Pretenţii. Sentința nr. 4920/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4920/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 3875/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4920/2013
Ședința publică din data de 20 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de către reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 20 BACĂU în contradictoriu cu pârât O. T., pârât M. T. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul Registratură, reclamanta a comunicat instanței faptul că pârâtul și-a achitat debitul, solicitând „anularea” cererii de chemare în judecată.
În temeiul art. 131 N.C.pr.civ., instanța se declară competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău aflându-se domiciliile pârâților.
Instanța constată faptul că prin adresa nr. 1537/17.06.2013, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 20 a notificat faptul că debitul a fost achitat.
În temeiul art. 394(1) C.pr.civ, instanța declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, din 06.03.2013, către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 20 BACĂU a chemat în judecată pe pârâtii O. T. și M. T. G., pentru ca instanța, prin hotărâre judecătorească să dispună obligarea la plata suma de 669,03 lei, compusa din suma de 545,36 lei, cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei 31.05.2012 – 31.12.2012 si suma de 123,67 lei, penalitati de intarziere
Cererea este legal scutită de la plata taxelor judiciare.
În motivarea cererii reclamanta arată că debitorii ocupă un apartament situat în Bacău, .. C, ., refuzând să achite cheltuielile de întreținere restante în sumă de 669,03 lei, reprezentând debit și penalizări.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile O.G. 5/2001 privind somația de plată.
În dovedirea cererii depune copia fișei de întreținere, notificare comunicată debitorul listele lunare de plată afișate la ușa imobilului.
Prin adresa nr. 1537/17.06.2013, reclamanta a arătat că debitul a fost achitat.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține:
Între părți au existat raporturi contractuale, în baza cărora pârâtii în calitate de ocupanti ai apartamentului situat în Bacău, .. 26, . a beneficiat de prestațiile societăților furnizoare de apă, gaz metan, energie termică, etc., în sarcina acestora acumulându-se o datorie de 669,03 lei.
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 50 din același act normativ, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art . 49 din Legea 230/2007,
(1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
(3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.
Instanța retine faptul că debitorii au executat plata, iar creanța reclamantei fost acoperită în totalitate, asa cum rezulta din adresa nr. 1537/17.06.2013.
Având în vedere faptul că pârâții și-a îndeplinit obligatia de plata izvorata din contractul partilor, acțiunea a rămas fără obiect.
Pe cale de consecință, va dispune respingerea acțiunii civile în pretenții, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă în pretenții formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 20 BACĂU, cu sediul în BACĂU, .. 171, . în contradictoriu cu pârât O. T., cu domiciliul în BACĂU, CORNIȘA BISTRIȚA, nr. 26, ., J. BACĂU, pârât M. T. G., cu domiciliul în BACĂU, CORNIȘA BISTRIȚA, nr. 26, ., J. BACĂU, ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, depus la Judecătoria Bacău.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 20.06.2013.
Președinte, S. M. | ||
Grefier, A. P. |
Red./tehnored. S.M./02.07.2013
Tehnored. A.P./05.07.2013/5 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 6335/2013. Judecătoria BACĂU | Pretenţii. Sentința nr. 4734/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|