Pretenţii. Sentința nr. 595/2013. Judecătoria BAIA MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 595/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 7993/182/2012
ROMÂNIA cod operator - 4193
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 595
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. M. S.
Grefier: A. T. M.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul P. T., domiciliat în localitatea Băsești, nr. 190/A, județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta T. A., domiciliată în localitatea Baia M., ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reclamantul P. T. personal, iar pentru pârâta lipsă se prezintă av. Contra D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că este al treilea termen de judecată și s-a depus la dosarul cauzei, în copie xerox, de către Biroul Executorului Judecătoresc V. G., actele care compun dosarul execuțional nr. 11/2010 privind pe creditoarea T. Aurela și pe debitorul P. T..
Instanța pune în discuția reclamantului că este necesar să depună în original chitanța prin care a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Reclamantul învederează instanței că nu are decât copii ale acestei chitanțe, pe care le înfățișează instanței, susținând că așa le-a primit.
Reprezentantul pârâtei invocă excepția nelegalei timbrări a cererii, solicitând instanței anularea acesteia, ca netimbrată.
Instanța respinge excepția nelegalei timbrări a cererii, apreciind că reclamantul a făcut dovada timbrării în pricina de față.
Instanța pune în discuția părților excepția autorității de lucru judecat invocată de reprezentantul pârâtei prin întâmpinare.
Reclamantul învederează instanței că solicită judecarea din nou a cererii de partaj, întrucât nu este mulțumit de hotărârile judecătorești pronunțate anterior, depunând un înscris cu motivele de fapt ale acestei cereri.
Reprezentantul pârâtei invocă excepția autorității de lucru judecat, și față de această cerere, arătându-se că obiectul dosarului atașat (_ ), a fost partajul judiciar între aceleași părți, fiind soluționat definitiv și irevocabil. Arată că își extinde excepția cu privire la înscrisurile depuse la termenul anterior, excepția inadmisibilității fiind un efect al invocării autorității de lucru judecat, iar nu o excepție de sine stătătoare.
Instanța, în temeiul prevederilor art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă unește cu fondul excepția autorității de lucru judecat, atât cu privire la cererea introductivă, cât și cu privire la cererea de redeschidere a procesului de partaj, după ce reclamantului i-a fost explicată noțiunea pusă în discuție și i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula cerere de ajutor public judiciar în forma onorariului de avocat.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Reclamantul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cu martori, teza probatorie fiind nedreptățirea sa în procesul de partaj și proba privind efectuarea unei expertize.
Reprezentantul pârâtei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, învederând instanței că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți și s-a respins cererea reclamantului cu privire la celelalte categorii de probe propuse (martori și expertiză), teza probatorie a acesteia fiind nedreptățirea sa în procesul de partaj desfășurat în dosarul atașat.
Având în vedere poziția părților, actele și probele de la dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele invocate și detaliate în aceasta, precum și în notele de ședință, pe care le susține și verbal. Solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâtă, prin reprezentantul său, cu obligarea pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate de acesta cu procesul.
Reprezentantul pârâtei solicită instanței admiterea excepției autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant, apreciind că în cauză există putere de lucru judecat, pentru motivele invocate și detaliate în întâmpinarea depusă la termenul din 26 septembrie 2012, aflată la filele 11-12 din dosar, pe care o susține și verbal. De asemenea, solicită obligarea reclamantului la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată ocazionate de aceasta cu procesul, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor pe care le depune la dosar, în copie conformă cu originalul.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare pentru data de astăzi, 23 ianuarie 2013, Completul 5 Civil, sala 33.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 02 iulie 2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul P. T., în contradictoriu cu pârâta T. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia din urmă la restituirea sumei de 1.500 euro, calculată în lei la data zilei de plată, precum și a cheltuielilor de executare silite puse în sarcina sa în Dosarul de executare silită nr. 11/2010 al B.E.J. - V. G..
S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat reclamantul că a fost căsătorit cu pârâta, între ei desfășurându-se mai multe procese civile (divorț; partaj judiciar).
S-a arătat că prin Decizia civilă nr. 299/A/28.11.2007 a Tribunalului Maramureș, în procesul de partaj, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 euro cu titlul de sultă. La fond, prin Sentința civilă nr. 1653/28.03.2007 a Judecătoriei Baia M., cheltuielile de judecată au fost compensate, iar în apel reclamantul a fost obligat către pârâtă la cheltuieli de judecată de 2.115,00 lei, prin Decizia referită și de 1.000,00 lei, prin Decizia civilă nr. 714/R/21.03.2008 a Curții de Apel Cluj.
