Contestaţie la executare. Sentința nr. 361/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 361/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 15643/180/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._/ 180/2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 361
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 17.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M. L.
GREFIER: I. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „ contestație la executare ”, acțiune formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata P. V. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic P. A. T. pentru contestatoare, lipsă fiind intimata.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Reprezentantul contestatoarei nu are alte cereri. Precizează că-și întemeiază cererea pe dispozițiile art. 399 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și precizată la termenul anterior, anularea formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 672/2012 al B. G. N., anularea încheierii de încuviințare a executării silite, să se constate că acea executare silită a fost pornită în baza unei încheieri de încuviințare pronunțată cu încălcarea prevederilor legale. Astfel, în condițiile în care executorul judecătoresc a formulat cerere de executare silită pentru suna de 1583,35 lei, instanța a încuviințat executarea pentru o sumă mai mare decât s-a solicitat, aspecte pe care le-a detaliat pe larg în precizări .
La momentul încuviințării executării silite acest debit fusese achitat în parte, iar ulterior s-a solicitat încuviințarea executării silite pentru o sumă care s-a stabilit printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale.
După introducerea prezentei acțiuni s-a mai emis o somație având în vedere aceleași încheieri de încuviințare a executării silite.
Solicită admiterea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.11.2012 sub nr. de dosar_ contestatoarea . a chemat în judecată pe intimata P. V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze toate actele de executare silită ce fac obiectul dosarului de executare nr 679/12 al Biroului Executorilor judecătoresc G. N..
Ulterior, contestatoarea și-a precizat acțiunea arătând că solicită anularea somației 679/16.11.2012 și a procesului verbal din data de 07.11.2012, emise de B. G. N., precum și a încheierii de încuviințare a executări silite. În motivarea acțiunii contestatoarea a arătat că, în esență, în mod greșit au fost emise actele de executare din dosarul de executare 679/012 al B. G. N., deoarece o mare parte din debit fusese anterior achitat în urma executării silite începute în dosarul de executare 25/12 al B. G. N., rămânând de achitat o sumă mai mică decât cea trecută în somația de plată și procesul verbal din dosarul nr 679/12 al Biroului Executorilor judecătoresc G. N..
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.399 C p.civ, art 403 și art 452 și urm C pr civ.
Acțiunea a fost legal timbrata.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare la dosar.
Instanța, a dispus atașarea în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul de executare nr 679/2012 al B. G. N..
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că:
În fapt, între . Bacău și P. V. s-a soluționat, în dosarul_ al Tribunalului Bacău, litigiul părților având ca obiect „ anulare act administrativ” . În acest dosar a fost pronunțată sentința civilă nr 334/2011 la 30.03.2011 prin care a fost obligată reclamanta . Bacău la plata sumei de 1500lei cheltuieli de judecată către P. V.. Prin Decizia nr 1051/08.09.2011 a Curții de Apel Bacău a fost obligată recurenta-reclamantă . Bacău la plata, către intimata-pârâtă P. V. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Ulterior, la solicitarea intimatei P. V. de îndreptarea eroare materială s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul ..03.2011, pronunțată în dosarul_ al Tribunalului Bacău, prin Încheierea de ședință din 10.02.2012, în sensul că obligă reclamanta la plata sumei de 5083,35 în loc de 1500 lei așa cum greșit s-a trecut, reprezentând cheltuieli de judecată la toate instanțele. În recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de 10.02.2012, Curtea de Apel Bacău a modificat în parte încheierea recurată în sensul că cheltuielile de judecată la care a fost obligată reclamanta sunt de 3083,35 lei în loc de 1500 lei cum greșit s-a trecut în dispozitivul hotărârii.
Pârâta P. V. a solicitat executarea silită în ceea ce privește cheltuielile de executare, B. G. N. emițând somația nr 25/12 din 17.02.2012 pentru sume de 3303,95 lei, și procesului verbal nr 25/12 din 17.02.2012 pentru sumele din ..03.2011, respectiv suma de 1500 lei, Decizia nr 1051/08.09.2011 a Curții de Apel Bacău, respectiv suma de 1000 lei și cheltuieli de executare în cuantum de 781,20 lei. Prin Ordinul de plată nr 920 din 21.02.2012(fila 49 dosar), s-a achitat pârâtei sume de 3303,95 lei, așa cum s-a stabilit de executorul judecătoresc prin somația nr 25/12 din 17.02.2012. În consecință, la data de 21.02.2012, reclamanta achitase deja pârâtei P. V. suma de 1000lei cheltuieli de judecată conform Deciziei nr 1051/08.09.2011 a Curții de Apel Bacău și suma de 1500 lei din cuantumul total de 3083,35 lei din ..03.2011a Tribunalului Bacău.
Prin mandat poștal, așa cum rezultă din înscrisul depus la fila 50 dosar rezultă că contestatoarea . a achitat pârâtei la data de 29.10.2012 și suma de 1583,35 lei, sumă ce rămăsese de plătit după achitarea parțială a sumelor provenind din cheltuieli de judecată achitate anterior cu Ordinul de plată nr 920.
În consecință, la data emiterii somației, . datora intimatei doar sume de 1583,35 lei, în mod eronat fiind emisă somația și actele ulterioare pentru suma de 3283,35 lei reprezentând contravaloare debit și onorariu de avocat și suma de 887,80 reprezentând onorariu de executare, cu atât mai mult cu cât și executarea inițială, în dosarul 25/12 a fost efectuată de același executor judecătoresc. În consecință, stabilindu-se eronat valoarea debitului datorat, în mod greșit au fost calculate eronat și cheltuielile de executare aferente.
Cu privire la încheierea de încuviințare a executării silite, instanța apreciază că, aceasta a fost emisă cu respectarea condițiilor prevăzute de lege față de apărările contestatoarei care se referă la executarea obligației, aspecte ce pot fi verificate de instanță cu ocazia contestației la executare.
În consecință, instanța apreciază că debitul a fost greșit stabilit prin actele de executare efectuate în dosarul de executare nr 679/012 al B. G. N., urmând a anula somația 679/012 al B. G. N. și procesul verbal nr 679/012 al B. G. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația formulată de debitoarea . cu sediul în Bacău, . în contradictoriu cu intimata P. V. domiciliată în Bacău, ., ..
Anulează somația nr 697/12/16.11.2012 emisă în dosarul de executare nr 679/2012 a B. G. N. și procesul verbal din data de 25.10.2012 emis de B. G. N. în dosarul 679/12/16.11.2012.
Admite cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 195,5 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.01.2013.
Președinte
M. M. L.
Grefier
I. E.
Red. M.M.L. 16.02.2013
Tehn. I.E. 22.02.2013
4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1684/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1310/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|