Acţiune în constatare. Sentința nr. 959/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 959/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 497/183/2012

Dosar nr._ -acțiune în constatare-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI

JUDETUL D.

Sentinta Civilă nr. 959

Ședința publică de la 13 Martie 2013

Completul compus din:

Președinte - M. I. - judecator

Grefier - E. B.

*****

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâții N. C. si N. D., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: avocat T. D., pentru reclamantul P. I., prezent personal, martorul Z. V., pârâții: N. P. C. si N. P. D. fiind lipsa.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța procedează la luarea declarației martorului Z. V., aceasta fiind consemnata si atașata la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul Ș. I. V. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

INSTANȚA,

La data de 31.01.2012, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Băilești, sub nr_, acțiunea în constatare prin care reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâtul N. P. I. C. și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să i se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, încheiată între părți, în data de 20.07.1999, având ca obiect vânzarea unui tractor Marca U 650, cu plug, având ca nr. înmatriculare 6-DJ-1560, ._ si ._, precum si obligarea paratului la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

În fapt, reclamantul a arătat că a achiziționat tractorul Marca U 650 cu plug, cu datele de identificare mai sus arătate de la numitul P. G., la data de 15.03.1999, asa cum rezulta din sentința civila nr. 221/15.03.2011, pronunțata de Judecatoria F., in dosarul nr._, iar la trei luni după ce l-a cumpărat a încheiat cu pârâtul o convenție prin act sub semnătura privata, prin care îi vindea acestuia tractorul mai sus menționat primind de la parat si prețul stabilit si a predat tractorul paratului.

Cu privire la înscrisul constatator al convenției intervenite între părți, reclamantul a arătat ca nu mai este în posesia acestuia, întrucât, în anul 2006, imobilul în care locuia a fost afectat de un incendiu, .ocazie cu care i-au fost distruse toate actele pe care le deținea .

A mai aratat ca a fost plecat din tara o perioada mai îndelungata de timp, motiv pentru care nu a putut efectua demersurile judiciare împotriva paratului, dar la revenire în tara a încercat de multe ori sa îl determine pe acesta sa se prezinte la organele de drept pentru a încheia un act translativ de proprietate in forma autentica.

Pârâtul a refuzat de fiecare data, motivând că nu are timp si bani pentru aceste demersuri, iar ulterior, acesta a înstrainat tractorul în cauză unei alte persoane fizice.

Reclamantul a arătat că în baza sentintei civile nr.221/2011, tractorul in cauza a fost radiat de pe numele vânzatorului P. G. si înregistrat pe numele reclamantului situatie care implica si achitarea taxelor si impozitelor.

Având din vederea ca reclamantul nu mai detine acest autovehicul din luna iunie 1999 ( pâratul fiind cel care l-a detinut si folosit), în lipsa unui contract autentificat de vânzare cumpărare, solicită admiterea acțiunii prin care să se constate intervenit transferul dreptului de proprietate de la reclamantului la pârât. asupra tractorului .

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1279/ din Noul cod civil si art. 111 C..

În dovedirea cererii, în xerocopie, s-au depus următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 221/15.03.2011 pronunțata de Judecătoria Filiași, în dosarul_, adeverința de venit, certificat de căsătorie

La termenul din 09.05.2012, reclamantul a depus precizare de acțiune prin care a chemat în judecata pe N. P. I. C. si pe N. P. D., în calitate de moștenitori legali descendenți gradul I ai pârâtului decedat

La termenul din data de 21.02.2012, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, care a fost admisă prin încheierea de la data de 14.03.2012, fiind scutit de plata taxei de timbru de 471 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, iar la data de 23.01.2013 a formulat o altă cerere de ajutor public judiciar, care a fost admisă prin încheierea de la data de 14.03.2012, fiind scutit de plata taxei de timbru de 235,50 lei și a timbrului judiciar de 2,50 lei.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatorii paraților și proba cu martorul Z. V..

