Acţiune în constatare. Sentința nr. 201/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 201/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 29/183/2013

Dosar nr._ -actiune în constatare-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDETUL D.

Sentința civilă nr. 201

Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013

Instanta constituita din:

JUDECĂTOR – M. P.

Grefier – V. M.

x.x.x.x

Pe rol se află judecarea acțiunii civile în constatare formulata de reclamantul S. V. M. în contradictoriu cu pârâtul I. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit pârtile,reclamantul fiind reprezentat de avocat Ț. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care a învederat că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 331 lei și a depune timbru judiciar de 3 lei,certificat de sarcini și certificat fiscal, după care ;

Avocat Ț. I. pentru reclamant, a susținut că acesta nu înțelege să achite taxa,iar instanța din oficiu,a invocat excepția netimbrării cererii și a acordat cuvîntul apărătorului reclamantului

Avînd cuvîntul, avocat Ț. I.,a solicitat admiterea excepției invocate.

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată la 07.01.2013 sub nr._ ,reclamantul S. V. M. a chemat în judecată pe I. C.,solicitând să se constate valabilitatea conventie de vânzare - cumpărare din 12.10.2010, cu privire la suprafata de 8700 mp teren arabil situat în extravilanul . 38,. la N- T. E.,E-V. F., S- Lazarica P.,V- De 25/1 și cu privire la suprafata de 5700 mp teren arabil extravilan situat în tarlaua 68,. vecinii:N-DE 128, E-Tuța I., S-Cn 129,V-I. I..

În fapt a motivat că la data de 12.10.2010 a cumpărat de la parat terenul sus mentionat, achitând suma de 4000 ron si intrând în posesia acestuia și că a stabilit cu paratul sa se prezinte la notar în vederea întocmirii actelor,însa paratul a refuzat sa se mai prezinte.

Pentru acest termen de judecată reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 331 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei, în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.1 din legea nr. 146/1997, obligatie pe care acesta nu și-a îndeplinit-o.

În conformitate cu dispozițiile art.20 alin.3 din legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Având în vedere aceste dispoziții, instanța urmează să admită exceptia netimbrarii cererii

și să anuleze cererea .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia netimbrarii cererii.

Anuleaza cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul S. V. M., domiciliat in mun.Băilesti,..70,jud,D., în contradictoriu cu pârâtul I. C.,domiciliat in ..

Sentință cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 24.01.2013.

JUDECĂTOR,

M. P. GREFIER,

Red.jud.M.P. V. M.

Tehnored.V.M.

Ex.4/30.01.2013

Red.jud.M.P

Tehnored .M.V.

4EX/ 01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 201/2013. Judecătoria BĂILEŞTI