Judecând contestația în anulare, Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 2294/R/2008, a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 1.000,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Astfel, a concluzionat reclamantul, suma totală datorată de el pârâtei este de 4.115,00 lei, iar cea datorată de pârâtă reclamantului este de 2.500 euro, cele două creanțe fiind, în același timp, certe, lichide și exigibile.
În continuare s-a arătat că, deși între cele două creanțe a operat compensația legală, până la concurența sumei de 4.115,00 lei, pârâta T. A., cu rea-credință, a introdus cerere de executare silită la B.E.J. - V. G., formându-se dosarul nr. 11/2010, iar reclamantul a depus în acest dosar un memoriu prin care solicita executorului judecătoresc să constate compensația legală între cele două creanțe ce izvorau din aceleași hotărâri judecătorești depuse spre executare silită.
Pentru motivele expuse, a arătat reclamantul că, în opinia sa, nu datorează cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc în sarcina sa.
În drept, s-a invocat instituția răspunderii civile delictuale.
S-a propus proba cu înscrisuri, solicitându-se atașarea Dosarului de executare silită nr. 11/2010 al B.E.J. - V. G..
Cererea a fost legal timbrată (f. 17-17).
Pârâta T. A. a depus întâmpinare (f. 11-12), prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat întrucât prin Decizia civilă nr. 714/R/21.03.2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr._, s-a stabilit cuantumul sultei ce a fost obligată să o plătească reclamantului, precum și al cheltuielilor de judecată la care acesta din urmă a fost obligat, fiind astfel pronunțată o hotărâre definitivă și irevocabilă, iar cererea reclamantului de a fi obligată pârâta să plătească suma de 1.500 euro, reprezentând sultă, este inadmisibilă.
Cu privire la suma reprezentând cheltuielile de executare solicitate de reclamant, au fost invocate dispozițiile art. 371C.p.civ., pârâta arătând că reclamantul a avut posibilitatea să uzeze de calea contestației la executare, posibilitate ce nu a fost valorificată de acesta.
În final, a arătat pârâta că între părți nu există nicio altă datorie, întrucât sumele datorate reciproc au fost compensate, astfel cum rezultă din Procesul-verbal din data de 18.03.2010 întocmit în Dosarul de executare silită nr. 11/2010 al B.E.J. - V. G..
S-a propus proba cu înscrisurile existente la dosarele atașate.
S-a solicitat dosarul de executare silită la care părțile au făcut referire și s-a atașat Dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M..
Pentru termenul din 14.11.2012, reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat „redeschiderea” procesului de partaj.
La termenul de judecată din 23.01.2013, întrebat fiind, reclamantul a arătat că solicită judecarea din nou a cererii de partaj, întrucât nu este mulțumit de hotărârile judecătorești pronunțate anterior, depunând un înscris cu motivele de fapt ale acestei cereri.
Și față de această cerere, pentru pârâtă, prin apărător, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătându-se că obiectul dosarului atașat (_ ), a fost partajul judiciar între aceleași părți, fiind soluționat definitiv și irevocabil.
Excepțiile autorității de lucru judecat invocate cu privire la cererea inițială a reclamantului și cu privire la cererea depusă de acesta la termenul din 14.11.2012, au fost unite cu fondul la termenul din 23.01.2013, după ce reclamantului i-a fost explicată noțiunea pusă în discuție și i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula cerere de ajutor public judiciar în forma onorariului de avocat.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți și s-a respins cererea reclamantului cu privire la celelalte categorii de probe propuse (martori și expertiză), teza probatorie a acestora fiind nedreptățirea sa în procesul de partaj desfășurat în dosarul atașat.
Examinând cererile și apărările formulate în cauză, față de probele administrate și raportat la dreptul aplicabil, instanța reține cele ce urmează:
Reclamantul P. T. pretinde a fi obligată pârâta T. A. la plata sumei de 1.500 euro, în echivalent lei la data plății, care reprezintă sulta la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească, precum și la plata sumei reprezentând cheltuielile de executare silită, stabilite în sarcina sa de executorul judecătoresc în Dosarul nr. 11/2010 al B.E.J. - V. G. (depus la dosarul cauzei).
