Plângere contravenţională. Sentința nr. 2374/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 2374/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 15078/182/2012

cod operator 4193

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2374/2013

Ședința publică din 04 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. L. V.

Grefier S. M. T.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL și pe intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL DE TRANSPORT RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Raportat la dispozițiile art. 1591 alin. 4 C. pr. civ. se stabilește că instanța sesizată este competentă general, material (art. 1 pct.1 C. pr. civ.) și teritorial (art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001) să judece prezenta cauză.

În baza dovezilor și lucrărilor dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 18.07.2012 și declinată și înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 12.12.2012, sub numărul de_, petenta . SRL a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR-, să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 03.07.2012, de către intimată.

În motivarea plângerii petenta arată că în data de 03.07.2012 a fost sancționată contravențional pentru faptul că nu a trimis în evidențele ARR mențiunea că conducătorul auto I. D. este angajatul societății petente.

De asemenea, aceasta învederează, în esență, instanței de judecată că nu contestă starea de fapt reținută în procesul verbal, dar că netrimiterea comunicării privind angajarea conducătorului auto pe site-ul ARR se datorează faptului că șoferul în cauză efectua o cursă internațională.

În subsidiar solicită reindividualizarea sancțiunii, în sensul aplicării unui avertisment.

Plângerea este întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedirea acțiunii petenta a depus la dosarul cauzei copie proces verbal de constatare a contraventiei ( fila nr.5,6), alte înscrisuri.

În cauză s-a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței de judecată să respingă plângerea ca neîntemeiată, întrucât fapta săvârșită de către petentă este dovedită prin toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Totodată, în conformitate cu art.242 Cod Proc. Civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În data de 03.07.2012 petenta . SRL a fost sancționată contravențional, prin procesul verbal . nr._ cu amendă în cuantum de 3000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8alin.1 și 2 lit a din HG 69/2012.

Se menționează în procesul verbal faptul petenta nu a transmis pe site-ul ARR angajarea conducătorului auto I. D. în termen de 15 zile de la angajare.

Analizând plângerea contravențională din perspectiva art.31 alin.1 din OG 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor instanța de judecată constată faptul că aceasta a fost introdusă în termenul legal.

Conform art. 34 din OG 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.16 și 17 din actul normativ precizat, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, petenta nu a contestat starea de fapt reținută prin actul atacat, respectiv inexistența comunicării prezentate anterior.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale art.5 al.5 din actul normativ menționat anterior, prevede care sunt criteriile raportat la care se aplică sancțiunile contravenționale, respectiv gradul de pericol social al faptei ,împrejurările săvârșirii acesteia, scopul urmărit sau circumstanțele personale ale contravenientului.

Față de aceste criterii instanța de judecată constată că amenda contravențională, în cuantum de 3000 lei este corect individualizată, raportat la datele concrete de săvârșire a contravenției.

Petenta a afirmat faptul că nu s-a trimis datele de iedentificare ale angajatului acesteia ( șofer) către ARR datorită faptului că acesta s-a aflat într-o cursă internațională. Acest argument este neîntemeiat întrucât trimiterea situației privind șoferul menționat incumbă societății petente și nu șoferului.Astfel, trimiterea nu este condiționată în vreun fel de prezența conducătorului auto.

În privința faptului că actul normativ nu ar fi fost previzibil, instanța reține că obligația de a trimite situația menționată la ARR este instituită, înainte de apariția HG 69/2012, încă din anul 2010 ( ordin ce a fost publicat în Monitorul Oficial).

Pe de altă parte transmiterea angajării unui conducător auto către ARR este importantă deoarece ARR poate verifica dacă aceste persoane sunt apte din punct de vedere profesional a conduce autovehicule în mod regulat. Deci, prin nerespectarea obligației menționate se poate pune în pericol siguranța rutieră.

Față de cele precizate mai sus, instanța de judecată urmează a respinge plângerea formulată de către petenta, ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de către petenta . SRL, cu sediul procesual ales în Suceava, ..5, ., ., în contradictoriu cu intimata I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR, cu sediul în București, ..38, jud. Maramureș, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de constatare a contravenției, ., nr._ încheiat la data de 03.07.2012, de către intimată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică, azi data de 04.03.2013

PreședinteGrefier

A. L. VerdeșStela M. T.

Red. / A.L.V.

dact. / A.L.V.

5 ex / 09 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2374/2013. Judecătoria BAIA MARE