Actiune in regres. Sentința nr. 7011/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 7011/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 15014/182/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4193
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7011
Ședința publică din 26 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Danuț Ș.
Grefier F. S.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. C. O. BAIA M., în contradictoriu cu pârâtul B. C. M., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 19 Iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, în temeiul art. 260 C.pr.civ., având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 26 Iunie 2013, când în urma deliberării a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată data de 11.12.2012 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_, reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. C. O. BAIA M. a chemat în judecată pe pârâtul B. C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 3.549,38 lei reprezentând cheltuielile de asistență medicală acordată părții vătămate B. I. domiciliat în loc. Budești, nr. 884, jud. Maramureș, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale începând cu data pronunțării hotărârii și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii formulate reclamantul arată că în urma agresiunii comise de pârât asupra lui B. I., acesta din urmă a fost internat la S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M. în perioada 04.07.-15.07.2011 – Secția Ortopedie, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale în cuantum de 3.549,38 lei. Prin Rezoluția nr. 3204/P/2011 din data de 16.01.2012, P. de pe lângă Judecătoria Baia M. a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârât sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal, datorită împăcării părților.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată prin OG nr. 72/2006, art. 1357 alin. 1 și art. 1381 alin. 1 Cod civil, art. 3 și 4 din OG nr. 9/2000.
Pârâtul prezent în ședința publică din data de 19.06.2013 solicită respingerea acțiunii formulată de reclamant, întrucât nu se face vinovat de lovirea lui B. I..
In dovedirea acțiunii sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Din oficiu instanța a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtului, care s-a consemnat separat și s-a atașat la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Numitul B. I. a formulat plângere penală împotriva pârâtului motivat de faptul în data de 03.07.2011, acesta l-a lovit cu parul peste piciorul drept, cauzându-i leziuni traumatice.
În urma loviturii primite accidentului numitul B. I., a fost internat la S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M. în perioada 04.07.-15.07.2011 – Secția Ortopedie, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale în cuantum de 3.549,38 lei.
Sub aspectul laturii penale a fost confirmată de către procuror propunerea organului de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale față de pârât, soluție irevocabilă, P. de pe lângă Judecătoria Baia M. încunoștințând reclamantul cu privire la posibilitatea de a solicita cheltuielile de spitalizare pe calea unei acțiuni separate potrivit dreptului civil.
Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006, aplicabile la data săvârșirii faptei, „(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
Din actele depuse la dosar de reclamant a rezultat într-adevăr că numitul B. I., a fost internat la S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M. în perioada 04.07.-15.07.2011 – Secția Ortopedie, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale iar cuantumul respectivelor îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din cuprinsul Situației depuse la dosarul cauzei la fila 7 dosar, se ridică la valoarea de 3.549,38 lei.
Având în vedere norma legală mai sus menționată, pentru a obține obligarea pârâtului la plata cheltuielilor pretinse, reclamantul prin probatoriul solicitat a fi administrat în cauză, trebuia să facă dovada, ținând cont de dispozițiile art. 1169 Cod civil, a îndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006, precum și cele ale art. 998-999 Cod civil, acestea din urmă necesare întrucât răspunderea prevăzută de respectivul articol este o răspundere civil delictuală.
Din acest punct de vedere, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, instanța consideră că nu s-a făcut dovada că pârâtul se face vinovat de producerea vătămărilor corporale produse numitul B. I. în condițiile în care acesta a contestat prin declarația dată, aflată la fila 32 dosar, că ar fi comis fapta imputată, arătând că la data pretinsei săvârșiri a fapte se afla în localitatea Satu Nou la ciurdă susținând de asemenea că nu îl cunoaște pe numitul B. I..
Chiar presupusa victimă a pârâtului în declarațiile date arătat, că a aflat ulterior de la alte persoane că persoana care i-a provocat leziuni se numește B. C. M. și deși numărul de îngrijiri medicale era unul important acesta a înțeles să-și retragă plângerea formulată fără a aexista o dovadă a împăcării cu pârâtul.
Așadar, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 Cod civil, lipsind în cauză vinovăția pârâtului.
În consecință, pentru motivele ce preced, instanța constată că acțiunea formulată de reclamant se vădește a fi nefondată, urmând să fie respinsă ca atare.
Potrivit prevederilor art. 274 Cod proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, la baza obligației de restituire stând tocmai culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Instanța reține că, în cauză, părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată motiv pentru care va lua act de acest fapt prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „DR. C. O.” BAIA M., cu sediul în Baia M., .. 31, jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul B. C. M., cu domiciliul în Remetea Chioarului, nr. 179, județul Maramureș, având ca obiect pretenții.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. Ș. F. S.
-în concediu, semnează Grefierul Șef-
Red. D.Ș.
Dact. F.S.
4 ex./29 august 2013
← Fond funciar. Încheierea nr. 878/2013. Judecătoria BAIA MARE | Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013.... → |
---|