Plângere contravenţională. Sentința nr. 285/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 285/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 6572/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 285/2013
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. I. Ș.
Grefier G. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul C. C. împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 3.05.2012 de intimat I.P.J. B.-SERVICIUL RUTIER-BDNE B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Având în vedere procesul – verbal nr._/09.01.2013 încheiat de Secția 5 Poliție Rurală Răcăciuni, din care rezultă faptul că martorul P. M. C. este plecat în străinătate, instanța constată imposibilitatea audierii martorului și în temeiul art. 188 alin. 3 C.p.c. pășește la judecată.
Nemaifiind alte cereri și având în vedere faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ /15.05.2012, petentul C. C. a solicitat anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 3.05.2012 de intimat I.P.J. B.-SERVICIUL RUTIER-BDNE B..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în luna octombrie 2011 a vândut autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ numitului Năforeanu C., fără a întocmi acte de vânzare, urmând a le întocmi ulterior. Acesta a înstrăinat mai departe autoutilitara numitului D. A.. A încercat să ia legătura cu persoanele menționate pentru a întocmi actele, dar aceștia nu au dorit.
Plângerea a fost formulată în termen legal, conform art. 31 alin.1 din OG2/2001 și este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art.36 din OG2/2001.
Organul constatator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, obligația achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale revenind deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115-118 C.p.c., OG nr.2/2001 și OG nr.15/2002.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri. De asemenea, la solicitarea petentului, au fost audiați martorii A. V. și M. C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la filele 29-30 dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 3.05.2012 de intimat I.P.J. B.-SERVICIUL RUTIER-BDNE B., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei, în temeiul art.8 alin.1 și 2 din OG nr.15/2002, întrucât în data de 3.05.2012, ora 12:10, pe DN 15, în loc. Hemeiuș, jud. B., a pus în circulație autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, condusă de C. C.-C., fără a deține rovinietă valabilă, nefiind achitat tariful de utilizarea rețelei de drumuri naționale din România.
Potrivit art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă”.
În consecință, contravenția ce se sancționează este aceea de a circula fără rovinietă valabilă, iar subiectul activ al contravenției stabilite de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 nu poate fi decât cel care circulă cu vehiculul fără a deține rovinietă valabilă.
Faptul că art.7 din OG nr.15/2002 consacră responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului nu determină în toate cazurile stabilirea responsabilității faptei de a circula fără a deține rovinietă valabilă tot în sarcina utilizatorilor (persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România).
Pentru a aprecia astfel, instanța are în vedere faptul că răspunderea contravențională este personală, astfel încât calitatea de contravenient a unei persoane trebuie stabilită în afară de orice dubiu.
Nu se poate interpreta că în situația înstrăinării unui autovehicul, operațiune juridică pentru care legea nu prevede condiții de formă, ca și condiții de valabilitate, fostul proprietar al autovehiculului are obligația de a suporta tariful de utilizare a drumurilor naționale, în condițiile în care în fapt actualul proprietar este cel care efectiv utilizează rețeaua de drumuri naționale.
Totodată, înscrierea petentului în certificatul de înmatriculare nu conduce automat la stabilirea în sarcina sa a responsabilități de a achita și de a deține rovinietă valabilă, art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002 definind noțiunea de utilizator nu doar ca persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare, ci ca persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Petentul a dovedit cu martorii audiați, faptul că a înstrăinat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, de la momentul încheierii actului juridic petentul nemaiavând calitatea de proprietar. Martorii de altfel au mai arătat că de la momentul înstrăinării(octombrie 2011), petentul nu a mai circulat cu autoturismul respectiv.
Totodată, la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, art.17 alin.2 din OUG nr.195/2002 prevedea formalitatea radierii din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, dar nu ca o condiție de valabilitate a actului translativ de proprietate, iar formalitatea radierii se efectua la solicitarea proprietarului, adică a noului deținător a autovehiculului, întrucât așa cum s-a analizat anterior fostul deținător a pierdut calitatea de proprietar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În consecință, dacă s-ar aprecia că prin neefectuarea formalităților de radiere responsabilitatea achitării rovinietei revine tot fostului proprietar, pe motiv că numele său apare în certificatul de înmatriculare, s-ar ajunge practic la sancționarea acestuia pentru neîndeplinirea unei obligații pe care nu a îndeplinit-o altă persoană, respectiv actualul proprietar.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, instanța va admite plângerea, apreciind-o întemeiată și, pe cale de consecință, va anula procesul – verbal . nr._/3.05.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul C. C., domiciliat în sat. Gârcina, ., ., împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 3.05.2012 de intimat I.P.J. B.-SERVICIUL RUTIER-BDNE B..
Anulează procesul – verbal . nr._/3.05.2012.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2013.
Președinte, R. I. Ș. | ||
Grefier, G. P. |
Tehn. Ș.R.I./P.G.
25.01./25.01.2013
4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 2427/2013. Judecătoria BACĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5791/2013.... → |
---|