Acţiune în constatare. Sentința nr. 1342/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 1342/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 3915/183/2012

Dosar nr._ - acțiune în constatare -

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

Sentința civilă nr. 1342

Ședința publică de la 18 Aprilie 2013

Completul constituit din:

Judecător M. P.

Grefier V. M.

x.x.x.x

Pe rol se află judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamanta . INTERNATIONAL SRL cu sediul în com.Dobroiești,. împotriva pârâtilor I. E.,I. I. si C. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile,reclamanta fiind reprezentată de avocat Ț. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,care a învederat că pentru acest termen de judecată s-a pus în vedere apărătorului reclamantei să-l prezinte necitat pe martorul S. M. în vederea audierii si a se cita parata cu mențiunea prezentării la interogatoriu, după care instanta, a procedat la audierea martorului prezent,declaratia acestuia fiind consemnată în scris si atașata la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța a acordat cuvîntul pe fondul cauzei.

Avînd cuvîntul,avocat Ț. I.,pentru reclamantă,a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vînzare cumpărare, iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare,fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată la 26.11.2012, sub nr._ reclamanta . INTERNATIONAL SRL cu sediul în com.Dobroiești, . a chemat în judecată pe pârâții I. E.,I. I. si C. M., solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 27.03.2011 și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, în legătură cu această convenție, încheiată între reclamantă în calitate de cumpărătoare și pârâți în calitate de vânzători,cu prețul de 1000 lei, achitat integral de cumpărătoare,cu privire la suprafața de 6200 m.p. teren situat în extravilanul ., în tarlaua 99, . la N-De 2638, E-G. P.,S- De 373,V-S. D-tru, înscrisă în titlul de proprietate nr.723-_ din 22.06.1996.

În motivarea acțiunii,a arătat că prin convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 27.03.2011 a cumpărat de la pârâți terenul sus menționat,cu prețul de 1000 lei achitat integral și a intrat în posesia acestuia .

A susținut că la data încheierii convenției s-au înțeles ca în termen de o lună să se prezinte la notar pentru încheierea actului autentic ,însă ulterior pîrîții au refuzat să se mai

prezinte.

În drept a invocat dispozițiile art.1073-1077 c.civ.,art.5 alin.2 titlul X al Legii 247/2005

În dovedirea cererii,reclamanta a depus la dosar antecontractul de vînzare cumpărare, certificatul fiscal nr.677 din 16.03.2011 eliberat de Primăria comunei P.,acte de identitate pentru pîrîți, titlul de proprietate nr.723-_ din 22.06.1996, certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului Ilfov,certificat de moștenitor nr.27 din .17.02. 2011 eliberat de BNP G. G. cu sediul în Băilești,chitanță privind platataxei judiciare de timbru,timbru judiciar și certificatul de sarcini nr._/28.03.2011 eliberat de OCPI D..

In cauză s-a dispus citarea pîrîților cu mențiunea prezentării la interogatoriu,care nu

s-au prezentat și la solicitarea reclamantei a fost audiat martorul S. M..

Din actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:

In baza legii 18/1991 autorului pârâților I. M.I. i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 2 ha și 7800 m.p.teren pe raza .-se titlul de proprietate nr.740-_ din 22.06.1996,iar ca urmarea dezbaterii succesiunii acestuia s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.27 din 17.02. 2011 de BNP G. G. cu sediul în Băilești,prin care pîrîții în calitate de moștenitori au moștenit bunurile mobile și imobile aparținînd acestuia.

La data de 27.03.2011, reclamanta și pârâtii au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care acestia din urmă s-au obligat să vândă reclamantei, cu prețul de 1000 lei, achitat integral de cumpărătoare,suprafața de 6200 m.p. teren situat în extravilanul ., în tarlaua 99, . la N-De 2638,E-G. P.,S-De 373,V-S. D-tru, înscrisă în titlul de proprietate nr.723-_ din 22.06.1996.

Reclamanta a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii antecontractului a stăruit pe lângă pârâti să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vînzare cumpărare în formă autentică, însă acestia nu s-au prezentat, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză .

Potrivit art.225 c.pr.civ. dacă partea fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu, sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice .

În conformitate cu art.2 alin.1din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăina te și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.

În consecință, acțiunea va fi admisă,urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța

suplinind consimțământul pârâților conform art.1073 și 1077 c.civ. și art.5 din titlul X al legii

247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea reclamantei . INTERNATIONAL SRL cu sediul în .,., jud.Ilfov împotriva pârâtilor I. E. și I. I.,ambii domiciliați în . si C. M.,domiciliată în com. Cenătești,..

Constată valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și

pîrîți la data de 27.03.2011, privind suprafața de 6200 m.p. teren situat în extravilanul ., în tarlaua 99, . la N-De 2638,E-G. P.,S-De 373,V-S. D-tru, înscrisă în titlul de proprietate nr.723-_ din 22.06.1996.

Hotărârea ține loc de contract.

Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.04. 2013.

Judecător,

M. P. Grefier,

Red.jud.MP V. M.

Tehnored.V.M.

Ex.6/15.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1342/2013. Judecătoria BĂILEŞTI