Plângere contravenţională. Sentința nr. 4609/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 4609/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 14652/182/2012
cod operator - 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4609/2013
Ședința publică din 23 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier N. B.
Ministerul Public reprezentat prin procuror G. M.
de la P. de pe lângă Judecătoria Baia M.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ în contradictoriu cu intimatul H. M. E., având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 23 aprilie 2013, când a pronunțat prezenta hotărâre judecătorească.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 03 decembrie 2012 petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ a înregistrat sub nr._ cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, în contradictoriu cu intimatul H. M. E., solicitând ca prin hotărârea pronunțată să fie înlocuită sancțiunea amenzii aplicată prin procesele verbale . nr._ din 19.05.2011, . nr._ din 16.07.2010 și . nr._ din 02.01.2010, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea de fapt a cererii petentul a arătat că intimatul a fost sancționat cu amenda în cuantum total de 1.100 lei. Intimatul nu a formulat plângere împotriva proceselor verbale și acestea au devenit titluri executorii. Petentul a arătat că a transmis procesele verbale spre executare Primăriei Baia M.. Primăria Baia M. a comunicat că nu există posibilitatea executării silite, impunându-se sesizarea instanței de judecată pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 9, art. 39, art. 391 din OG 2/2001, OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 242 Cod procedură civilă.
În probațiune, s-au depus înscrisuri.
Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la cererea formulată.
Analizând cererea formulată raportat la probatoriul administrat și dispozițiile OG 2/2001, instanța o apreciază ca fiind întemeiată.
Intimatul H. M. E. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 1.100 lei conform proceselor verbale . nr._ din 19.05.2011, . nr._ din 16.07.2010 și . nr._ din 02.01.2010 (f. 9, 10 și 12).
Procesele verbale, devenite titluri executorii, au fost pus în executare silită. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că titlurile executorii nu au putut fi executate și amenda nu a fost încasată de la intimat.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/ 2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Instanța poate acorda contravenientului un termen de 30 de zile pentru achitarea amenzii. În cazul în care contravenientul intimat nu-și execută obligația în termenul stabilit sancțiunea amenzii urmează să fie înlocuită cu prestarea unei activități în folosul comunității.
În cauză, petentul a făcut dovada imposibilității executării silite a amenzii. Intimatul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut dovada că ar fi achitat integral sau o parte din amenda aplicată.
Instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din OG 2/2001 pentru a fi admisă cererea și a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității. Raportat la cuantumul amenzii aplicate se va stabili ca intimatul să presteze activitate în folosul comunității pentru o durată de 20 ore în cadrul Serviciului Public Ambient U. Baia M., urmând ca la punerea în executare a mandatului de executare a sancțiunii conform art. 17 din OG 55/2002, să fie stabilite condițiile în care se va executa activitatea și programul de lucru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, județul Maramureș, în contradictoriu cu intimatul H. M. E., domiciliat în Baia M., .. 5A/29, județul Maramureș.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1100 lei aplicată intimatului prin procesele verbale . nr._ din 19.05.2011, . nr._ din 16.07.2010 și . nr._ din 02.01.2010, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 20 ore în cadrul Serviciului Public Ambient U. Baia M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi 23.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D. N. B.
Red. / D.D.
dact. / N.B.
4 ex. / 07.05.2013
Dosar nr._
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, județul Maramureș, în contradictoriu cu intimatul H. M. E., domiciliat în Baia M., .. 5A/29, județul Maramureș.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1100 lei aplicată intimatului prin procesele verbale . nr._ din 19.05.2011, . nr._ din 16.07.2010 și . nr._ din 02.01.2010, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 20 ore în cadrul Serviciului Public Ambient U. Baia M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi 23.04.2013.
PREȘEDINTE
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7029/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1306/2013.... → |
---|