Plângere contravenţională. Sentința nr. 1306/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 1306/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 6627/182/2012

ROMÂNIA cod operator 4193

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1306

Ședința publică din 7 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. E. F.

Grefier A. M.

Pe rol este soluționarea cauzei civile privind pe petenta C. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravențională.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța constată că dezbaterile de fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31.01.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta, soluționarea cauzei fiind amânată pentru data de azi, când în urma deliberării a fost pronunțată următoarea sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 30.05.2012 sub numărul_, petenta C. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de intimat la data de 26.05.2012.

Plângerea nu a fost motivată în fapt sau în drept.

În probațiune, petenta a depus înscrisuri.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art.36 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 raportat la cele ale art. 15 lit. i din Legea nr.146/1997.

Intimatul, legal citat, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate, ca nefondată.

În cadrul probei cu înscrisuri, a fost depus la dosarul cauzei procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de afișare, raportul agentului de poliție F. N., solicitându-se audierea martorului semnatar al procesului verbal.

În ședința publică din data de 10 ianuarie 2013, a fost administrată proba testimonială, fiind audiat martorul semnatar al procesului verbal Tofană D. Darius, precum și martorul propus de către petentă B. G., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (fila 23).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de intimat la data de 26.05.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă în sumă de 280 lei, 4 puncte amendă în valoare de 280 lei și cu reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100, al. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 120, lit. e din Regulamentul privind aplicarea OUG 195/2002.

Pentru a aplica această sancțiune, s-a reținut în sarcina petentei faptul că, la data de 26.05.2012, ora 15,00, pe DN 18, în localitatea Baia Sprie, a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ și a efectuat manevra de depășire pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicatoare rutiere.

Procesul verbal atacat a fost semnat de către agentul constatator, petenta refuzând să semneze. Din acest motiv, procesul verbal i-a fost comunicat petentei în data de 12.06.2012.

Cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei, în motivarea celor solicitate, petenta prin reprezentant a arătat, în esență, faptul că nu se face vinovată de cele reținute în sarcina sa întrucât depășirea la care se face referire în procesul verbal a fost efectuată regulamentar anterior indicatorului cu semnificația depășire interzisă.

În soluționarea plângerii contravenționale, instanța de judecată va ține seama de prevederile art. 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege.

Cercetând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul întocmirii și observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că, în speță, procesul verbal ., nr._/26.05.2012 întocmit de IPJ Maramureș - Poliția Baia Sprie cuprinde formal toate mențiunile prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța va avea în vedere următoarele.

Potrivit art. 100, al. 3, lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a următoarelor fapte: …”nerespectarea regulilor privind depășirea”.

De asemenea, potrivit art. 120, al. 1, lit. e din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002, se interzice depășirea vehiculelor pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje.

Din analiza textelor de lege menționate anterior rezultă că petenta avea obligația să nu efectueze manevra de depășire pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicatoare rutiere.

Din declarația martorului Tofană D. M. (fila 34), martor semnatar al procesului verbal audiat la data de 10 ianuarie 2013, rezultă faptul că, în cursul anului 2012, deplasându-se pe direcția Baia Sprie - Bistrița, în localitatea Baia Sprie a fost oprit în trafic de către organele de poliție ca urmare a faptului că a fost depășit de un autoturism pe trecerea de pietoni. Martorul a arătat faptul că trecerea de pietoni era semnalizată. De asemenea, martorul a mai arătat că, cu acea ocazie, petenta a fost sancționată contravențional.

Analizând declarația martorului care a perceput întâmplările personal, coroborând această depoziție cu mențiunile din procesul verbal, instanța apreciază că susținerile contrare ale petentei apar ca fiind nefondate.

Declarația martorului Borodi G. (fila 35), martor propus de petentă, nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar. Astfel, martorul Borodi arată faptul că petenta a depășit un autoturism la data sancționării sale contravenționale, însă manevra de depășire a fost finalizată înainte de trecerea de pietoni. Autoturismul aflat în fața lor voia probabil să oprească sau să intre în benzinăria aflată în zonă, astfel că petenta nu a trecut cu autovehiculul de axul drumului decât parțial. Mai arată martorul faptul că a observat indicatorul cu semnificația trecere de pietoni din zonă.

În contextul în care declarația acestui martor este singura probă care tinde spre o altă stare de fapt decât cea consemnată în procesul verbal de contravenție, necoroborându-se cu nicio altă probă, instanța de judecată apreciază că aceasta nu poate fi avută în vedere la pronunțarea soluției.

Procesul verbal de constatare a contravențiilor legal întocmit face dovada asupra celor menționate în cuprinsul său până la proba contrarie, contravenientul având posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, iar instanța având un rol activ în administrarea probatoriului specific procedurii contravenționale.

Având în vedere faptul că starea de fapt expusă în procesul verbal atacat este confirmată de declarația martorului semnatar al acestuia, instanța apreciază că nu a fost răsturnată prezumția sa de veridicitate. Faptul că martorul semnatar Tofană D. Darius nu și-a amintit anumite aspecte legate de localizarea în spațiu al locului săvârșirii contravenției nu este de natură să ducă la înlăturarea declarației acestuia, în contextul în care martorul nu parcurge acel sector de drum cu regularitate, acesta domiciliind în localitatea Bistrița.

La dosarul cauzei, a fost depusă la data de 30 ianuarie 2013, prin serviciul registratură al instanței, o comunicare din partea Primăriei Baia Sprie, prin care se arată că, pe . Sprie, există o trecere de pietoni în zona stației peco și este semnalizată cu indicatoare. De asemenea, s-a mai arătat faptul că, la data de 26.05.2012, DN 18 (și sectorul de drum în cauză) a făcut obiectul unor lucrări de reabilitare.

Aprecierea probelor constă în operațiunea mentală pe care o face instanța pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor împreună, pronunțând soluția pe baza acestora.

Întrucât în speța de față, probele administrate nu sunt de natură să contureze o stare de fapt contrară celei consemnate în actul de constatare a contravenției, infirmând susținerile formulate în plângerea contravențională, instanța va aprecia, în soluționarea plângerii, că aceasta nu este întemeiată.

Sub aspect individualizator, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 21, al.3 din O.G. nr. 2/2001 și art. 102, al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța va menține amenda aplicată în cuantum de 280 lei, apreciind-o proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de petentă.

Față de considerentele enunțate anterior, instanța constată că plângerea contravențională formulată de petentă este neîntemeiată și, în consecință, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, urmează a o respinge, menținând procesul-verbal de constatare a contravenției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta C. I., domiciliată în . Șugatag, nr. 56, jud. Maramureș în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 26.05.2012.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7 februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. E. F. A. M.

Red./dact.M.E.F.

5 ex./16.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1306/2013. Judecătoria BAIA MARE