Obligaţie de a face. Sentința nr. 6956/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6956/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 10154/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6956/2013

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. E. L.

Grefier M. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect “ obligația de a face “ formulată de reclamanții M. V. ș.a. în contradictoriu cu pârâții P. M. ș.a.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2013 ( dosar disjuns din dosarul nr._/180/2012), reclamanții M. C. și B. C. a chemat în judecată pe pârâta P. M. și pe pârâta UAT . obligarea pârâtei P. M. să demoleze gardul cu fundație de beton armat și zidărie din BCA, construit pe domeniul public, iar, în subsidiar, obligarea Primăriei .>să urmărească și să ia măsurile legale pentru punerea în aplicare a somației de demolare construcție nr.6044/01.08.2012.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în fapt, reclamanta este proprietara unui imobil și teren aferent, situat în . L. veche, jud. Bacău. Proprietatea în speță este împrejmuită cu gard de lemn cu temelie de beton și se află în vecinătatea locuinței având aceeași cale de acces cu proprietatea sa. În luna mai 2012 a început demararea unei lucrări care consta în demolarea gardului vechi și edificarea unui nou gard, ocazie cu care pârâta a început construcția împrejmuirii fără a respecta vechiul amplasament și fără să fi obținut în prealabil Autorizație de Construcție conform dispozițiilor art.3pct.1 lit.a din Legea 50/1991. În speță, aceasta a demolat vechea temelie de beton și a construit una nouă la o distanță de 0,70 m de vechiul amplasament, în exteriorul proprietății acesteia, îngustând astfel calea de acces la drumul public. S-a făcut mențiunea că acest drum public secundar asigura accesul, atât acestuia, cât și vecinilor lor, de la locuințele în drumul public comunal, practic având un drept de servitute asupra acestui drum public secundar, deci un drept real.Autoritățile locale nu au luat nici o măsură pentru sistarea lucrărilor, s-a revenit cu o nouă sesizare, înregistrată sub nr.3618/14.05.2012 și a făcut de asemenea și o sesizare către Inspectoratul de Stat în Construcție, înregistrată sub nr.536/15.05.2012. În urma verificărilor efectuate pe teren de către Inspectoratul de Stat în Construcții s-a constatt că numita P. M. a construit gardul cu fundație de beton armat și zidărie din BCA, fără autorizație de construcție prevăzută de Legea 50/1991, urmând ca Primăria comunei L. V. prin C. de urbanism să urmărească ., urmare a demersurilor efectuate s-a constatat ilegalitatea construcției, pârâta fiind sancționată contravențional, însă pârâta nu a respectat somația de demolare.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art.551 C.Civ., Legea 50/1991.

În dovedirea cererii, s-a depus la dosar, în copie, somație demolare construcție, adresă din data de 04.07.2012, adresă din data de 15.05.2012.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Deși legal citată cu această mențiune, pârâta P. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât din coroborarea dispozițiilor art.858 C.Civ. cu prevederile art.865 alin.1 din același act normativ, rezultă că reclamantul nu este titularul unui drept real asupra terenului sau drumului sătesc, care să fi fost vătămat prin pretinsa edificare nelegală a gardului ce delimitează proprietatea acesteia. Deși reclamantul încearcă să-și justifice calitatea procesuală în formularea prezentei acțiuni, susținând că ar avea un drept de servitute asupra drumului public secundar, deci un drept real, în realitate, dreptul de trecere, reglementat de art.617 și urm C.Civ., poate greva un imobil în vederea asigurării accesului la calea publică și nu însăși calea publică. Reclamantul nu poate fi titularul unei servituți de trecere asupra drumului sătesc întrucât acesta face obiectul dreptului de proprietate publică al Unității A. Teritoriale . nu este susceptibil de a fi grevat de o servitute constituită prin uzucapiune sau în condițiile art.13 din Legea 213/1998. De asemenea, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv prin raportare la faptul că reclamantul, așa cum rezultă din cele două capete de cerere, a dedus judecății un raport juridic față de care este un simplu terț, ori acest raport juridic este unul specific dreptului administrativ și vizează în principal exercitarea de către UAT . unor prerogative exclusive, în regim de putere publică, astfel încât reclamantul nu se poate substitui autorității publice în ceea ce privește exercitarea acestor prerogative.

Prin sentința civilă nr.5036/26.06.2013 pronunțată în dosarul nr._/180/2012, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâta P. M., a respins acțiunea formulată de către reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâtele P. M. și U. A. TERITORIALĂ L. V. ca inadmisibilă, au fost anulate cererile de intervenție în interes propriu formulate de către intervenienții P. A. și F. C. ca netimbrate. De asemenea, au fost disjunse cererile de intervenție în interes propriu formulate de către M. V. și B. C. în contradictoriu cu pârâtele P. M. și U. A. TERITORIALĂ L. V., formându-se acest dosar având ca obiect obligația de a face.

La data de 25.09.2013, pârâta P. M. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa întrucât nu mai este proprietara de drept a construcției.

Potrivit art.137 alin.1 C .pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si a celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.

Analizând actele și lucrările dosarului asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. invocată de pârâtă, instanța reține următoarele:

Prezentul litigiu are ca obiect principal acțiunea având ca obiect obligația de a face introdusă de către reclamanți împotriva pârâtei P. M. în vederea respectării de către aceasta a somației de demolare construcție nr.6044/01.08.2012 și anume să demoleze gardul cu fundație de beton armat și zidărie din BCA, construit pe domeniul public, precum și un obiect secundar ( cerere subsidiară)obligarea UAT . îndeplinească acest lucru.

O condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Calitatea procesuală se determină în concret, în raport de litigiul dedus judecății.

Reclamanții aveau obligația de a justifica atât calitatea lor procesuală, cât și calitatea celei chemate în judecată.

Având în vedere că aceștia nu a depus la dosar dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu al pârâtei, precum și copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1295/27.04.2012 depus de pârâtă la dosar din care rezultă că aceasta a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra construcției în litigiu la aceeași dată în favoarea lui P. M., instanța constată că excepția este întemeiată.

Pe cale de consecință, instanța va admite excepția invocată și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta P. M. ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Având în vedere obiectul secundar al cererii de chemare în judecată, precum și faptul că reclamanții au formulat cererea având același obiect și în contradictoriu cu pârâta UAT .> ca și un capăt subsidiar de cerere, având în vedere și faptul că reclamanții nu sunt titulari al prerogativelor pe care instituția publică care a emis actele administrative unilaterale le deține, fiind terți față de somația de demolare construcție nr.6044/01.08.2012 pe care a emis-o această pârâtă, acesta având la dispoziție alte căi procedurale de contencios administrativ în vederea aducerii la îndeplinire efectivă a acestora, precum și faptul că nu au produs probe în dovedirea temeiniciei acestei cereri, instanța va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. invocată de către aceasta.

Respinge acțiunea având ca obiect"obligația de a face" formulată de reclamanții M. V. cu domiciliul în comuna L. V.,..Bacău și B. C. cu domiciliul în comuna L. V.,..Bacău în contradictoriu cu pârâta P. M. cu domiciliul în Bacău,.,.,. îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâta UAT . Primar cu sediul în ..Bacău,ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi, 13.11.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

L. I. E. A. M.

Red.L.I.E.

Tehnored.A.M.EX.7

06.12/06.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 6956/2013. Judecătoria BACĂU