Plângere contravenţională. Sentința nr. 7260/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 7260/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 3796/182/2013

ROMÂNIA cod operator - 4193

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7260

Ședința publică din 03 iulie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. E. M.

GREFIER: T. I.

Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul I. A., CNP_, cu domiciliul în Baia M., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, județul Maramureș.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de azi, se prezintă personal petentul, lipsă fiind intimatul.

Instanța procedează la identificarea petentului, care se legitimează cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului.

În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, verificând din oficiu competența, instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform art. 32 alin. 1 din O.G. 2/2001.

În temeiul art. 36 din O.G. 2/2001, se constată că plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Intimata a depus întâmpinare în termenul acordat în acest scop, solicitând judecata cauzei în lipsă.

Petentul a depus răspuns la întâmpinarea ce i-a fost comunicată.

Se arată de către petent că nu mai este necesar a se viziona înregistrarea video a faptei contravenționale întrucât i-s fost comunicată și în acest sens depune planșă foto a primelor momente din această înregistrare, precizând că și din acesta reiese că pietonii au călcat pe trecere abia în momentul în care autovehiculul petentului se afla pe trecerea de pietoni și astfel nu avea cum să oprească. Arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat. Se solicită dezbaterea fondului la acest termen.

În baza art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.

Neformulându-se alte cereri și nesolicitându-se alte probe, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiilor art. 244 C. pr. civ., declară închisă cercetarea judecătorească, acordând cuvântul pe fond.

Pe fond, petentul solicită admiterea plângerii formulate, apreciind că procesul verbal nu a fost încheiat conform faptelor și arătând că deține permis auto de 17 ani, fără evenimente și nu prezintă un pericol social astfel cum se susține în întâmpinare. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.03.2013, sub nr._, petentul I. A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, a contestat Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2013.

S-a solicitat anularea actului contestat.

În motivarea plângerii contravenționale petentul a susținut că nu corespund realității mențiunile înscrise în procesul-verbal contestat.

Astfel, a arătat petentul că a fost sancționat pentru fapta de a nu acorda prioritate de trecere unui grup de pietoni angajați regulamentar în traversare, deși a explicat agentului constatator că pietonii nu se aflau pe trecere în momentul în care petentul s-a angajat pe aceasta, pietonii angajându-se în traversare după trecerea petentului.

A mai arătat petentul că în cazul dedus judecății nu operează prezumția de legalitate a procesului-verbal, conform jurisprudenței Curții Europene, sens în care s-a invocat cauza A. c/a României.

În fine, s-a invocat neutilizarea formularului prevăzut de anexa nr. 1A la Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, contrar dispozițiilor art. 181 alin. 1 din acest act normativ.

În drept s-au invocat dispozițiile Cap. VIII, art. 118 din OUG nr. 195/2002 și ale OG nr. 2/2001.

S-a propus proba cu înscrisurile depuse și cu martora I. M., solicitându-se a se pune în vedere intimatului să depună înregistrarea video a faptei reținute în sarcina sa, pentru a se demonstra că fără temei a fost întocmit procesul-verbal contestat.

S-au atașat la plângerea contravențională, în copie, actul de identitate al petentului și actul contestat (f. 5-6).

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru, în baza art. 36 din OG nr. 2/2001.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a depus întâmpinare, în termenul acordat în acest scop (f. 14-15), atașând exemplarul 1 al actului contestat, atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică și certificatul de aprobare a mijlocului tehnic utilizat pentru efectuarea înregistrării faptei sancționate, precum și înregistrarea video efectuată (f. 16-21).

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea plângerii petentului întrucât actul contestat este legal și temeinic.

S-a învederat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h) din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, constând în fapta de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea pe sensul său de mers.

S-a susținut corecta încadrare juridică a faptei și corecta individualizare a sancțiunii aplicate, precum s-a susținut și că actul contestat a fost întocmit cu respectarea cerințelor art. 16 și următoarele din OG nr. 2/2001.

S-a propus proba cu înscrisurile atașate întâmpinării.

Petentul a răspuns la întâmpinarea ce i-a fost comunicată, învederând că a primit înregistrarea video a faptei pentru care a fost sancționat, din cuprinsul acesteia rezultând că, în momentul în care pietonii se aflau pe trecerea de pietoni, autovehiculul ce îl conducea (_ ) trecuse mai mult de jumătate de acea trecere, astfel încât, în mod logic, pietonii se aflau pe trotuar, iar nu în traversare, atunci când s-a apropiat autovehiculul său de trecerea de pietoni.

La primul termen de judecată cu părțile legal citate, petentul a depus captura video a înregistrării din care rezultă susținerea enunțată.

A fost ascultat petentul și s-a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei.

Examinând plângerea și apărările formulate, față de probele administrate și raportat la dreptul aplicabil, instanța reține cele ce urmează:

Petentul I. A. a fost sancționat contravențional la data de 20.03.2013, pentru fapta de a conduce auto DACIA cu numărul de înmatriculare_, pe . la trecerea de pietoni marcată regulamentar, din dreptul imobilului cu nr. 6 din Piața Revoluției, nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajați regulamentar în traversare. S-a menționat că fapta a fost filmată pe caseta T101, menționându-se auto MM_, pe care se afla montat mijlocul tehnic cu care s-a efectuat înregistrarea video.

Actul a fost comunicat petentului prin înmânare, la data întocmirii lui, iar plângerea formulată la data de 21.03.2013, se reține a fi fost introdusă în termenul legal.

Petentul I. A. a susținut că fapta reținută în sarcina sa nu constituie contravenția pentru care a fost sancționat.

Într-adevăr, din înregistrarea video depusă de intimat la dosarul cauzei, instanța reține că pietonii cărora se pretinde că nu le-a fost acordată prioritate la trecerea marcată corespunzător, nu se aflau angajați în traversare la momentul în care autovehiculul condus de petent se afla pe trecerea de pietoni (f. 21).

Conform art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002:

Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:

h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Potrivit art. 100 alin.3 lit. b) din OUG nr. 195/2002:

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;

Prin urmare, pentru a se reține întrunit conținutul constitutiv al contravenției descrise de textul legal evocat, se impune ca pietonii cărora conducătorul auto este obligat să le acorde prioritate de trecere să se afle angajați în traversare, circumstanță ce nu este întrunită în cauză, astfel cum s-a reținut din probele examinate.

Raportat la considerentele ce precedă, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001 și a textelor legale precitate, reținând că nu este întrunit conținutul constitutiv al contravenției reținute în sarcina petentului, instanța va admite plângerea și va anula actul contestat, devenind de prisos a se mai examina celelalte motive invocate de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea contravențională introdusă de petentul I. A., CNP_, cu domiciliul în Baia M., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, județul Maramureș.

Anulează Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2013, exonerează petentul de la plata amenzii aplicate și dispune restituirea permisului de conducere.

Cu drept de apel la Tribunalul Maramureș, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune al Judecătoria Baia M..

Pronunțată în ședința publică din 03.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

S. E. M. T. I.

Red. S.E.M./dact. S.E.M. + I.T.

4 ex / 10 iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7260/2013. Judecătoria BAIA MARE