Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3715/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3715/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 15429/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3715/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA F. CLUB MUNICIPIAL B. și pe pârât M. B. PRIN PRIMAR, pârât C. L. AL MUNICIPIULUI B., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. I. G. pentru - reclamant - ASOCIAȚIA F. CLUB MUNICIPIAL B. și av. G. L. pentru - pârât - C. L. AL MUNICIPIULUI B. - pârât - M. B. PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul reclamantului depune taxă de timbru de 10.497 lei – chitanța BC nr._/23.04.2013, timbru judiciar de 5 lei .
Apărătorul pârâtului depune delegație și taxă de timbru de 10.497 lei – OP 199/18.04.2013, timbru judiciar de 5 lei aferentă cererii reconvenționale.
Apărătorii părților având cuvântul pe rând invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. în favoarea Tribunalului B..
Apărătorul reclamantului apreciază că soluționarea cererii reconvenționale este de competența Tribunalului B. – Secția I Comercială.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 9.01.2013 sub nr._ reclamantul ASOCIAȚIA F. CLUB MUNICIPIAL B. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții M. B. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI B. perfectarea convențiilor de vânzare-cumpărare nr._,_ și_ încheiate la data de 4.09.2003 a imobilelor curți-construcții spații comerciale și teren aferent situate în intravilanul municipiului B., ., cu cheltuieli de judecată.
La data de 20.03.2013 reclamantul a depus la dosar precizări în care arată că valoarea obiectului cererii este de 638.600 lei.
La termenul de judecată din 24 Aprilie 2013 părțile din dosar, prin reprezentanți convenționali au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. față de valoare aobiectului acțiunii.
Asupra excepției invocate instanța reține următoarele:
Art. 137 C.proc.civ. prevede ca „instanța se va pronunța mai intai asupra excepțiilor de fond, precum si asupra celor de procedura, care fac de prisos, in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.”
In temeiul acestei dispoziții legale, instanța a analizat cu prioritate excepția de necompetenta materială invocata de părți și supusă dezbaterii acestora
Potrivit art. 2 alin 1 lit b C., tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare mai mare de 500.000 lei.
În prezenta cauză obiectul cererii a fost prețuit la suma de 638.600 lei, valoare care depășește pragul de 500.000 lei până la care are competență de judecată Judecătoria.
Față de aceste împrejurări, instanța va admite excepția necompetenței materiale, urmând a declina soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului B.-Secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetentei materiale a Judecătoriei B..
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „ hotărâre care să țină loc de act autentic „ formulată de reclamantul ASOCIAȚIA F. CLUB MUNICIPAL B., cu sediul în B., . nr. 94, jud. B. în contradictoriu cu pârâții M. B. PRIN PRIMAR și C. L. B., cu sediul în B., ., jud. B., în favoarea Tribunalului B. - Secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Președinte, M. D. | ||
Grefier, E. C. |
Red. DM/dact.CE/2 ex.
10.05.2013/10.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 691/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 4498/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|