Plângere contravenţională. Sentința nr. 6060/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6060/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 6792/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVLĂ Nr. 6060/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. Țimiraș
Grefier E. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. C. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BACĂU PV.. NR._/15.04.2013, intimat I. S. JUDETEAN BACĂU, având ca obiect plângere contravenționala .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, pentru intimată consilier juridic S. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța procedează la legitimarea petentului CI . nr._.
In temeiul art. 131 NCPC instanța se declară competentă material și teritorial să soluționeze prezenta plângere.
Petentul învederează instanței faptul că a semnat dar că nu a știut ce semnează. Precizează că a depus plângerea în termen, dar că i-a fost restituită pentru a o completa iar după ce a fost completată a fost trimisă din nou.
In temeiul art. 238 NCPC instanța estimează durata procesului la termenul de astăzi.
Instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția tardivității .
Intimata prin reprezentant solicită admiterea excepției, petentul a semnat procesul verbal la data de 15.04.2013 și a depus plângere la data de 17.05.2013.
Petentul având cuvântul pe excepția tardivității formulării plângerii solicită respingerea acesteia.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând
Prin plângerea adresată Judecătoriei Bacău la data de 07 05 2013 și înregistrată sub nr._ petentul C. C. in contradictoriu cu intimata I. Teritorial de Regim S. și Vânătoare Bacău și Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15 04 2013 solicitând anularea acestuia.
Plângerea este legal scutită de plata taxei de timbru.
In motivarea plângerii petentul arată că nu se face vinovat de fapta reținută in sarcina sa. La data si ora constatării contravenției el se afla lângă autovehicul, așteptându-l pe proprietarul materialului lemnos. Nu cunoștea faptul că oborul Parincea nu mai deținea autorizație de comercializare a materialului lemnos.
Legal citat, petentul s-a prezentat in fața instanței și a solicitat anularea procesului verbal.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii; a invocat excepția tardivității introducerii acesteia.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/15 04 2013 a fost sancționat petentul cu amendă contravențională in cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 20 din Legea 171/2010 cu modificările și completările ulterioare.
In temeiul art. 248 din Noul Cod de Procedură Civilă instanța urmează a se pronunța asupra excepției tardivității formulării plângerii, excepție care urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 31 din OG 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat petentului la data încheierii, 15 04 2013 acesta semnând de primirea unei copii de pe procesul verbal. Plângerea a fost depusă la poștă de către petent pe data de 03 05 2013. Prin urmare instanța constată că plângerea este tardivă, fiind depusă după împlinirea termenului prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente plângerea urmează a fi respinsă ca tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii .
Respinge plângerea ca nefondată formulată de petent C. C. domiciliat în . în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău cu sediul în munic. Bacău ..2-4,jud. Bacău și I. S. Județean Bacău ., jud. Bacău.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Bacău.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Președinte, C. C. Țimiraș | ||
Grefier, E. T. |
Red.CCȚ/29.10.2013
Tehnored .
Ex.5
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4674/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4303/2013.... → |
---|