Plângere contravenţională. Sentința nr. 4784/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 4784/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 4296/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4784/2013

Ședința publică de la 17 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier V. A. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent F. I. și pe intimat I.P.J-S. RUTIER(P.V. . NR_/07.03.2013), având ca obiect plângere contravetionala

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns - petent - F. I. lipsind:- intimat - I.P.J-S. RUTIER(P.V. . NR_/07.03.2013) - martor C. N. L.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

La solicitarea instanței - petent - F. I., se legitimează cu CI ._ CNP_

Instanța față de dispozițiile art.129 c.pr.civilă coroborat cu art 131 c.pr.civilă,, procedând la verificarea competenței și față de dispozițiile art 32 din OG 2/2001 constată că este competentă din punct de vedere material și teritorial în soluționarea cauzei, având în vedere că fapta reținută în procesul verbal a fost săvârșită în localitatea Bacău, aflată în circumscripția Judecătoriei Bacău.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în temeiul art. 258 c.pr.civilă.

La solicitarea instanței petenta arată că nu are probe de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Petenta având cuvântul solicită admiterea plângerii, consideră că a fost exces de zel din partea organului de poliție. Arată că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției, nu a intrat cu mașina pe contrasens.

În temeiul art 394 C.pr.civilă instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 14.03.2013, sub nr._, petent F. I. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Bacău Poliția Municipiului Bacău, plăngere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 07.03.2013.

Acțiunea a fost scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea 146 /1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995

Petentul arată în motivare faptul că fiind cu mașina cu soțul său pentru a rezolva o urgență stomatologică. În această situație după un ocol dat întregii parcări și constatând că locurile pentru persoanele cu dizabilități sunt ocupate, a văzut un loc liber pe care a dorit să-l ocupe rapid. Intrând pe sensul opus a fost orită de egentul de poliție, care staționa în zonă.

Nu s-au splicitat probe.

Prin întâmpinarea depusă prin serviciul Registratură al instanței, intimata, Inspectoratul Județean de Poliție Bacău a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, după verificarea legalității și temeiniciei documentului de constatare și de sancționare.

În motivare, intimatul a arătat că aplicarea sancțiunilor si întocmirea procesului verbal de contravenție a fost făcuta in mod nemijlocit de agentul constatator care a constatat fapta "Ex propriis sensibus" in conformitate cu prevederile art. 109 alin.1 din OUG 195/2002 RMCU. Intimatul arata ca agentul constatator nu a făcut decât sa încadreze fapta săvârșita de câtre petent si sa aplice in mod corespunzător si corect prevederile legii iar prin masurile aplicate conform art. 16 alin.1 si 21 alin.3 din OG 2/2001 agentul constatator a atins caracterul preventiv - educativ al contravenției aplicata fata de pericolul social creat.

Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, motiv pentru se solicită menținerea acestuia și a sancțiunilor aplicate.

În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

S-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile și că este competentă, fapta fiind săvârșită în localitatea Bacău, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Bacău.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 07.03.2013, încheiat de I. Bacău s-a aplicat petentului o amenda contravenționala in cuantum de 450 lei pentru săvârșirea faptelor prevăzute de si sancționata de art. 101 alin. 3, lit. d din OUG 195/2002. S-a reținut in sarcina petentului faptul ca la data de 07.03.2013, orele 09.29, petenta a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe . sensul opus de circulație, stânjenind și obstrucționând circulația.

În drept, conform art.34, alin.1 din O.G.nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Examinând în acest context,cu prioritate legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 15-20 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în ceea ce privește modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un astfel de înscris, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art. 17, ce ar putea fi constatate din oficiu.

Cu privire la temeinicia situației de fapt reținută, procesul-verbal a fost întocmit în baza constatărilor personale ale agenților de poliție.

Sub acest aspect, instanța reține că procesul-verbal de contravenție nu este un simplu act de acuzare, întrucât el conține și constatarea faptei, făcută de agentul constatator și sancțiunea aplicată contravenientului, iar dacă nu este contestat în termen devine titlu executoriu, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001.

Din această perspectivă, instanța consideră că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, atât timp cât nu poate fi administrată vreo probă contrară constatărilor din actul de sancționare. De altfel, conferirea de forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

O interpretare contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase. De altfel și C.E.D.O., recunoscând statelor memebre dreptul de a dezincrimina unele fapte (Ozturk c. Germaniei) a arătat că acest procedeu este benefic, printre altele, datorită degrevării autorităților judiciare de urmărirea și sancționarea contravențiilor.

Așa după cum rezultă din cuprinsul procesului verbal, petenta a trecut peste marcajul longitudinal și a circulat pe sensul opus de mers.

Prin urmare, instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției, întocmit de o autoritate administrativă, în limitele competenței conferite de lege, se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, dat fiind că petentul nu a produs nici o probă în acest sens, deși, conform 249 Cod procedură civilă, petentei îi revenea sarcina să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal.

În temeiul art. 36 alin. 2 din OG 2/2001 va obliga petentul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Față de cele mai sus reținute urmează a dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea privind pe petent F. I. CNP_ cu domiciliul în BACAU, ALEEA ARMONIEI, . și pe intimat I.P.J-S. RUTIER(P.V. . NR_/07.03.2013 ca nefondată.

În temeiul art. 36 alin. 2 din OG 2/2001 obligă petentul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2013

Președinte,

M. C.

Grefier,

V. A. B.

Tehnred.MC./V.B. 26 Iunie 2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4784/2013. Judecătoria BACĂU