Plângere contravenţională. Sentința nr. 6440/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6440/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 6915/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6440/2013

Ședința publică din 16 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. B.

Grefier: I. S.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind petent . intimat S. P. JUDEȚEAN DE DRUMURI P.V.37/23.04.2013 ȘI 38/24.04.2013, având ca obiect plângere contravențională .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09 octombrie 2013 când din lipsă de timp pentru deliberare a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 16 octombrie 2013 .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 09.05.2013 sub nr_ petenta . administrator special a formulat în contradictoriu cu intimata S. P. Județean de Drumuri Bacău plângere contravențională împotriva proceselor verbal nr 37/23.04.2013 si nr 38/24.04.2013 solicitând anularea acestora.

În motivare a arătat, în esență, că din cuprinsul celor două procese verbale lipsesc mențiunile referitoare la sediul și persoana împuternicită să reprezinte societatea ceea ce atrage nulitatea conform art 17 din OG 2/2001 și nu sunt semnate nici de vreun reprezentant al societății si nici de un martor asistent cum impune art 19. Cu privire la temeinicia proceselor verbale arată că nu a săvârșit contravențiile menționate, iar din mențiunile inserate in cuprinsul lor nu rezultă nici o dovada sau proba cu privire la executarea lucrărilor respective sau degradarea drumului. Petenta susține că are încheiat un contract cu . căruia s-a angajat să execute lucrări la sistemul de canalizare si sistemul de alimentare, însă datorită volumului mare de lucru la data de 30.06.2012 a dat în subantrepriză o parte din lucrări către . că eventualele nereguli constatate nu au fost săvârșite de subscrisa ci de subantreprenor.

La cerere a anexat procesele verbale atacate si o planșă foto, contract de proiectare si executie lucrări cu acte adiționale, contract de subantrepriză.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței, intimata a depus la dosar dovada comunicării proceselor verbale, planșe foto, autorizație.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr 38 din 24.04.2013 petenta . fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3000 lei conform art 61 alin 1 lit b din OG 43/1997 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art 43 lit h din OG 43/1997 reținându-se că în urma controlului din 24.04.2013 pe DJ 252 s-a constatat distrugerea acostamentului drumului (conducta este amplasată în acostament).

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr 37 din 23.04.2013 petenta . fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3000 lei conform art 61 alin 1 lit b din OG 43/1997 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art 46 alin 4 din OG 43/1997 reținându-se că în urma controlului din 23.04.2013 pe DJ 252 s-a constatat că se executau lucrări în zona drumului la km 126 fără respectarea celor prevăzute în autorizația de amplasare nr 421 din 28.03.2012, efectuându-se săpături în acostament.

Conform art 43 lit h din OG 43/1997 pe drumurile publice sunt interzise: degradarea totală sau parțială a platformei drumului, a elementelor care fac parte integrantă din drum. Art 46 alin 4 prevede că Acordul și autorizația de amplasare și/sau de acces la drum se emit pentru o anumită funcție și/sau destinație a obiectivului. Schimbarea funcției și/sau a destinației obiectivului de către titularul autorizației de amplasare și/sau de acces se realizează numai cu aprobarea administratorului drumului.

Potrivit art 61 alin 1 lit b din OG 43/1997 următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează: încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2), art. 17 alin. (2), art. 26, 27, 30, art. 32 alin. (2), art. 37, art. 39 alin. (2) - (4), art. 40 alin. (1), art. 43, art. 44 alin. (4), art. 46 alin. (1) și (4), art. 47 alin. (1^1) și (2), ale art. 48, 50, 52 și art. 53 alin. (1), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, aplicată persoanei fizice sau juridice, iar în cazul prevederilor art. 40 alin. (1), aceasta se aplică administratorului drumului sau executantului, după caz;

Potrivit art 34 din OG 2/2001, instanta investita cu solutionarea plangerii analizeaza legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii.

Sub aspectul legalității, instanța reține că potrivit art 16 alin 1 C.proc.civ procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Art 17 statuează că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Sub aspectultemeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de proba care nu face dovada vinovatiei petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul .

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007). Petentul beneficiaza de o prezumtie de nevinovatie care insa nu este absoluta, dupa cum nu este absoluta nici prezumtia de legalitatea si temeinicie a procesului verbal.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Cu privire la critica de nelegalitate referitoare la faptul ca procesele verbale nu au fost semnate de un martor, instanta retine ca potrivit art 19 alin 1 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Rolul martorului asistent este de de a asigura respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate care potrivit propriei opțiuni sau datorită unei imposibilități obiective nu semnează procesul-verbal, iar nu de a proba situația de fapt descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Acesta atesta doar faptul ca lipsa semnaturii de pe procesul verbal se datoreaza uneia din cele trei situatii limitative prevazute de lege, pentru a se evita eventualele abuzuri. Instanta apreciaza ca lipsa martorului asistent, nu determina nulitatea absoluta a procesului verbal ci sanctiunea ce art putea interveni este nulitatea relativa in conditionata de dovada existentei unei vatamari ce nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea procesului verbal. Ori, in cauza petenta nu a facut dovada niciunei vatamari.

In privința lipsei mențiunilor sediului si reprezentantului societății, instanța reține din analiza celor două procese verbale că în cuprinsul acestora au fost menționate doar denumirea societății contraveniente, numărul de înmatriculare în registrul comerțului si codul fiscal, lipsind într-adevăr datele cu privire la sediul contravenientei si reprezentantul acesteia. Din interpretarea dispozițiilor art 16 coroborat cu art 17 din OG 2/2001 instanța reține că lipsa mențiunilor cu privire la reprezentantul societății determină nulitatea relativă a proceselor verbale condiționată de existența unei vătămări ce nu a fost făcută în cauză. În schimb lipsa mențiunilor referitoare la sediul societății determină nulitatea absolută ce poate fi constatată chiar din oficiu, fiind vorba de o nulitate expresă. Față de aceste împrejurări, motivul de nulitate referitor la lipsa mențiunilor cu privire la sediu este întemeiat și determină nulitatea actelor sancționatoare.

Totodată, instanța reține din probele administrate că nu se poate stabili care este subiectul activ al contravenției. Din înscrisurile de la dosar rezultă că petenta a încheiat cu . de proiectare si execuție lucrări pentru sistemul de alimentare cu apă și canalizare din . au fost subcontractate către . cum rezultă din contractul de subantrepriză nr1724 din 30.06.2012. Ori, deși convențiile civile au putere de lege doar între părțile contractante, răspunderea contravențională este personală ceea ce presupune că trebuie sancționat doar cel care a săvârșit fapta. În speță, există un dubiu cu privire la subiectul activ al contravenției, iar acest dubiu profită petentei.

Totodată, intimata nu a făcut nicio dovada cu privire la săvârșirea presupuselor fapte de către petentă.

Față de aceste împrejurări, instanța va admite plângerea și va anula procesele verbale atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . prin administrator special, cu sediul în Bacău, . în contradictoriu cu intimata S. P. Județean de Drumuri Bacău, cu sediul în Bacău, ..57.

Anulează procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor nr 37 din 23.04.2013 și nr 38 din 24.04.2013.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședința publică, azi, 16 Octombrie 2013 .

Președinte,

I. B.

Grefier,

I. S.

Red/Tehnored I.B 14.11.2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6440/2013. Judecătoria BACĂU