Plângere contravenţională. Sentința nr. 686/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 686/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 14981/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 686/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C.
Grefier C. L. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent C. V. și pe intimat I. Bacău având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petent avocat M. O. lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța acordă cuvântul reprezentantului petentului pe probatorii.
Reprezentantul petentului având cuvântul pe probatorii solicită încuviințarea proba testimonială cu un martor pentru a dovedi situația de fapt și înscrisuri.
În temeiul art.167 C.proc.civ. încuviințează proba cu înscrisuri și proba testimonială pentru petent.
Instanța audiază martorul B. C. I. sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul petentului având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii, exonerarea de la sancțiunea aplicată.
Avocat M. O. precizează că petentul s-a angajat în traversarea intersecției la culoarea verde a semaforului, deoarece semaforul indica culoarea verde și pentru pietoni a fost nevoit să le acorde prioritate de trecere, iar după ce au trecut pietonii, și-a continuat drumul fără a împiedica desfășurarea normală a traficului..
Avocat M. O. solicită în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment, având în vedere că petentul are de foarte mulți ani carnetul de conducere și nu a fost sancționat niciodată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 01.11.2012 sub nr._, petentul C. V. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/19.10.2012, încheiat de către I. Bacău.
În motivarea plângerii, a arătat că procesul verbal a fost întocmit fără respectarea prevederilor legale și că nu este vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
În drept, au fost invocate prevederile OUG 195/2002 și OG 2/2001.
Petentul a solicitat și s-a încuviințat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor, respectiv B. C. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Plângerea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit Art.36 din OG nr. 2/2001.
Organul constatator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.
În drept, intimata a invocat OUG 195/2002, HG 1391/2006 și OG 2/2001.
În susținerea celor menționate în întâmpinare, intimata a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului-verbal.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/19.10.2012, încheiat de către I. Bacău, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 630 lei, în temeiul Art. 102 alin. 2 și Art. 108 alin. 1 lit. d pct.10 din OUG 195/2002, întrucât la data de 19.10.2012 a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Republicii cu direcția de mers către . în intersecție la culoarea verde, iar din cauza aglomerației a rămas blocat în mijlocul acesteia, împiedicând desfășurarea traficului, astfel încălcând dispozițiile Art. 105 din HG 1391/2006.
Instanța constată că este competentă, conform Art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 să soluționeze prezenta plângere, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială, și că plângerea s-a formulat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzut de Art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
Potrivit Art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Instanța va înlătura motivul de nulitate relativă privind neaducerea la cunoștință a dreptului de a face obiecțiuni, întrucât petentul semnând personal procesul verbal de contravenție, în cuprinsul căruia, la rubrica alte mențiuni s-a înscris ”recunosc fapta comisă”.
Sub aspectul temeiniciei sale, instanța reține următoarele:
Potrivit Art. 1 din OG 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege. Deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară, în concordanță cu Art. 34 din OG nr. 2/2001. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28; cauza Västberga taxi Aktebolag și Vulic v.Suedia, paragraf 113, iulie 2002). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din data de 7 septembrie 1999, cauzaI. P. c. României, hotărârea din data de 28 iunie 2011). Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Conform Art. 1 din OG 2/2010, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege [...].
În concordanță cu Art. 105 din HG nr. 1391/2006:
„Se interzice . chiar dacă semnalul luminos ori un indicator de prioritate permite, dacă din cauza aglomerării circulației conducătorul de vehicul riscă să rămână imobilizat, stânjenind sau împiedicând desfășurarea traficului.”
Potrivit Art. 102 alin. 2 din OUG 195/2002:
„Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).”
Potrivit Art. 108 alin. 1 lit. d pct. 10 din OUG 195/2002
„Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
……………….
d) 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:
……..
10. pătrunderea într-o intersecție dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulației în interiorul intersecției.”
Instanța constată că situația de fapt descrisă în procesul-verbal de constatare și de sancționare a contravențiilor corespunde realității, nefiind răsturnată de către petent prezumția de legalitate și de temeinicie a acestuia, înlăturând declarația martorului audiat în cauză ca nesinceră, întrucât data și condițiile meteo ale faptei relatate de către acesta nu corespuns celei menționate în procesul verbal de contravenție. Mai mult decât atât, instanța reține că petentul a semnat procesul verbal de contravenție, în cuprinsul căruia, la rubrica alte mențiuni s-a înscris ”recunosc fapta comisă”.
Cu privire la solicitarea petentului de a înlocui cu avertisment sancțiunea amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție, instanța urmează a respinge și această solicitare având în vedere sancțiunea considerabilă prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de către petent care reflectă gravitatea ridicată a acesteia, în cauză neputând fi reținută îndeplinirea cerinței legale stipulată de Art. 7 alin. 2 din OG 2/2001, sancțiunea amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție fiind în concordanță cu prevederile Art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 (potrivit căruia sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și ale Art. 21 alin. 3 (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului).
Pentru aceste considerente, instanța, văzând prevederile Art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, urmează ca să respingă plângerea petentului, menținând dispozițiile procesului-verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de către petent C. V. domiciliat în B., ., ., . în contradictoriu cu intimata I. Bacău - Bacău, Jud. Bacău .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Președinte, D. C. | ||
Grefier, C. L. B. |
Red. D.C. 18 Martie 2013
tehnored. C.B. 28 Martie 2013EX. 4
← Succesiune. Sentința nr. 4899/2013. Judecătoria BACĂU | Pretenţii. Sentința nr. 7657/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|