Plângere contravenţională. Sentința nr. 1957/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 1957/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 14588/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1957/2013

Ședința publică de la 05 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. Țimiraș

Grefier E. T.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent F. C. V. și pe intimat I.P.J B.- POSTUL DE POLIȚIE PÂNCEȘTI PR V . NR._/21 10 2012, având ca obiect plângere contravenționala .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsă fiind intimata .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se audiază martorul F. M. după depunerea jurământului potrivit dispozițiilor art. 193 Cod procedură civilă declarația fiind consemnată în proces verbal și atașată la prezenta cauză .

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul având cuvântul pe fond solicită admiterea acțiunii, anularea procesului verbal de contravenție.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

deliberând

Cu cererea adresata Judecătoriei Bacău și înregistrată sub nr._ /23 10 2012 petentul F. C. V. in contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/21 10 2012.

Plângerea a fost formulata in termen legal si este scutita de plata taxei de timbru.

Plângerea petentului nu a fost motivată. Prin precizările orale formulate la termenul din 4 decembrie 2012, petentul a arătat că se afla împreună cu un prieten al tatălui său care cumpărase pește și că acesta a fost motivul pentru care a fost sancționat, deși nu avea asupra sa unelte de pescuit. La termenul din 29 01 2013 petentul a arătat că a semnat procesul verbal sub imperiul amenințării agentului constatator care era mascat și care i-a spus că îl va bate dacă refuză semnarea actului.

În susținerea plângerii petentul a solicitat iar instanța a admis proba cu înscrisuri și proba testimonială fiind audiat ca martor F. M..

Legal citat, petentul s-a prezentat in fața instanței și a solicitat anularea procesului verbal ca netemeinic.

Organul constatator, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii si nu s-a prezentat in instanța.

Din actele si lucrările dosarului instanța retine:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21 10 2012 i s-a aplicat petentului o amenda contravenționala in cuantum de 150 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 58 lit a) din OUG 23/2008 .

S-a reținut in sarcina petentului faptul că la data de

21 10 2012 a fost depistat pescuind pe lacul de acumulare G. fără permis sau autorizație.

Verificând procesul verbal sub aspectul legalității acestuia, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Pe fondul cauzei, in ceea ce privește forța probantă a procesului verbal, acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie a celor constatate de agentul instrumentator. Insă sub acest aspect, petentului ii revine obligația de a face dovada contrara celor reținute in sarcina sa, deoarece potrivit art. 1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea instanței trebuie sa o dovedească. Acest lucru se impune cu necesitate deoarece mențiunile agentului constatator fac dovada deplină pana la proba contrară.

Martorul propus de petent și audiat in fața instanței a arătat că se afla împreună cu petentul . trei persoane și se îndreptau cu un autoturism către pădure pentru a culege ciuperci. Deoarece drumul se îngustase au fost nevoiți să oprească, moment in care au fost opriți de mai mulți agenți de poliție mascați, toți cei trei fiind amendați pentru pescuit ilegal deși nu aveau asupra lor unelte de pescuit. Toți cei trei au semnat procesele verbale fiind amenințați de agenții de poliție cu represalii.

Teza susținută de martorul audiat este diferită de susținerile petentului care a susținut că se afla împreună cu o persoană care cumpărase pește, acesta fiind motivul amendării.

Pe de altă parte, este neverosimilă afirmația martorului potrivit căreia toate cele trei persoane aflate împreună au semnat de luare la cunoștință procesele verbale, aflându-se sub imperiul fricii insuflate de agenții constatatori

Coroborând mențiunile inserate in procesul verbal potrivit cărora petentul nu a avut obiecțiuni la momentul încheierii procesului verbal cu probele administrate, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal.

Deși la dosar s-a depus de petent recomandare eliberată de Colegiul Tehnic N.V. KARPEN din care rezultă că acesta nu a avut abateri de comportament, împrejurare care ar justifica aplicarea unei sancțiuni mai blânde, instanța are in vedere că petentul a avut pe parcursul judecății o atitudine nesinceră, duplicitară.

Pentru aceste considerente plângerea formulată urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea ca nefondată privind pe petent F. C. V. domiciliat în munic. Bacău, ..238, jud. Bacău în contradictoriu cu intimat I.P.J. Bacău - Postul de Politie Pâncești.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013 .

Președinte,

C. C. Țimiraș

Grefier,

E. T.

Red. CCȚ/13.03.2013

Tehnored .

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1957/2013. Judecătoria BACĂU