De asemenea, prin cererea depusă la termenul din 14.11.2012, reclamantul a solicitat a se „redeschide” procesul de partaj, în sensul precizat la termenul din 23.01.2013, acela al rejudecării partajului judiciar, pentru motivele depuse în scris.
Pârâta T. A., prin apărător, a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la ambele cereri, învederând că între părți a avut loc o judecată anterioară, desfășurată în Dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M., al cărui obiect a fost partajul judiciar, prin hotărârile pronunțate fiind stabilite, definitiv și irevocabil, sumele ce le datorează pârâta reclamantului (sulta) și sumele datorate de acesta pârâtei (cheltuieli de judecată).
Instanța constată că temeiul de drept al cererii privind suma de 1.500 euro și cea reprezentând cheltuielile de executare, a fost indicat de reclamant ca fiind dispozițiile legale ce alcătuiesc instituția răspunderii civile delictuale, pentru cererea de rejudecare a partajului nefiind indicat temeiul de drept.
Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Autoritatea de lucru judecat se manifestă sub formă de excepție procesuală (conform art. 166 Cod proc. civ.), dar și sub formă prezumție, mijloc de probă, de natură să demonstreze aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
În manifestarea sa de excepție procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente - obiect, părți, cauză - și corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să împiedice formularea unei noi cereri de chemare în judecată având același obiect, cauză și părți.
Totodată, autoritatea de lucru judecat se manifestă și în sens pozitiv, în sensul că nu există posibilitatea de a statua diferit asupra aspectelor litigioase dezlegate anterior în raporturile dintre părți.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
De altfel, așa cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu împotriva României, cauza A. împotriva României), dreptul la un proces echitabil în fata unei instanțe judecătorești, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părți.
Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care reclamă, între altele, că soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanțele judecătorești să nu mai fie pusă în discuție.
Deși în hotărârile sus menționate s-a avut în vedere faptul că la acea dată dreptul român permitea desființarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de o instanță superioară în baza unei cereri introduse de un oficial al statului, respectiv procedura recursului în anulare, s-a apreciat că același principiu, și anume cel al securității raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenței dreptului și în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție, se opune posibilității stabilirii printr-o hotărâre judecătorească a unei situații de fapt contrare celei stabilite deja cu putere de lucru judecat.
Dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M., a avut ca obiect cererea reclamantei T. A., in contradictoriu cu pârâtul P. T. (ambii având calități inversate în prezenta cauză) prin care se solicita partajarea bunurilor comune dobândite de aceștia în timpul căsătoriei.
Prin Sentința civilă nr. 1653/28.03.2007 a primei instanțe, definitivă prin Decizia civilă nr. 299/A/28.11.2007 a Tribunalului Maramureș și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 714/R/2008 a Curții de Apel Cluj, a fost soluționată cererea de partaj judiciar ce a format obiectul dosarului referit.
Dispozițiile la care instanța raportează excepția analizată sunt cele referitoare la soluționarea partajului și a cererii având ca obiect cheltuielile de judecată, deci cele prin care se dispune obligarea reclamantei din acea cauză (pârâta din această cauză), la plata sumei de 2.500 euro, cu titlul de sultă datorată pârâtului din aceeași cauză, acesta fiind obligat la rândul său, către reclamantă, la plata sumei reprezentând cheltuieli de judecată, de 2.115,00 lei, în apel și de 1.000,00 lei în recurs.
Întrucât împotriva deciziei pronunțate în recurs, reclamantul P. T. a formulat contestație în anulare, respinsă prin Decizia civilă nr. 2294/R/2008, acesta a fost obligat și în această cale de atac la cheltuieli de judecată de 1.000,00 lei.
Temeiul de drept al cererii anterioare, având ca obiect partaj judiciar, a fost cel indicat de reclamantă și anume art. 36 alin 1 Codul Familiei și art. 613C.p.civ., iar temeiul obligării la cheltuieli de judecată a fost art. 274 C.p.civ.
Pentru a se reține excepția autorității de lucru judecat, se impune a se găsi întrunită tripla identitate, dintre elementele acțiunii civile - părțile, obiectul și cauza din cererile față de care se examinează excepția.
Raportat la situația de fapt expusă, instanța reține îndeplinită această condiție și, prin urmare, excepția puterii de lucru judecat este întemeiată, urmând a fi admisă, numai cu privire la cererea reclamantului P. T. de a se rejudeca partajul judiciar, acesta afirmând ca motive ale cererii de rejudecare, nedreptățirea sa în procesul anterior cu același obiect, conform înscrisurile depuse la dosar.
