Plângere contravenţională. Sentința nr. 4674/2013. Judecătoria BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4674/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 3824/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4674/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L. A.
Grefier L. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent B. A. CU D. ALES LA C. AV D. N. și pe intimat I. B. - SERVICIUL RUTIER PV . nr._/01.03.2013, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 07.06.2013, discuțiile fiind consemnate în încheierea din aceiași zi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 05.03.2013, petentul B. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. - SERVICIUL RUTIER, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 01.03.2013.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că cele reținute în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu corespund adevărului, viteza indicată în cuprinsul acestuia nefiind cea reală.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus, în copie: procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 01.03.2013 fila 5.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 23.04.2013, intimată a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivare a arătat că aplicarea sancțiunilor și întocmirea procesului verbal de contravenție a fost făcută în mod nemijlocit cu ajutorul mijlocului tehnic certificat și verificat metrologic marca Autovision Compact montat pe autospeciala de poliție înmatriculată sub nr._ . Intimata a mai arătat că petentul a consemnat la momentul aducerii la cunoștință a faptei reținute în sarcina sa că nu are obiecțiuni.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.48, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus: raport agent constatator I. B. - Serviciul rutier fila 22, planșă foto fila 23, suport digital CD fila 23bis, atestat de operator fila 24, buletin de verificare metrologică al aparatului care a efectuat înregistrarea fila 25, carte identitate auto_ fila 26.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar potrivit art.36 alin.2 din OG nr.2/2001 a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
La termenul din 07 iunie 2013, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba cu suportul CD.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 01.03.2013 de către agentul constatator al intimatului INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. - SERVICIUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 450 lei și 4 puncte de penalizare.
S-a reținut că în data de 01.03.2013, ora 10.05, petentul B. A. a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în interiorul localității Valea Seacă, județul B., cu viteza de 81 km/h, depășind astfel viteza legală admisă în localitate cu 31 km/h, faptă prevăzută de art.49 alin.1 din OUG 195/2002 și sancționată de art.101 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit. c) pct.3 din OUG 195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 01.03.2013 fila 5, raport agent constatator I. B. - Serviciul rutier fila 22, planșă foto fila 23, suport digital CD fila 23bis.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 225 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 01.03.2013 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând că nu are obiecțiuni.
În drept, potrivit art.49 alin.1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar potrivit art.101 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit. c) pct.3 din OUG 195/2002, depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă) și cu aplicarea a 4 puncte de penalizare
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 01.03.2013, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 450 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 01.03.2013 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Mai mult de atât, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat. Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
În ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, instanța va avea în vedere prevederile art. 108 alin.1 lit. c) pct.3 din OUG nr.195/2002, republicată cu modificările și completările ulterioare coroborat cu dispozițiile art.101 alin.2 conform cărora se sancționează cu 6-8 puncte amendă și se aplică 4 puncte de penalizare depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În condițiile în care viteza maximă legală admisă pe sectorul de drum respectiv era de 50 km/h, conform dispozițiile art.49 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, având în vedere probatoriul administrat, coroborat cu situația de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție, raport agent constatator I. B. - Serviciul rutier fila 22, planșă foto fila 23, suport digital CD fila 23bis, din care reiese și numărul de înmatriculare al mașinii și anume_ instanța apreciază că a fost dovedită în speță vinovăția acestuia, autoturismul condus de petentul B. A. depășind cu 31 km/h viteza legală admisă de deplasare în localități. Astfel, instanța apreciază că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
În speță, instanța reține că pentru fapta contravențională prevăzută de art.49 alin.1 raportat la art.101 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit. c) pct.3 din OUG 195/2002 este stabilită sancțiunea amenzii între 6-8 puncte și 4 puncte penalizare. Așadar, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia (minimul amenzii contravenționale de 450 RON), se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de art.49 alin.1 raportat la art.101 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit. c) pct.3 din OUG 195/2002 prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice în interiorul localității. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Totodată, lipsa oricăror obiecțiuni din partea petentului, nu poate constitui un argument în favoarea individualizării sancțiunii în condițiile în care obligația de a cunoaște și de a respecta prevederile OUG 195/2002 revenea petentului și în condițiile în care o situație normală de asumare a propriilor fapte nu poate reprezenta un argument în obținerea unui tratament favorabil din partea agentului constatator.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Măsura complementară a punctelor de penalizare este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a punctelor de penalizare, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a executării punctelor de penalizare.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acesteia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și 4 puncte de penalizare, dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petentul B. A. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 01.03.2013 este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, și implicit va menține procesul verbal de constatare a contravenției.
În temeiul art.453 și următoarele din codul de procedură civilă raportat la art.36 alin.2 din OG nr.2/2001, având în vedere că petentul urmează să cadă în pretenții, îl va obliga pe acesta din urmă la plata către stat a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea copiilor xerox, citațiilor, comunicărilor, suport CD.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. A. CNP_, domiciliat în ., județul N., și cu sediul ales la Cabinet D. N. cu sediul în B., ..94C, . cu intimata I.P.J.B.-SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE cu sediul în ..3-5, județul B., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 01.03.2013.
Menține procesul verbal de constatare a contravenției CP nr. 2677691din 01.03.2013.
Obligă petentul la plata către stat a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E. LoredanaLaura G.
Red.E.,17.06.2013
Tehno.LG, 18.06.2013
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6109/2013. Judecătoria BACĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6060/2013.... → |
|---|
