Acţiune în constatare. Sentința nr. 1459/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1459/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 1212/183/2013
Dosar nr._ - art.5 alin.2 din leg.247/2005-
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1459
Ședința publică de la 14 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - F. B. – JUDECĂTOR
Grefier - A. B.
x.x.x.x
Pe rol judecarea acțiunii civile pentru constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, formulată de reclamantul G. M. împotriva pîrîtului N. C. N. .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul prin reprezentare de avocat Tibreanu I. și martorul S. M., lipsă fiind pîrîtul .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, s-a depus de către avocat Tibreanu I. pentru reclamant sentința civilă nr. 839/28.02.2013 pronunțată de Judecătoria Băilești, după care a fost audiat martorul prezent, S. M. .
Apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la dezbateri .
Având cuvântul, avocat Ț. I. pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată .
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 05.03.2013 reclamantul G. M. a chemat în judecată pe pîrîtul N. C. N. ,solicitând să se constate valabilitatea convenției de vînzare cumpărare din 18.02.2013 cu privire la suprafața de 3300 mp teren arabil extravilan ce face parte din suprafata de 8300 mp situată în comuna Afumați . în tarlaua 141, . la N- M. N. D. C-tin, E– Dj 941, S- V. A., V- De 859 iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de contract de vînzare cumpărare .
A motivat că la 18.02.2013 a cumpărat de la pîrît terenul sus menționat, plătind integral prețul convenit de 1600 lei și a intrat în posesia acestuia .
A mai arătat că a convenit cu pîrîtul să întocmească contract autentic de vînzare cumpărare, însă acesta manifestă dezinteres în prezentarea la notar .
În drept, a invocat dispozițiile art.1073-1077 c.civ. ,art.5 alin.2 Titlul X Legea 247/2005.
A depus acte de identitate, antecontract de vînzare cumpărare, certificatul fiscal nr.472 din 18.02.2013 eliberat de Primăria comunei Afumați, acte de identitate pentru părti, certificatul de moștenitor nr. 31 / 07.01.2012 eliberat de BNP A. B., chitanțele nr._ /2013 și nr. 2620/2013 reprezentind taxa de
-2-
timbru și titlul de proprietate nr. 823-_/1996 emis de Comisia Judeteană de Fond Funciar .
În conformitate cu art.54 alin.1 din Legea 7/1996 s-a depus certificatul nr._/2013 eliberat de OCPI D., care atestă că pentru terenul din convenție nu s-au găsit înscrise sarcini .
Părtile au fost legal citate, pîrîtul nu s-a prezentat și la cererea reclamantului a fost audiat martorul S. M. .
Coroborând probele administrate, instanța stabilește următoarele:
La 18.02.2013 părțile au încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare, prin
care pîrîtul s-a obligat să vândă reclamantului cu prețul de 1600 lei ,preț pe care l-a primit integral la aceeași dată, suprafața de 3300 mp teren arabil extravilan ce face parte din suprafata de 8300 mp situată în comuna Afumați . în tarlaua 141, . la N- M.N. D. C-tin, E– Dj 941, S- V. A., V- De 859 ..
Terenul înstrăinat a fost dobîndit de pîrît prin certificatul de moștenitor nr. 31 / 07.01.2012 eliberat de BNP A. B. .
Reclamantul a intrat în posesia terenului și ulterior întocmirii antecontractului a stăruit pe lângă pîrît să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului în formă autentică, însă acesta a refuzat să se prezinte .
Potrivit art. 1669 alin 1 cod civil cînd una din părtile care au încheiat o promisiune bilaterală de vînzare refuză nejustificat să încheie contractul promis cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de contract dacă toate celelalte conditii de validitate sunt îndeplinite .
În speță, instanța constată că sunt îndeplinite conditiile esențiale pentru validitatea unui contract prevăzut de art. 1179 alin 1 cod civil, respectiv capacitatea părtilor de a contracta, un consimțămînt valabil, un obiect determinat și licit ,o cauză licită și morală .
Constată ,de asemenea, că potrivit art. 1676 Cod civil în materie de vînzare de imobile strămutarea proprietății de la vînzător la cumpărător este supusă dispozitiilor de carte funciară iar în conformitate cu art. 1244 Cod civil conventiile care strămută sau constituie drepturi reale ce urmează a fi înscrise în cartea funciară se încheie prin înscris autentic sub sanctiunea nulității absolute .
Refuzul pîrîtului de a încheia contractul de vînzare cumpărare în formă autentică la notarul public conform art. 8 din Legea 36/1995 este demonstrat cu declarația martorului S. M. și neprezentarea nejustificată a pîrîtului la interogatoriu în interpretarea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă .
In soluționarea cauzei ,instanța are în vedere și dispozițiile art.259 alin. 6/1 din codul fiscal, respectiv Legea 571/2003, dispoziție ce sancționează cu nulitatea
absolută actele de înstrăinare a unui imobil în situația în care titularul dreptului de
proprietate asupra imobilului, nu are stinse orice creanțe fiscale locale cuvenite
bugetului local administrativ teritorial unde este amplasat imobilul sau al celui unde își
are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză.
Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face conform acelorași dispoziții prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al administrațiilor
publice locale .
În acest sens, reclamantul a depus certificatul fiscal nr. 472 din 18.02.2013 eliberat de Primăria . rezultă plata impozitului pentru terenul ce formează obiectul convenției .
-3-
Având în vedere dispozițiile legale analizate și starea de fapt expusă, instanța urmează să admită acțiunea, să constate valabilitatea convenției de vînzare cumpărare hotărîrea, urmînd să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare.
În conformitate cu art.77 indice 1 alin.6 din Legea 571/2003 reprezentînd Codul fiscal în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă, prezenta
hotărâre va fi înaintată de instanță organului fiscal competent în vederea calculării și încasării impozitului datorat bugetului de stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul G. M. domiciliat în com. Afumați . împotriva pîrîtului N. C. N., domiciliat în comuna Afumați ., jud. D. și în consecință;
Constată valabilitatea conventiei de vînzare cumpărare din 18.02.2013 prin care reclamantul a cumpărat de la pîrît cu prețul de 1600 lei, achitat, suprafața de 3300 mp teren arabil extravilan ce face parte din suprafata de 8300 mp situată în comuna Afumați . în tarlaua 141, . la N- M. N. D. C-tin, E– Dj 941, S- V. A., V- De 859 .
. . Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare și în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă va fi înaintată conform art. 77 indice 1 alin.6 din Legea 571/2003 reprezentând Codul fiscal, organului fiscal competent în vederea calculării și încasării impozitului datorat bugetului de stat.
Sentință cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 mai 2013.
Președinte,
B. F. Grefier,
A. B.
Red.jud.F.B.
Tehnored.AB.
Ex.4/28.05.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1896/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1363/2013. Judecătoria... → |
---|