Pretenţii. Sentința nr. 6335/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6335/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 9446/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6335/2013

Ședința publică din data de 10 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. M.

Grefier A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de către reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari RÂNDUNICA în contradictoriu cu pârâta U. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin reprezentant N. I., care prezintă CI, ., nr._, CNP_, lipsă fiind pârâta

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 131 N.C.pr.civ, instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în raport de art. 107 C.pr.civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind-o utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar.

În temeiul art. 394(1) C.pr.civ, instanța declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 25.06.2013 la Judecătoria Bacău, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI RÂNDUNICA a chemat în judecată ca pârât pe numita U. A., pentru ca instanța, prin hotărâre judecătorească să dispună obligarea la plata sumei de 9226,27 lei, compusa din suma de 5755,00 lei, cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei decembrie 2010 – 30 aprilie 2013 si suma de 3471,27 lei, penalitati de intarziere

Cererea este legal scutită de la plata taxelor judiciare.

În motivarea cererii reclamanta arată că debitorul ocupă un apartament situat în Bacău, ., ., . achite cheltuielile de întreținere restante în sumă de 9226,27 lei, reprezentând debit și penalizări.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 230/2007.

În dovedirea cererii reclamanta a depus copia fișei de întreținere, notificarea comunicată debitorului, listele lunare de plată.

Legal citat, pârâta nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula probatorii in combaterea acțiunii.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține:

Între părți există raporturi contractuale, în baza cărora pârâta U. A. în calitate de ocupant al apartamentului situat în Bacău, ., ., . prestațiile societăților furnizoare de apă, gaz metan, energie termică, etc., în sarcina acestuia acumulându-se un debit de 5755,00 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada decembrie 2010 – 30.04.2013, fapt ce rezultă din copiile listelor lunare de întreținere depuse la dosar, filele 22 – 94.

Având în vedere ca nici pana la data sesizarii instantei de judecata pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a datoriei, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor restante în scopul realizării creanței sale.

Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 50 din același act normativ, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art . 49 din Legea 230/2007,

(1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

(3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.

Penalitatile de 0,2 % pe zi de intarziere, stabilite la 09.04.2009, prin procesul – verbal nr. 11/2009 (fila 20, dosar), au fost calculate de catre reclamanta, in mod corect, modaliatatea de calcul a acestora concretizata in situatia depusa la filele 20 - 21, dosar, nefiind de altfel contestata de catre pârâtul-debitor.

Reclamanta a făcut în cauză, cu fișa apartamentului si listele de plata, necontestate de pârâtă.

Din textul probele administrate, instanța reține că ,creanța pretinsă de creditor trebuie că fie certă, lichidă și exigibilă.

Întrucât în speță sunt îndeplinite cerințele enumerate mai sus, instanța urmează a admite cererea și va obliga pârâta la plata a sumei de 5755 lei reprezentând debit, cheltuieli de întreținere restante pe perioada decembrie 2010-30 aprilie 2013 și penalități de întârziere de 3471,27 lei de la scadență și până la data de plății debitului, fără a depăși cuantumul debitului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI RÂNDUNICA, cu sediul în BACĂU, . E, J. BACĂU în contradictoriu cu pârâta U. A., cu domiciliul în BACĂU, ., ., ..

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 5755 lei reprezentând debit, cheltuieli de întreținere restante pe perioada decembrie 2010-30 aprilie 2013 și penalități de întârziere de 3471,27 lei de la scadență și până la data de plății debitului, fără a depăși cuantumul debitului..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședință, astăzi, 10.10.2013.

Președinte,

S. M.

Grefier,

A. P.

Red./tehnored. S.M./08.11.2013/Tehnored. A.P./11.11.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6335/2013. Judecătoria BACĂU