Acţiune în constatare. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 2246/183/2013
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.
Sentinta civilă Nr.2 174
Ședința publică de la 17 octombrie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR - M. P.
Grefier - V. M.
X.X.X.X
Pe rol se află judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul C. I. împotriva pârâtelor B. M. și S. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul Ș. S.,lipsă fiind părțile,reclamantul fiind reprezentat de avocat Ț. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care a învederat că pricina se află la primul termen de judecată și că pentru acest termen părțile și martorul au fost legal citați, pîrîtele și cu mențiunea prezentării la interogatoriu,după care,apărătorul reclamantului a depus la dosar încheierea nr.10 din 11.10.2013 eliberată de BNP D. F. cu privire la verificarea evidențelor succesorale ale defunctului B. I..
În conformitate cu dispozițiile art.131 alin.1 c.pr.civ.instanța a constatat că este competentă general,material și teritorial să soluționeze cauza,după care,a trecut la ascultarea martorului prezent,depoziția acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemai fiind cereri de formulat sau probe de administrat,instanța a acordat cuvîntul apărătorului reclamantului pe fondul cauzei.
Avînd cuvîntul,avocat Ț. I.,pentru reclamant,solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vînzare cumpărare,iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare,fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată la 11.07.2013,sub nr._ ,reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâtele B. M. și S. G.,solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 10.09.2012 și să pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare,în legătură cu această convenție,încheiată între reclamant,în calitate de cumpărător și pârâte,în calitate de vânzătoare,cu prețul de 8000 lei,achitat integral,pentru următoarele suprafețe de teren arabil extravilan situat pe raza .:3 ha și 5000 m.p.în T 58,P 2,cu vecinii:N-B. El,E-De 738,S-N. M.,V-De 711/1 și 1200 m.p.în T 30,P 35,cu vecini la N-De 242,E-B. E.,S-PS 250,V-G. M.,conform titlului de proprietate nr.529-_ din 1.11.1995.
În motivarea acțiunii,a arătat că prin convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 10.09.2012 a cumpărat de la pârâte suprafețele de teren arabil extravilan sus menționate,cu prețul de 8000 lei,achitat integral și a intrat în posesia acestora.
A mai susținut că terenul nu are număr cadastral și nici carte funciară și că la data încheierii convenției s-au înțeles să se prezinte la notar pentru încheierea actului autentic,însă ulterior pârâtele au refuzat să se mai prezinte.
În drept a invocat dispozițiile art.1669 c.civ.și a solicitat încuviințarea probei cu acte,cu interogatoriul pîrîtelor și cu martorul Ș. S..
În dovedirea cererii,reclamantul a depus la dosar convenția de vânzare cumpărare,titlul de proprietate nr.529-_ din 1.11.1995,certificate de deces privind pe B. I. și B. E.,sesizări pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe B. I.,B. F. și B. E.,certificatul fiscal nr.418/28.03.2013 eliberat de Primăria V.,acte de identitate și de stare civilă pentru pîrîte,actul său de identitate,chitanță privind plata taxei judiciare de timbru,iar la termenul de azi încheierea nr.10 din 11.10.2013 eliberată de BNP D. F.
cu privire la verificarea evidențelor succesorale ale defunctului B. I..
In cauză, instanța a dispus citarea pîrîtelor cu mențiunea prezentării la interogatoriu,
însă nu s-au prezentat și la solicitarea reclamantului a audiat pe martorul Ș. S..
Din actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
In baza legii 18/1991 numitei B. D.E.,decedată la 20.09.1998,i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 3 ha 9800 m.p.teren pe raza .,prin titlu de proprietate nr.529-_ din 1.11.1995,aceasta avînd ca moștenitori pe B. I. și pe pîrîta S. G..B. I. a decedat la 7.10.2000,avînd ca moștenitori pe pîrîta B. M.,în calitate de soție supraviețuitoare.
La data de 10.09.2012 reclamantul și pârâtele au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care acestea din urmă s-au obligat să vîndă reclamantului următoarele suprafețe de teren arabil extravilan situat pe raza .:3 ha și 5000 m.p.în T 58, P 2,cu vecinii:N-B. El,E-De 738,S-N. M.,V-De 711/1 și 1200 m.p.în T 30,P 35, cu vecini la N-De 242,E-B. E.,S-PS 250,V-G. M.,conform titlului de proprietate nr.529-_ din 1.11.1995,cu prețul de 8000 lei,achitat integral și a intrat în posesia acestora .
Ulterior încheierii antecontractului reclamantul a stăruit pe lângă pârâte să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vînzare cumpărare în formă autentică, însă acestea nu s-au prezentat, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză .
Potrivit art.358 c.pr.civ.dacă partea,fără motive temeinice,refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează,instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.
În conformitate cu dispozițiile art.1669 alin.1 din c.civ.când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterala de vânzare refuza,nejustificat,să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de contract,dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Cum în speță,sunt îndeplinite condițiile de valabilitate prevăzute de art.1179 și art.1669 c.civ. și este dovedit refuzul vânzătoarelor de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică,instanța va admite acțiunea și va constata valabilitatea convenției de vânzare cumpărare, iar hotărârea va ține loc de contract.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul C. I. domiciliat în .,împotriva pârâtelor B. M. domiciliată în mun.C.,., .,., jud.D. și S. G. domiciliat în C.,./ 24,jud.D..
Constată valabilitatea antecontractului de vânzare- cumpărare încheiat între reclamant și pîrîte la data de 10.09.2012 prin care pîrîtele s-au obligat să-i vândă următoarele suprafețe de teren arabil extravilan situat pe raza .:3 ha și 5000 m.p.în T 58, P 2,cu vecinii:N-B. El,E-De 738,S-N. M.,V-De 711/1 și 1200 m.p.în T 30,P 35, cu vecini la N-De 242,E-B. E.,S-PS 250,V-G. M.,conform titlului de proprietate nr.529 -_ din 1.11.1995.
Hotărârea tine loc de contract.
Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare,apel ce se va depune la Judecătoria Băilești.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 octombrie 2013.
Judecător,
M. P.
Grefier,
Red.jud.M.P. V. M.
Tehnored.V.M.
Ex.5/22.10.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 441/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 425/2013. Judecătoria... → |
---|