Validare poprire. Sentința nr. 3802/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3802/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 3802/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA C.
DOSAR NR._
SENTINȚA C. NR. 3802
Ședința publică din data de 01 iulie 2015
Președinte: A. - B. V.
Grefier: N. – G. B.
S-a luat în examinare cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea L. & L. S. civilă de Avocați în contradictoriu cu debitoarea T. 3 S. și terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul creditoarei avocat Buzeșan F. S. din Baroul A., lipsă fiind reprezentanții debitoarei și a terțului poprit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de chemare în judecată este legal timbrată cu suma de 20 lei, în temeiul art. 27 din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depus la dosar, la data de 08.06.2015 din partea creditoarei copia titlului executoriu, respectiv contractul de asistență juridică.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și conform prevederilor art. 244 alin. 3 și art. 392 Noul Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul creditoarei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu consecința validării popririi până la suma de 4159 lei și obligarea terțului poprit la plata direct către creditoare a acestei sume. Solicită cheltuieli de judecată constând în contravaloarea traducerilor și taxă judiciară de timbru, în sumă totală de 597 lei.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 07.11.2014, formulată de creditoarea L. & L. S. civilă de Avocați în contradictoriu cu debitoarea T. 3 S. și terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara, s-a solicitat să se dispună validarea popririi instituită de executorul judecătoresc asupra sumelor datorate de terțul poprit debitorului, până la concurența sumei de 4159 lei și pe cale de consecință să se dispună obligarea terțului poprit la plata direct către societatea creditoare a acestei sume.
În motivare s-a arătat că prin cererea adresată executorului judecătoresc ce face obiectul dosarului execuțional 34/2014, creditoarea, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică . nr._/17.06.2013, a solicitat să fie pornită executarea silită împotriva debitoarei. Conform acestui titlu executoriu, debitoarea îi datora creditoarei suma de 300 euro, reprezentând onorariu și suma de 17.190 euro penalități calculate până la 18.02.2014.
În baza sentinței civile 1154/2012, pronunțată de Judecătoria L. în dosar_/55/2011, Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara a fost obligată la plata către debitoare a sumei de 4159 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
La data de 06.10.2014 executorul judecătoresc a emis o adresă de înființare a popririi către DGRFP Timișoara prin care i s-a adus la cunoștință că se indisponibilizează în măsura necesară satisfacerii creanței, sumele datorate de aceasta debitoarei și i s-a solicitat să vireze aceste sume în contul indicat de executor, însă aceasta nu a răspuns adresei de înființare a popririi și nu a virat nici o sumă.
În drept a invocat prevederile art.789 NCPC, iar în probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosar.
Prin întâmpinarea depusă la data de 18.12.2014, terțul poprit a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare arată că în urma finalizării dosarului_/55/2011, debitoarea prin executor judecătoresc i-a solicitat punerea în executare a hotărârii irevocabile pentru o sumă mult mai mare decât cea la care era obligată prin hotărâre. Ulterior aceasta și-a restrâns suma la 4159 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Terțul poprit arată că a trimis referatul de instrumentare a cazului și documentele necesare MFP, în vederea obținerii avizului de legalitate. Referatul și actele transmise i-au fost restituite cu mențiunea că acest contract de asistență juridică în baza căruia s-a dispus înființarea popririi, nu constituie un titlu de creanță împotriva sa, fiind necesară inițierea unei corespondențe cu debitoarea pentru a-și exprima poziția cu privire la executarea silită începută.
Terțul poprit a arătat că deși a fost îndeplinită această corespondență, debitoarea nu a transmis nici un răspuns, astfel că nu poate proceda la înființarea popririi fără a avea avizul de legalitate cerut de lege.
În drept a invocat prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor P. 2033/19.12.2013 și ale legii 500/2002, iar în probațiune a depus înscrisuri în copie.
Prin notele scrise depuse la dosar de reclamantă, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată pentru motivele arătate.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică_/17.06.2013 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 13.03.2014 Biroul Executorului Judecătoresc B. L. M. a înființat prin adresa din 06.10.2014 emisă în dosarul execuțional nr. 34/2014, la cererea creditoarei L. & L. S. C. de Avocați poprire asupra sumei de 4159 lei rezultată ca fiind datorată debitoarei T. 3 S. de către terțul poprit ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara în baza sentinței civile 1154/2012 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._/55/2011 (f.5).
Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.786 Cod de procedură civilă, deși adresa de înființare a popririi i-a fost comunicată în data de 09.10.2014 (f.6).
Apărările terțului poprit legate de faptul că nu a avut o poziție din partea debitoarei nu pot fi reținute deoarece nu este necesar acordul terțului poprit pentru executarea obligațiilor prevăzute de art.787 Cod de procedură civilă republicat, fiind vorba de o executare silită.
Procedura operațională invocată, ordinul MFP 2033/19.12.2013 privește executarea voluntară a titlurilor executorii (pct. 5.0-f.62) și executarea silită a titlurilor executorii pentru realizarea silită a obligațiilor pecuniare reținute prin titluri executorii în sarcina MFP în nume propriu sau în reprezentarea Statului Român (pct.5.2-f.68), în vreme ce în cauză este vorba despre o executare silită în care intimata are calitatea de terț poprit, la care s-a înființat poprire în baza unui titlu executoriu deținut de creditoare împotriva debitoarei, conform art.783 Cod de procedură civilă republicat, terțul poprit fiind ținut la respectarea obligațiilor cerute de art.787 Cod de procedură civilă, iar în caz de neconformare urmând a se recurge la procedura validării popririi reglementată de art.790 din același cod.
Față de cele de mai sus, văzând că terțul poprit datorează debitoarei suma de 4.159 lei (f.8-15), aspect necontestat în cauză, în temeiul art. 790 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea formulată, și pe cale de consecință va valida poprirea înființată la terțul poprit prin Adresa de înființare a popririi din data de 06.10.2014 emisă în dosar execuțional nr.34/2014 al Biroului executor judecătoresc B. L. M. până la concurența sumei de 4159 lei.
În baza art.453 Cod de procedură civilă terțul poprit și debitoarea, aflate în culpă procesuală, vor fi obligați să achite creditoarei cheltuieli de judecată în sumă de 597 lei formate din taxă judiciară de timbru, contravaloare onorarii traducător și notar, ocazionate de prezentul litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de validare a popririi formulată de creditoarea L. & L. S. C. de Avocați, cu sediul în A., ., ., C._, cont bancar RO89INGB_8695 în contradictoriu cu debitoarea T. 3 S., cu sediul în Slovacia, Dunajska Streda, ., nr. 345/12 și terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 9B, jud. T. și în consecință:
Validează poprirea înființată la terțul poprit prin Adresa de înființare a popririi din data de 06.10.2014 emisă în dosar execuțional nr.34/2014 al Biroului executor judecătoresc B. L. M. până la concurența sumei de 4159 lei.
Obligă terțul poprit și debitoarea la plata către creditoare a sumei de 597 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată azi în ședința publică din 01.07.2015.
Președinte, pentru Grefier,
A.- B. V., N. G. B.,
în concediu, semnează Grefier șef
Secția civilă B. C.
ABV/NGB/ 13.07.2015
5 ex. din care 3 ex. se .> - creditoarea L. & L. S. C. de Avocați, cu sediul în A., ., .,
- debitoarea T. 3 S., Slovacia, Dunajska Streda, ., nr. 345/12
- terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 9B, jud. T.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3734/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3904/2015. Judecătoria... → |
|---|








