Acţiune în constatare. Sentința nr. 1414/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 1414/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 516/183/2013

Dosar nr._ - art.5 alin.2 din leg.247/2005-

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1414

Ședința publică de la 07 mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - F. B. – JUDECĂTOR

Grefier - A. B.

x.x.x.x

Pe rol judecarea acțiunii civile pentru constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, formulată de reclamantul P. C. împotriva pîrîtei C. V. .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul prin reprezentare de avocat B. D., lipsă fiind pîrîta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că a fost înaintat raportul de expertiză de către expert D. A. V. după care,

apreciindu-se cauza in stare de judecată, s-a acordat cuvintul în fond.

Având cuvântul, avocat B. D. pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii, iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată .

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 25.01.2013 reclamantul P. C. a chemat în judecată pe pîrîta C. V. ,solicitând să se constate valabilitatea convenției de vînzare cumpărare din 15.06.2002 cu privire la suprafața de 1,5ha teren extravilan situată în . 54 . face parte din suprafata totală de 2,25 ha ,iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de contract de vînzare cumpărare .

A motivat că la 15.06.2002 a cumpărat de la pîrîtă terenul menționat, plătind integral prețul convenit de 500 lei și a intrat în posesia acestuia .

A mai arătat că a convenit cu pîrîta să întocmească contract autentic de vînzare cumpărare ,însă aceasta manifestă dezinteres în prezentarea la notar .

În drept, a invocat dispozițiile art.1073-1077 c.civ. ,art.5 alin.2 Titlul X Legea 247/2005.

A depus antecontract de vînzare cumpărare ,acte de identitate,titlul de proprietate nr.1174-_/1996 eliberat de Comisia de Fond Funciar D., certificat de moștenitor nr. 472/2002 eliberat de BNP A. B., certificatul fiscal nr.13/2013 eliberat de Primăria comunei G. și chitanța de plată a taxei de timbru

În conformitate cu art.54 alin.1 din Legea 7/1996 s-au depus certificatul nr. 7313 /2013 eliberat de OCPI D., care atestă că pentru terenul din convenție nu s-au găsit înscrise sarcini .

Părtile au fost legal citate, pîrîta nu s-a prezentat și la cererea reclamantului a fost audiat martorul C. S. .

-2-

In cauză, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie și cadastru pentru identificarea suprafetei înstrăinate expertiză ce a fost efectuată de către expert D. A. V. .

Potrivit raportului de expertiză intocmit, terenul cu privire la care părtile au convenit vinzarea a fost identificat in tarlaua 54 . vecinătăti ; N. De 56, E- C. I., S- De 55, V- Suncă M.

Coroborând probele administrate, instanța stabilește următoarele:

La 15.06.2002 părțile au încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare, prin

care pîrîta s-a obligat să vândă reclamantului cu prețul de 500 lei, preț pe care l-a primit integral la aceeași dată, suprafata de 1,5 ha teren extravilan situată în . 54 . vecinătăti ; N. De 56, E- C. I. S- De 55, V- Suncă M. .

Terenul ce face obiectul conventiei de vînzare cumpărare a fost dobîndit de autorul V. S. in baza titlului de proprietate nr. 1174-_ iar de către pîrîtă a fost dobindit in baza certificatului de moștenitor nr. 472/2002 eliberat de BNP A. B. .

Reclamantul a intrat în posesia terenului și ulterior întocmirii antecontractului a stăruit pe lângă pîrîtă să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului în formă autentică, însă aceasta a refuzat să se prezinte așa cum rezultă din declaratia martorului audiat în cauză .

In conformitate cu art.2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute .

În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare .

În speță ,se reține că această condiție este îndeplinită, iar convenția părților îndeplinește condițiile contractului de vînzare cumpărare în reglementarea prevăzută de art.1294 c.civ.

In soluționarea cauzei ,instanța are în vedere și dispozițiile art.259 alin. 6/1 din codul fiscal, respectiv Legea 571/2003, dispoziție ce sancționează cu nulitatea

absolută actele de înstrăinare a unui imobil în situația în care titularul dreptului de

proprietate asupra imobilului, nu are stinse orice creanțe fiscale locale cuvenite

bugetului local administrativ teritorial unde este amplasat imobilul sau al celui unde își

are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză.

Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face conform acelorași dispoziții prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al administrațiilor

publice locale .

În acest sens, reclamantul a depus certificatul fiscal nr. 13/2013 eliberat de Primăria . rezultă plata impozitului pentru terenul ce formează obiectul convenției .

Având în vedere dispozițiile legale analizate ,starea de fapt expusă, făcînd de asemenea aplicarea art.1073 și 1077 c.civ., instanța urmează să admită acțiunea, să

constate valabilitatea convenției de vînzare cumpărare, hotărîrea urmînd să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare.

-3-

În conformitate cu art.77 indice 1 alin.6 din Legea 571/2003 reprezentînd Codul fiscal în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă, prezenta

hotărâre va fi înaintată de instanță organului fiscal competent în vederea calculării și încasării impozitului datorat bugetului de stat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P. C., domiciliat in . împotriva pîrîtei C. V. din mun. Băilești, .. 28, jud. D. și în consecință;

Constată valabilitatea conventiei de vînzare cumpărare din 15.06.2002 prin care reclamantul a cumpărat de la pîrîtă cu pretul de 500 lei, achitat, suprafata de 1,5 ha teren extravilan situată în ., tarlaua 54, . vecinătăti ; N. De 56, E- C. I., S- De 55, V- Suncă M. .

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare și în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă va fi înaintată conform art. 77 indice 1 alin.6 din Legea 571/2003 reprezentând Codul fiscal, organului fiscal competent în vederea calculării și încasării impozitului datorat bugetului de stat.

Sentință cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 07 mai 2013

Președinte,

B. F. Grefier,

A. B.

Red.jud.F.B.

Tehnored.AB.

Ex.4/08.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1414/2013. Judecătoria BĂILEŞTI