoane (f. 11 – 14).
Așa cu se relevă în raportul de expertiză efectuat de expert C. A., apartamentul nr. 35 din A. ., . a avut în componența sa și un garaj, situat la parterul blocului de locuințe, însă în mod eronat acesta nu a fost înscris în cartea funciară, deși face parte din același corp funciar (f. 38 – 41).
La 13. 08. 2001, în baza l. nr. 10/2001, reclamanții s-au adresat Primarului Municipiului A., solicitând, printre altele, despăgubiri pentru garajul din A., ., ..
Față de acestea, se constată că acțiunea este în parte fondată.
Astfel, se observă că au reclamanții calitatea de a solicita modificarea cărții funciare în care a fost înscris imobilul ce le-a aparținut, naționalizat de Statul Român înainte de anul 1989, câtă vreme tind la obținerea drepturilor reparatorii edictate în această privință.
Apoi se va observa că potrivit art. 914 N. c. civ. (incident în speță în baza art. 76 din L. nr. 71/1011) se poate solicita oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața unui imobil.
Așa fiind, va fi admis primul capăt de cerere și se va dispune modificarea CF nr._ A. în sensul menționării existenței unui apartament având nr. top. 1394/c/1/9/XXXV/A, aflat în proprietatea pârâtului R. D., și a unui apartament având nr. top. 1932/c/1/9/XXX/B, aflat în proprietatea pârâtului M. A., astfel cum sunt acestea individualizate și descrise în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul C. A. în dos. nr._ al Judecătoriei A..
Nu este însă fondat capătul de cerere referitor la constatarea nevalabilității titlului Statului Român și restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra garajului în favoarea reclamanților.
În acest sens se va reține, în primul rând, că unul și același raport juridic
civil nu poate fi reglementat decât de o singură normă civilă substanțială, câtă vreme acesta semnifică „relația socială, patrimonială sau nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil”; de aceea, atunci când pentru un caz stabilit expres de lege s-a edictat o regulă anume, ea îi este aplicabilă exclusiv și prioritar față de regula incidentă în cazurile nemenționate expres (specialia generalibus derogant).
Apoi, se va mai observa împrejurare că temeiul pretenției reclamanților este un imobil preluat de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Or, pentru o atare ipoteza s-a edictat L. nr. 10/2001.
Așa fiind, în aprecierea existenței sau inexistenței unui drept de opțiune al reclamanților între calea prescrisă de L nr. 10/2001 și cea întemeiată pe dreptul comun, adică art. 480 C. civ., instanța va avea în vedere dec. nr. 33/2008, pronunțată de ICCJ, SU, în interesul legii.
Potrivit acesteia, nu există posibilitatea de a opta între calea oferită de norma specială și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, adică dispozițiile art. 480 C. civ., însă, în baza principiului aplicării prioritare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, atunci când reclamantul se poate prevala de un bun, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, și în concret, datorită unor circumstanțe speciale ale speței, reglementarea specială s-a dovedit a fi disproporționat de dificil de accesat ori lipsită de efectivitate și de calitatea de remediu efectiv și, prin aceasta, contrară Convenției, se impune a fi înlăturată de la aplicare.
După cum s-a reținut în această decizie, potrivit jurisprudenței europene, reglementarea unui sistem reparator, special, pentru abuzurile statului, săvârșite anterior aderării acestuia la Convenție, și dimensionarea lui inclusiv în timp și sub aspectul procedurilor de urmat, nu este în sine contrară, nici dreptului la proprietate, nici dreptului de acces la tribunal.
În prezenta cauză se constată că nu există niciun motiv de ignorare a legii speciale, a cărei cale reclamanții au și urmat-o, neînvederându-se în speță că această procedură este, pentru aceștia, dificil de accesat ori lipsită de efectivitate.
Pe de altă parte, reclamanții nu se pot prevala nici de un bun în sensul Convenției, câtă vreme, cum s-a arătat, „de la . legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri”, iar „transformarea într-o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi” (CEDO, A. ș. a. c. României).
D. pentru care se vor respinge capetele de cerere referitoare la constatarea nevalabilității titlului Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate asupra garajului în favoarea reclamanților.
În baza art. 274 C. pr. civ., se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții K. I. și K. O., domiciliați în Germania și cu domiciliul procesual ales în A., Calea A. V., ., . la C.. av. Mișcuța C., în contradictoriu cu pârâții M. A., cu sediul în A., ., jud. A. și R. D., cu domiciliul în A., ., ..
Dispune modificarea CF nr._ A. în sensul menționării existenței unui apartament având nr. top. 1394/c/1/9/XXXV/A, aflat în proprietatea pârâtului R. D., și a unui apartament având nr. top. 1932/c/1/9/XXX/B, aflat în proprietatea pârâtului M. A., astfel cum sunt acestea individualizate și descrise în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul C. A. în dos. nr._ al Judecătoriei A..
Respinge cererea pentru rest, ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2012.
Președinte, Grefier,
A. O. N. B.
Red./tehn./AO/NB/20.07.2012
6 ex./4 . comunică cu:
- reclamanții: - K. I., cu domiciliul procesual ales în A., Calea A. V., ., . la C.. av. Mișcuța C.
- K. O., cu domiciliul procesual ales în A., Calea A. V., ., . la C.. av. Mișcuța C.,
- pârâții: - M. A., cu sediul în A., ., jud. A.
- R. D., cu domiciliul în A., ., ., jud. A.
| ← Validare primar. Încheierea nr. 2212/2012. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5908/2012. Judecătoria... → |
|---|