În ce privește cererea reclamantului cu care a fost sesizată această instanță, de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.500 euro, ce o datorează acestuia cu titlu de sultă, instanța reține că are ca și cauză situația relevată de reclamant, aceea constând în neexecutarea de către pârâtă a obligației bănești corespunzătoare creanței sale, așa cum decurge din hotărârile judecătorești evocate, reclamantul fiind încredințat că temeiul de drept al acestei cereri este răspunderea civilă delictuală.
Prin urmare, instanța va analiza fondul acestei cereri, la fel cum va fi analizată și pretenția reclamantului având ca obiect suma reprezentând cheltuielile de executare silită puse în sarcina sa în Dosarul nr. 11/2010 al B.E.J. - V. G..
Reclamantul a ales calea acțiunii în răspundere delictuală pentru realizarea drepturilor afirmate, iar alegerea unei căi procedurale greșite, deși îi este imputabilă, nu poate fi sancționată prin neanalizarea cererilor prin care se tinde la apărarea acestor drepturi.
A afirmat reclamantul că pârâta, cu rea-credință, deși a cunoscut că are obligația de a-i plăti o sumă mai mare decât cea pe care o datora el însuși acesteia, a solicitat executarea silită a obligației bănești ce îi revenea lui, potrivit hotărârilor judecătorești evocate.
Instanța observă că în sarcina reclamantului au fost puse cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă (pârâta din prezenta cauză), în cuantum total de 4.115,00 lei, prin următoarele hotărâri:
la data de 28.11.2007, prin Decizia civilă nr. 299/A/2007 (în apel) a Tribunalului Maramureș, suma de 2.115,00 lei;
la data de 21.03.2008, prin Decizia civilă nr. 714/R/2008 a Curții de Apel Cluj (în recurs), suma de 1.000,00 lei și
la data de 21.11.2008, prin Decizia civilă nr. 2294/R/2008 a aceleiași Curți (în contestație în anulare), suma de 1.000,00 lei .
Creditoarea acestor sume (pârâta din prezenta cauză), a solicitat în mod legal executarea silită a obligațiilor corespunzătoare, aceasta fiind calea legală de urmat în cazul în care debitorul nu execută de bună-voie și la data când au devenit certe, lichide și exigibile obligațiile sale, astfel că afirmația reclamantului în sensul relei-credințe a pârâtei nu poate fi reținută, neputând fi primit motivul invocat de acesta, anume cunoașterea de către pârâtă a împrejurării că ea însăși era obligată față de reclamant prin aceleași hotărâri judecătorești ce au fost puse în executare silită.
Cu atât mai mult concluzia se impune, văzând Procesul-verbal întocmit la data de 23.09.2008 de către executorul judecătoresc în Dosarul nr. 108/2008, prin care se constată că operează compensația legală între obligațiile reciproce ale părților din Dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M., precum și Procesul-verbal întocmit la data de 18.03.2010, de același executor judecătoresc, dar în Dosarul nr. 11/2010, din cuprinsul căruia rezultă modul în care s-a constatat compensația legală invocată de reclamant, la dispoziția acestuia rămânând consemnată suma de 1.145,37 lei, iar obligația pârâtei din cauza de față fiind stinsă prin modul arătat.
Instanța nu are posibilitatea legală a examinării acestor procese-verbale în cadrul procesual al acțiunii în răspundere delictuală, nici sub aspectul compensației legale constatate de executor, și nici sub aspectul cuantumului cheltuielilor de executare, pentru o astfel de verificare fiind instituită calea contestației la executare, ce nu a fost valorificată de reclamant.
S-au examinat totuși aceste acte de executare pentru a se demonstra că situația de fapt descrisă de reclamant nu corespunde realității, iar pârâta nu este autor al unei fapte ilicite, astfel cum a afirmat reclamantul, fapta acesteia de a solicita executarea silită a unor hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii fiind expresia exercitării unui drept recunoscut de lege, iar suportarea cheltuielilor de executare silită revine debitorului potrivit legii.
Potrivit art. 998-999 C.civ.:
„Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.
Prin urmare, răspunderea delictuală implică întrunirea cumulativă a mai multor condiții, printre care și aceea privind săvârșirea unei fapte ilicite, cu privire la care s-a reținut că nu există.
Conform art. 371 indice 7 alin. 2 C.pr.civ.:
„Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară”.
