Acţiune în constatare. Sentința nr. 2872/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2872/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 10204/180/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 2872/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S. P.
Grefier S. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. D., M. M. și pe pârâții C. L. B., P. M. B., M. B.-PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța având în vedere dispozițiile art.244 și art.248 Cod procedură civilă, invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
-deliberând-
Prin cererea înregistrată la nr._ având ca obiect „acțiune în constatare ”, reclamanții M. D., M. M. au chemat în judecată pe pârâții C. L. B., P. M. B., M. B.-PRIN PRIMAR .
Din verificarea actelor de la dosar se constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.02.2012 când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în temeiul art.244 Cod procedură civilă s-a împlinit mai mult de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțare în cauza care s-a suspendat și în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea.
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții M. D., M. M. în contradictoriun cu pârâții C. L. B., P. M. B., M. B.-PRIN PRIMAR.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2013.
Președinte, C. S. P. | ||
Grefier, S. M. |
S.P./S.M. 01 Aprilie 2013
Ex.2
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6330/2013.... | Reziliere contract. Sentința nr. 3722/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|