Plângere contravenţională. Sentința nr. 6791/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6791/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 8508/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 6791/2013

Ședința publică de la 31 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. S. P.

Grefier S. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul M. G. și pe intimat INSPECTORATULO DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU - BDNE (PV . nr_/24.05.2013), având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în ziua ședinței,. Prin serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare cu documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de sancționare a contravenției.

În temeiul art.131 Cod procedură civilă, art.32 din OG 2/2001 instanța se declară competentă să soluționeze plângerea.

Petentul solicită administrareea probei cu înscrisuri și depune adeverința nr.84/2013, copie certificat căsătorie, certificatele de naștere ale minorilor M. Sașa V. și M. A. V. cu care dorește să dovedească faptul că realizează venitul minim pe economie, nu are alte cereri.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul având cuvântul pe fond solicită admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului întrucât nu are posibilități financiare să plătească amenda. Mai arată că persoanele pe care le transporta au de regulă abonament și că dacă nu le lasă să urce în mașină fac reclamații la societate, iar șoferii sunt sancționați.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

- deliberând -

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresata Judecătoriei Bacău și înregistrată la această instanță sub nr._ din 07.06.2013 petentul M. G. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATULO DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU - BDNE a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 24.05.2013.

Plângerea a fost formulata in termen legal prevăzut de art. 34 O.G. 2/2001, în 15 zile de la comunicarea procesului verbal.

In motivarea plângerii petentul arată că a fost sancționat pentru că la data de 24.05.2013, orele 15.38 conducea autobuzul marca Mercedes aparținând S.C. Dragolive Service SRL, cu care transporta mai mult cu 19 persoane decât cele prevăzute în certificatul de clasificare.

In susținerea plângerii petentul a solicitat iar instanța a admis si a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei: procesul verbal de sancționbare a contravenției . nr._/24.05.2013 – fl.12, copie certificat căsătorie, certificatele de naștere ale minorilor M. Sașa V. și M. A. V..

Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.

Legal citat, petentul s-a prezentat in fața instanței.

Organul constatator, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând în esență că procesul verbal respectă condițiile de fond și formă impuse de lege, că petentul la data de 24.05.2013, orele 15,38 a condus autovehiculul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_, destinat transportului rutier de persoane aparținând S.C. Dragolive Service SRL, pe DN 2-E85 km.274+300 metri, în afara localității Faraoani, jud. Bacău, transportând în habitaclul autovehiculului mai mult cu 19 persoane decât cele înscrise în certificatul de clasificare (31 locuri pe scaune și în față 2).

Din actele si lucrările dosarului instanța retine:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 24.05.2013 i s-a aplicat petentului o amenda contravenționala in cuantum de 8.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute si sancționate de art. 4 pct.72 din HG 69/2012, art.7 alin.2 lit. b din HG 69/2012.

S-a reținut in sarcina petentului faptul că la data de 24.05.2013, orele 15,38 a condus autovehiculul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_, destinat transportului rutier de persoane aparținând S.C. Dragolive Service SRL, pe DN 2-E85 km.274+300 metri, în afara localității Faraoani, jud. Bacău, transportând în habitaclul autovehiculului mai mult cu 19 persoane decât cele înscrise în certificatul de clasificare (31 locuri pe scaune și în față 2).

In temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, instanța urmează a proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Petentul, în fața instanței nu a mai negat faptele consemnate în procesul verbal, a arătat că regretă săvârșirea lor și a solicitat aplicarea unei sancțiuni cu avertisment, arătând că situația sa familială și veniturile pe care le obține nu îi permit să plătească amenda. Petentul a mai arătat că societatea la care lucrează îi sancționează dacă nu transportă toate persoanele care sunt pe ruta de transport.

Privitor la sancțiunea aplicată, instanța reține că în dreptul nostru intern, amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv. Astfel, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului, este suficientă pentru atingerea scopului sancțiunii, având în vedere poziția petentului. Sancțiunea aplicată trebuie individualizată, la individualizarea sa ținându-se cont atât de gravitatea faptei cât și de persoana petentului.

Această individualizare trebuie făcută, fiind consacrat în doctrină dar și în practica recentă a instanțelor dinamizată de hotărârile pronunțate de CEDO, faptul că aceste contravenții sunt situate la granița dintre dreptul penal și cel civil.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în contextul economico - financiar pe care îl traversează societatea românească, aplicarea unei sancțiuni pecuniare de nivelul celei stabilite de intimată, 8000 lei, ar duce la degradarea situației economice a familiei petentului.

Astfel, instanța, în temeiul art. 6 și 7 din OG 2/ 2001, va dispune înlocuirea sancțiunii amnezii cu avertisment, urmând a atrage atenția petentului atât asupra gravității faptei prin repercusiunile pe care le are asupra siguranței transportului de persoane cât și asupra faptului că eventuale alte abateri nu vor mai putea fi considerate ca fiind suficient sancționate cu sancțiunea avertismentului.

Pe cale de consecință, instanța va admite plângerea și va modifica procesul verbal, așa cum s-a reținut în considerentele anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul M. G. domiciliat în com./. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU - BDNE.

Modifică procesul verbal . nr._/24.05.2013 încheiat de intimată și privind pe petentul M. G., în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii de 8000 de lei cu AVERTISMENT.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013.

Președinte,

C. S. P.

Grefier,

S. M.

S.P./25 Noiembrie 2013

S.M. 05 Noiembrie 2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6791/2013. Judecătoria BACĂU