Somaţie de plată. Încheierea nr. 2241/2012. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 2241/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-03-2012 în dosarul nr. 2241/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 2241

Ședința publică din: 05.03.2012

Președinte: C. F. M.

Grefier: T. Neșin

S-a luat în examinare cererea de emitere a somației de plată formulată de creditoarea Asociatia de P. C. A. V., nr. 210, . A., în contradictoriu cu debitorul B. G..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul creditoarei avocat B. C. din Baroul A., debitorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform Legii nr. 230/2007.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind alte probe de administrat, instanta declară terminata faza probatorie și acorda cuvântul în fond.

Reprezentantul creditoarei solicita admiterea cererii cu cheltuieli de judecată.

Debitorul solicita respingerea cererii.

INSTANȚA

Constată că la data de 10.11.2011, s-a înregistrat la Judecatoria A., actiunea civila formulată de creditoarea Asociatia de P. C. A. V., nr. 210, . A., în contradictoriu cu debitorul B. G., solicitând ca prin sentinta ce se va pronunța să fie obligat debitorul la plata sumei de 888,53 lei cu titlu de cote de contributie la cheltuielile asociatiei aferente perioadei februarie 2011- august 2011, suma de 188,34 reprezentând suma penalităților de întârziere de 0,2% /zi aferente cheltuielilor restante calculate până la data de 31.07.2011, penalități de0,2% /zi de întârziere calculate de la data de 1 august 2011 până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că debitorul B. G. are calutatea de proprietar al apartamentului nr. 26 situat în A., Cl. A. V., nr. 210, . înscris în CF nr._-C1_U1 din A., El nu si-a achitat cotele de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari începând cu luna februarie 2011 și până în luna august 2011, cuantumul total al acestora ridicându-se la suma de 888,53 lei la care se adaugă și penalitățile de întârziere în valoare de 188,34 lei aplicate de asociatie conform sistemului propriu de penalizări de 0,2% pe zi de întârziere astfel cum este prevăzut în Legea Asociatiilor de proprietari nr. 230/2007 si de art. 78 din statutul asociatiei. Totalul acestora ridicându-se la valoarea de 1076,87 lei.

Creditoarea a încercat solutionarea pe cale amiabilă emitând o notificare, dar fara rezultat.

In drept se invocă art. 1, art. 6 din OUG 5/2001, Legea nr. 230/2007, art. 969, art. 970 din codul civil.

In probatiune se depun înscrisuri.

Prin întâmpinare debitorul a solicitat respingerea cererii, în probatiune a depus și înscrisuri.

Instanța din probatoriul administrat retine următoarele debitorul B. G. are calutatea de proprietar al apartamentului nr. 26 situat în A., Cl. A. V., nr. 210, . înscris în CF nr._-C1_U1 din A., El nu si-a achitat cotele de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari începând cu luna februarie 2011 și până în luna august 2011, cuantumul total al acestora ridicându-se la suma de 888,53 lei la care se adaugă și penalitățile de întârziere în valoare de 188,34 lei aplicate de asociatie conform sistemului propriu de penalizări de 0,2% pe zi de întârziere astfel cum este prevăzut în Legea Asociatiilor de proprietari nr. 230/2007 si de art. 78 din statutul asociatiei. Totalul acestora ridicându-se la valoarea de 1076,87 lei.

În cauza sunt incidente prev. de OG 5/2001 ci prev. de OUG 119/2007 ținând seama de Directiva 2000 /35/CE, a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea întârzierii plăților în tranzacțiile în viguare în statele membre de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene instanța aplică în speță prevederile OUG 119/2007 modificate prin L. 118/2008.

Întrucât se contestă cuantumul cheltuielilor comune instanța apreciază că se impune administrarea unor probe pe fondul raporturilor juridice dintre părti pe calea unei actiuni de drept comun.

Fără cheltuieli de judecată deoarece debitoarea nu a făcut dovada efectuării acestora, nefiind incidente aplicarea prev. de art. 274 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditoarea Asociația de Proprietari din A. C. A. V. nr. 210 . jud. A. având C.I.F._ cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat B. C. din A. C. A. V. . . în contradictoriu cu debitorul B. G. domiciliat în .. 39 . 6 .. având ca obiect emiterea somației de plată a debitorului a sumei de 888,53 lei către creditoare reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2011- august 2011, și a sumei de 188,34 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2 % aferente cheltuieli lor restante calculate până la data de 31.07.2011 și în continuare la plata penalităților de întârziere până la achitarea integrală a debitului.

Fără cheltuieli de judecată .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05.03.2012

Președinte Grefier

C. F. M. T. Neșin

Red. CFM/NT/03.04.2012/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Încheierea nr. 2241/2012. Judecătoria ARAD