În dovedirea cererii, în xerocopie, s-au depus următoarele înscrisuri:cerere de ajutor public judiciar, declarație pe proprie răspundere, adeverința de venit pe anul 2012, chitanță, factura, certificat de deces, precizare la acțiune, cerere de repunere rol, certificat de căsătorie, interogatoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din probatoriul administrat în cauză, instanța constată că între reclamant și autorul pârâților, defunctul N. I. C., la data de 20.07.1999, a intervenit o convenție de vânzare cumpărare printr-un înscris sub semnătura privată, având ca obiect vânzarea unui tractor Marca U 650 cu plug, cu nr. înmatriculare de înmatriculare 6-DJ-1560, ._ si ._.

Se constată că înscrisul aflat în posesia reclamantului a fost distrus în urma unui incendiu de la locuința acestuia iar pârâții, moștenitori ai pârâtului, nu se află în posesia exemplarului aflat în posesia autorului lor.

Reclamantul a încasat prețul convenit de părți în sumă de 5000 lei și a predat cheile și actele utilajului pârâtului.

Din recunoașterea la interogatoriu a pârâtului N. C., descendentul cumpărătorului, coroborată cu declarația martorului Z. V., rezultă aspectele mai sus reținute și că acesta și-a însoțit tatăl decedat când s-a tranzacționat bunul în litigiu.

De asemenea, cu actele depuse în cauză, respectiv înscrisul sub semnătură privată din data de 20.10.2010, încheiat între autorul pârâților și cumpărătorul P. F., reclamantul a dovedit și susținerea potrivit căreia s-a înstrăinat ulterior utilajul către altă persoană.

Cu declarația martorului și cu răspunsurile la interogatoriile luate pârâților, a fost dovedit și refuzul acestora de a se prezenta la notar în vederea încheierii actului în formă autentică.

Astfel, față de cele mai sus reținute, în temeiul at 1279 c civ, instanța va admite cererea precizată a reclamantului, va constata valabilitatea conventie de vânzare cumparare a tractorului U 650, cu plug, înmatriculat sub nr 6-DJ-1650, încheiată între reclamantul vânzător P. I. și autorul pârâților N. P., în data 20.07.1999 și va constata intervenit transferul dreptului de proprietate de la reclamant la autorul pârâtilor, defunctul N. P., asupra tractorului, in aceeasi data: 20.07.1999.

În temeiul art 274 C proc civ., va obliga pe pârâti către reclamant la plata sumei de 400 lei ,cu titlu de cheltuieli de judecata, constând în onorariu avocațial, dovedit în cauză cu chitanța nr 561/23.05.2012, emisă de Societatea Civilă de avocați T. și asociații.

În temeiul art 18 din OUG nr 51 /2008, instanța având în vedere că s-a admis cererea de ajutor public judiciar privind scutirea de la plata taxei de timbru formulată de reclmant, va obliga pe pârâți la plata sumei de 714 lei, din care 706,50 lei taxa de timbru si 7,50 timbru judiciar, către stat, taxe la care reclamantul a fost scutit ca urmare a cererilor de ajutor public judiciar formulate..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea civilă precizata formulata de reclamantul P. I., domiciliat în com. Bucovaț, . si paratii: N. C., domiciliat în, . si N. D., domiciliat în C., .. A4, ., Jud. D. .

Constata valabilitatea conventie de vânzare cumparare a tractorului U 650, cu plug, înmatriculat sub nr 6-DJ-1650, încheiată între reclamantul vânzător P. I. și autorul pârâților N. P., în data 20.07.1999.

Constata intervenit transferul dreptului de proprietate de la reclamant la autorul pârâtilor asupra tractorului, in aceeasi data 20.07.1999.

Obligă pe pârâti către reclamant la plata sumei de 400 lei ,cu titlu de cheltuieli de judecata.

Obligă pe pârâti către stat in temeiul art 18 din OUG nr 51 /2008, la plata sumei de 714 lei, din care 706,50 lei - taxa de timbru si 7,50- timbru judiciar.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in sedinta publică azi 13.03.2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. M. E. B.

Red. Jud. MI

Tehnored.EB

5ex/12.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 959/2013. Judecătoria BĂILEŞTI