Suma ce reprezintă cheltuielile de executare puse în sarcina reclamantului în Dosarul de executare silită nr. 11/2010, nu a fost contestată de acesta, astfel că acesta nu poate invoca pe calea acțiunii in răspundere delictuală că nu le datorează.
Reținând că fapta pârâtei nu are caracter ilicit, dimpotrivă reprezintă exercițiul unui drept recunoscut de lege, iar cheltuielile de executare silită nu pot fi pretinse de reclamant pe calea procesuală aleasă, în baza textelor legale precitate, instanța va respinge ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumelor de bani pretinse.
În ce privește cheltuielile de judecată, în baza art. 274 C.p.civ., instanța va obliga pe reclamant la plata acestora către pârâtă, însă nu în cuantumul de 1.500,00 lei, solicitat conform chitanțelor ce atestă plata onorariului de avocat, ci într-un cuantum de 500,00 lei, apreciat de instanță proporțional cu complexitatea relativ redusă a cauzei și cu munca depusă de avocatul pârâtei, ce se circumscrie acestei complexități.
Posibilitatea instanței de reducere a onorariului de avocat există atunci când se constată că acesta este mai mic sau mai mare decât valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
De asemenea, așa cum a reținut și Curtea Europeană (în cauza C. contra României - Hotărârea din 26 mai 2005 sau în cauza Johanna Huber contra României - Hotărârea din 21 februarie 2008), cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare și efectuate real, în limita unui cuantum rezonabil.
Prin urmare, prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de se valorifica pretențiile afirmate.
Instanța a reținut o complexitate a cauzei relativ redusă, iar volumul muncii depuse de avocatul pârâtei se circumscrie acestei complexități, așa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse, fiind formulate apărări ce au la bază studiul situației de fapt deduse judecății, dar și studiul celor stabilite prin hotărâri judecătorești anterioare, pronunțate între aceleași părți, astfel că obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată se impune.
Fără a se diminua importanța activității apărătorului pârâtei, instanța observă că aceasta s-a limitat la cea de întocmire a întâmpinării și aceea de a răspunde în reprezentarea pârâtei, la cele trei termene de judecată acordate în cauză.
Din mențiunile înscrise în împuternicirea avocațială (f.7), rezultă că la stabilirea onorariilor pretinse de pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată, au fost avute în vedere toate activitățile specifice de „apărare” (asistare, reprezentare, redactare cereri si memorii), așa încât este neîndoielnic că plata onorariului de 1500 lei, efectuată de către pârâtă anterior întocmirii și depunerii întâmpinării (la datele de 16 si 28 august 2012), a fost efectuată în considerarea tuturor acestor activități, cu privire la care se reține că nu mai sunt necesare, ca urmare a dezbaterii cauzei la cel de al treilea termen de judecată.
Pentru aceste argumente, raportat la volumul de muncă efectivă dovedită a fi fost desfășurată personal de apărătorul pârâtei, instanța apreciază suma de 1.500 lei ca fiind excesivă, astfel că, în baza art. 274 alin. ultim C.pr.civ., va fi redusă la suma de 500 lei, considerată de această instanță ca fiind o cheltuială rezonabilă ce se impune a fi pusă in sarcina părții căzute in pretenții, diferența urmând a fi supusă regimului stabilit în Contractul de asistentă juridică nr. 1353/16.08.2012, încheiat între pârâta T. A. și apărătorul său.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat numai cu privire la cererea de rejudecare a partajului judiciar.
Respinge ca neîntemeiată cererea în răspundere delictuală introdusă de reclamantul P. T., cu domiciliul în Băsești, nr. 190A, județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta T. A., cu domiciliul în Baia M., ./43, și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat D. CONTRA, situat în Baia M., ./21, județul Maramureș.
Obligă pe reclamantul P. T. la plata către pârâta T. A. a sumei de 500,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.
Președinte Grefier
E. M. S. A. T. M.
red.E.M.S./dact.M.A.T.
4 ex./29.01.2013
JUDECĂTORIA BAIA M.
Dosar nr._
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat numai cu privire la cererea de rejudecare a partajului judiciar.
Respinge ca neîntemeiată cererea în răspundere delictuală introdusă de reclamantul P. T., cu domiciliul în Băsești, nr. 190A, județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta T. A., cu domiciliul în Baia M., ./43, și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat D. Contra, situat în Baia M., ./21, județul Maramureș.
Obligă pe reclamantul P. T. la plata către pârâta T. A. a sumei de 500,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.
Președinte,
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2959/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3945/2013.... → |
|---|
